Forum Machete,Modelism,Hobby: felippe - Vede profil - Forum Machete,Modelism,Hobby

Salt la continut

felippe's Profile User Rating: -----

Grup:
Validating
Postari:
8 (0 pe zi)
Cel mai activ in:
Feroviar (4 postari)
Inregistrat la:
01-November 17
Vizualizari:
10046
Ultimul click:
Useril este offline Mar 05 2023 09:33 PM
Actual:
Offline

Informatii despre mine

Titlu User
Nou venit
Varsta
53 ani
Data nasterii
Noiembrie 12, 1971
Gender:
Male Male
Location:
Faversham, UK
Interests:
Inceputurile cailor ferate din Romania
South Eastern and Chatham Railway
Linii inguste forestiere

Informatii de contact

E-mail:
Private

Topicele mele

  1. Locomotiva Shay Clasa A, 18 t - Nn3

    31 December 2017 - 02:55 PM

    Sunt putini cei care stiu ca o locomotiva americana de tip "Shay" a existat odata si in Romania. Conform ShayLocomotives.com, locomotiva cu numarul de fabrica (Shop Number) 2504 a fost depozitata, nefolosita, la Turda cel putin o perioada dupa August 1917.

    Aceste locomotive sunt grupate in patru clase majore, in functie de numarul de boghiuri (trucks) si cilindri. Locomotiva de la Turda facea parte din clasa A (locomotiva cu doua boghiuri si doi cilindri). A fost construita in 20 Martie 1912, avea 18 tone, si ecartamentul de 30" (760 mm). Se presupune ca a ajuns in Romania, via Vienna (a fost depozitata la Linz aproape 5 ani) pentru a fi testata pe liniile forestiere ale Imperiului Austro-Ungar, in vederea dotarii acestor linii cu locomotive Shay. Nu a corespuns insa cerintelor, avand viteza de circulatie foarte mica (max 8 mph, approx 13 km/h), prin urmare nu s-a trecut la achizitia mai multor locomotive.

    In acest topic voi incerca sa prezint constructia modleului acestei locomotive dintr-un kit de "white metal" (pewter). Nu stiu care ar fi traducerea acestui material in limba romana; avand in vedere ca este totusi un material foarte des intalnit in crearea de figurine sunt sigur ca nu va trece mult pana cand un membru al acestui forum ma va "lumina".

    Scara la care activez este 2mm:1ft (1:152), foarte apropiata de scara N Europeana (1:160). Modelul va circula pe sine cu ecartament de 6.5 mm (acelasi ecartament folosit de modelele feroviare la scara Z, 1:220); acest ecartament are ca si corespondent real ecartamentului metric (diorama la care lucrez are la baza una din liniile forestiere din Muntii Tarcau).

    Am comandat kit-ul la Showcase Miniatures (link) - nu a fost ieftin si daca adaug si TVA... brrrrr. Dar, merita, zic eu.

    Componentele (imaginea de catalog).

    Am inceput prin a curata foarte bine partile din "white metal" folosind o periuta de dinti, apa calda, si "Cif". Producatorul si toti modelistii pe care i-am consultat recomanda asamblarea componentelor folosind Cyanoacrylate - CA ("Super Glue", "Loctite", etc) si / sau Epoxy ("Araldite). Din pacate pentru mine, singura lipitura solida pe care am reusit sa o realizez folosind CA a fost intre degetul aratator si degetul mare - in rest, am esuat in orice alte incercari. Din fericire pentru mine, sunt foarte experimentat in a folosi un ciocan de lipit si cositor asa ca, impotriva tuturor sfaturilor si avertismentelor cum ca voi distruge partile din pewter, am folosit aceasta cale de asamblare si, zic eu, rezultatul este cat se poate de multumitor pentru mine (si nu numai).

    Unelte si materiale:

    Statie de lipit cu control al temperaturii Hakko FX-888D, cositor cu punct de topire coborat (70°C), flux (acid fosforic cu concentratie 9%), perie din fibra de sticla, bisturiu, pile. Pentru lipirea componentelor am setat temperatura statiei la 140°C.

    Primul pas a fost sa lipesc o pereche de tevi (piping) de boiler:

    Imagine postata

    A urmat asamblarea boghiului din spate (rear truck), compus din patru parti:

    Imagine postata

    Cabina, asemenea, compusa din patru parti (cele doua laterala, peretele frontal si acoperisul):

    Imagine postata

    Motorul in doi cilindri (pewter) la care am atasat cele doua biele (alama, cositorita in prealabil):

    Imagine postata
  2. Fabrica de Cherestea

    03 November 2017 - 11:56 AM

    Salut,

    Stie cineva de existenta vreunui kit pentru o fabrica de cherestea ("sawmill" sau "timber mill"), indiferent de material (plastic, carton etc) dar care sa se "apropie" cat mai mult de reprezentarea uneia romanesti din prima jumatate a sec. XX? Sau poate are cineva desene, planuri?

    Am vazut ca exista kit-uri de la Faller, Pola, Life Like dar nu prea reusesc sa gasesc fotografii clare cu fabricile contemporane cu perioada care ma intereseaza.
  3. Despre mine

    03 November 2017 - 08:46 AM

    Salut tuturor!

    Imi place sa cred ca macar o mica parte dintre membrii Cartula ma cunosc, cel putin dupa numele de utilizator, din activitatea mea pe unele forumuri cu specific feroviar. Pentru cei care nu ma stiu, sunt un pasionat al modleismului feroviar la scara N, cu toate variatiile ei regionale. Temele mele majore de interes sunt: 1) Inceputurile cailor ferate din Romania, pana in perioada Primului Razboi Mondial, 2) South Eastern and Chatham Railway (companie feroviara ce a functionat intre 1899 si 1923, si constituenta a Southern Railway, una dintre "The Big Four" in Marea Britanie intre 1923 si 1948), si 3) Liniile inguste, in special cele forestiere, din intreaga lume.

    Am fost un membru foarte activ pe Lokomotiv, pana acum vreo 3 ani can, din varii motive, am decis sa ma retrag. De atunci am tinut legatura cu doi dintre cei mai mari pasionati de istorie feroviara romaneaca dar, cum imi doresc sa fiu parte activa la modelismul (feroviar) romanesc, am decis sa ma alatur acestei comunitati.

    S-auzim numai de bine,

    Valentin (Vali)

Prieteni

felippe nu a adaugat prieteni inca

Comentarii

felippe nu are comentarii la profil inca.