Pentru a trezi interesul fata de aceasta carte va prezentam începand de azi scurte fragmente din manuscris.
Episodul de azi, amintiri despre colegi:
Dupã 55 de ani, din cu totul alte motive, am pus iar mâna pe condei şi m-am apucat de scris pentru a continua ceea ce am început déjà …..
Am gãsit azi, cãutând prin podul casei, caetul în care luasem notiţe la Armament şi Trageri aeriene dupã cele ce ne povestea Rudi alias Rudolf Malincovschi - şi pe celelalte la Perspectiva predate de Triţã, şi Metalurgie cu nu mai ştiu cine. Inãuntru se mai aflau, de fapt amestecate, şi Noţiuni de radio, Alcãtuirea armatei, Navigaţie şi altele, dupã cum veneau potop pe capul nostru.
Nu prea îmi bãteam capul cu învãţatul, scriam numai idei şi le fixam în memorie. Printre ele se aflau scrise şi gândurile mele cu care îmi mâncam plictisul orelor de meditaţie, în care nu învãţam, ci doar visam şi mã luam la harţã cu alţi colegi, care şi ei ca şi mine, nu toceau, ci cãutau sã se distreze bârfind pe alţi. Si cum liniştea trebuia sã fie în Divizie, ne adresam împunsãturile în versuri, ba chiar mi-am amintit cã am scos şi o revistã umoristicã Tancul, care provoca râsul, întrucât îi împungeam pe unii dintre colegi, deşi bancurile nu erau destul de consistente.
................................................................................................................................................
Astãzi, din cei 42 elevi piloti, reuşiţi în anul 1931 la examenul de admitere, pot fixa astfel Ordinea de bãtaie a zilei 5 Martie 1987 : în viaţã - 8 , morţi - 31 , retraşi -3
In viaţã :
Chirilã Dumitru (Nae Chesela), Grosu Virgil (Vergil), Georgescu Florea (Fleuricã), Mihãilã Constantin (Tolicã), Negrescu Constantin(Tiganu), Popescu Constantin (Colceag), Stãtescu Tiberiu (Tibicã), Teodorescu Dumitru (Tricã) şi Vânt Ioan (Jonny).
Decedaţi :
Afenduli Constantin (Turcu), Bran V Nicolae (Butuc), Agarici Horia (Lãbaş), Bãnau Mircea (Debreţin), Constantin Stioan (Coiţã), Constantinescu Constantin (Mopsu), Cropceanu Vasile (Pispi), Ciocãltean Profir (Scroafa), Dunduc Andrei (Flaroi), Firoiu Ion (Firuţã), Brãtianu Gheorghe (Tiganu), Georgescu Dumitru (Mitache), Isãcescu Leonte (Iscuescu), Ioaniţescu Emil (Caisã), Iliescu Gheorghe (Rãţoinul), Jitianu Ion (Cocoş), Muşicã Grigore (Ureche), Marcu Petre (Mazeta), Platon Mihai, Râpeanu Emil (Jenel), Rolhe Constantin (Neamţu), Rusu Gheorghe (Bãţãilã), Scurtu Dan ( Limbric), Teodorescu Ion (Flo), Ursu Paraschiv, Ungureanu Constantin, Vlãdescu Gheorghe (Porcul), Tomulescu Ion (Jean Valjan), Bran Nicolae (Butuc) , Ioana Vasile (La Jeana, Calugarul) şi Pascu Constantin (Zackse).
Retraşi :
Chirculescu Nicolae (Haş), repetent, Dragoş Ion, retras şi Sarri N. (eliminat pentru furt).
Am sã încep ca şi acum 55 de ani, sã-mi amintesc, pe cei cu care mi-am împãrţit timpul o perioadã de doi ani, în aceiaşi ordine alfabeticã, dar privindu-i ceva mai deosebit faţã de cum îi vedeam atunci.
...............................................................................................................................................
Mi-am amintit de versurile scrise în legaturã cu Apelul:
La noi, apelul nu se începe cu oricare,
Ci cu acela care e mai mare,
Dar nu în grad, prestanţã sau mai vechi,
Ci cu Afenduli ce-I mare în cap şi în urechi
Saracul Efendiparca-l vãd nu numai cu ochi minţii, ci aşa cum era el : mic de staturã, cu un cap cam mare pentru înãlţimea lui şi cu ambele urechi ieşindu-i copios de sub cascheta mare.
Fusese T.T.R.-ist în Regimentul 29 Roşiori (era dintre cei mai vârstnici şi de aceea gurile rele i-au fixat calitatea de trompet, ba mai mult, din cauza activitaţi de suflãtor îl acuzau cã este şi oftigos. Era un tip liniştit şi nu prea bãgãcios, ci doar intervenea din când în când, cu câte o sugestie, în versuri, la ale altora mai înzestraţi. S-a fãcut remarcat devastându-i vecinului (Ciocârlan) pupitru cu bunãtaţi, întâmplare care a rãmas fãrã urmãri oficiale …..
Dupã şcoalã i-am pierdut urma, ne-am revazut la pilotaj şi pe urmã, dupã pensionare, într-o iarnã friguroasã, prin `69, l-am petrecut la BELLU pe ultimul drum. Am pus şi eu umãrul, dar n-am rezistat pânã la urmã şi am cedat locul unui purtator de meserie. . . . Mã întreb şi azi de ce o fi fost aşa de greu? Vorba versurilor :
cici suflând o viaţã în trompã cu ifos,
Si-a atacat plãmâni şi azi e ofticos
................................................................................................................................................
Si acum vã puneţi masca pe figurã,
Cãci vom vorbi de urmãtorul la nomenclaturã,
Si-o sã vi se scoale pasul, ca ţepii rari de la arici,
Când vã voi spune ca subiectul se numeşte AGARICI
Cât de rãi erau pe atunci, toţi camarazi de şcoalã, cu bãiatul timid care prin jocul hazardului avea sã devinã - ca o compensaţie - eroul de mai târziu al rãsboiului de ruşine. Era un tip manierat, fiind crescut cum nu cred cã mai putea pretinde altul dintre noi, fapt pentru care era luat in râs ; avusese guvernantã şi cunoştea la perfecţie limba francezã. Horia Agarici nu se amesteca în treburile altora şi deşi scria poezi adevãrate, nu lua parte la duelurile noastre ritmate. Nu riposta la ironii şi nici chiar la figurile fãcute cu intenţie rea de camarazi. Era acoperit cu tot felul de insulte, care de care mai urâte. Era impasibil. Nu reacţiona şi acest lucru îi enerva tare mult pe cârcotaşi. Avea, sã zicem, un defect era cam lacom şi la masã totdeauna lua un supliment, devenind un concurent serios a lui Bârsan mare amator de fasole cu debreţini (carnati). Si cum în vremea aceea aveam destulã mâncare, este lesne de inteles ce pãţeam la orele de meditaţie sau în dormitor din caura eşapamentului lor mãnânci o oalã de fasole şi omori pe datã un regiment. In anii de şcoalã militarã, mai era acuzat şi de alte treburi care de care mai teribile.
In serviciul la Flotilã rãmãsese tot acelaşi tip linistit, cam luat per pulpis, fiindcã se deplasa cam des cu bicicleta la hangare, la comandament sau invers, şi pentru cã se svonea cã scria maxine şi poezi. I s-a scris şi un catren care suna cam aşa :
N-aţi vãzut trecând pe-aici,
Bicicleta cu Agarici?
Ba, l-am vãzut treând ca-n vis
Cu naşina lui de scris!
Când au sosit avioanele englezesti Hurricane, s-a vazut cã dintre toţi deştepţiicare îl ironizau, era cam singurul care pe lângã limba francezã, învãţase de la bona lui şi ceva din limba lui Shakespere, astfel cã era în mãsurã sã ştie ce scrie în notiţele tehnice ale avionului. Lasând la o parte cã uni mai scoteau în traduceri şi expresii ca undercarriage în româneşte cãruţa de dedesubt în loc de tren de aterizaj pe care o ironizau rãuvoitorii ; fiind pasionat de tehnica şi având şi maşina de scris, a tradus o carte despre aeroplane.
Ca o concluzie fireascã, cum nu-i lipsea nici calitãţile de zbor, a detaşat la Mamaia, la escadrila 53 vânãtoare, sub comanda lui Gicã Georgescu, prietenul meu. Astfel, aici drumurile noastre s-au despãrţit, revãzându-ne numai când mergeam la trageri. Ba, sã nu mint, odatã, ne-am revãzut şi cu Mariana Drãgescu, pe care o adusese Scurtu Dan cu un ICAR şi ne-am pozat spre amintire.
Sub comanda lui Gicã Georgescu, un om foarte inteligent şi înţelegãtor şi-a continuat activitatea, izbutind sã scoatã din impas motoarele Rolls Royce, rãmase în panã de „lumânări (bujii). Vasul ce ne transporta piesele de schimb, fusese torpilat în marea Mediteranã şi avioanele Hurricane stãteau trase la linie şi sufereau dupã lumânãri (buji). Dar Agarici veghea şi cum cunoştea tainele lor din cãrti, s-a angajat sã resolve treaba. Si spre cinstea lui, a şi fãcut acest lucru bine. A plecat cu ruksacul de buji nefolositoare, s-a dus la IAR Brasov, a mişcat munţii din loc, pe specialişti, si s-a întors victorios la Mamaia.
La una din alarme, Agarici era pe undeva cu bicicleta şi maşina lui de scris, astfel a pierdut decolarea, (nu a putut fi pornit nici avionul lui de către pilotul care venea sa-l înlocuiască). Agarici a sosit la avion odatã cu revenirea escadrilei la realimentare, a pornit urgent motorul şi a decolat de unul singur, ieşind sã atace cel de al doilea val de bombardiere inamice. Actul de indisciplinã a fost eclipsat de curajul de care a dat dovadã, cãci a ataca o formaţie care era constituitã în arici de foc este un risc mortal pentru un vânãtor singur, lucru care l-a simţit pe pielea lui, bietul Puiu Roşescu la Odesa.
Vânãtorii trebuiau sã disperseze bombardierele din formaţie şi sã le atace individual, pe fiecare în parte. Numai cã în cazul de faţã lucrurile s-au petrecut altfel ; bombardierele ştiau cã vin ca într-un sat fãrã câini şi în consecinţã n-au mai fost atenţi cã sã vadã cã un un vânãtor izolat, curajos, aşteaptã sã profite de un atac favorabil dinspre soare, şi ciupeşte pe rând din formaţia uliilor unul dupã altul pe trei dintre ai lor. Si probabil cã mai picau în flãcãri şi alte bombardiere inamice dacã lui Horia nu i se termina muniţia, cãci cele 8 mitraliere ale avionului sãu tragea cam 1.200 proiectile pe minut.
In câteva momente, proaspatul erou terminase treaba şi a revenit la aterizare unde a fost felicitat pentru isprava fãcutã, nemaifiind vorba de nicio indisciplină. Ce-a urmat ştie toatã lumea :
A plecat la vânãtoare, Agarici,,
Sã vâneze, sã vâneze bolşevici
Compozitorul Malagamba a scapat uşor, el, vânãtorul şi eroul zilei de 23 Iunie 1941, nu !
A avut multe necazuri în viaţã, a fost degradat şi scos din armatã. A muncit din greu, ca bun la toate la uzinele termice ale blocurilor din Eforie Sud până s-au calmat lucrurile și a cãpãtat o pensie de mizerie.
Când l-am revãzut la Eforie era plin de curaj şi mi-a arata niste poezii. Rãmãsese tot cu capul în nori, deşi ducea o viaţã grea şi avea mulţi copii. Imi amintesc cã nu reuşise sã-şi monteze o motocicletã la care lucra de multã vreme şi cum locuia la marginea staţiuni, îl ajuta la lucru fata lui cea mare, care semana leit cu el, dar avea fustã.
Mi-a fost dat sã întâlnesc un impostor, care merge prin cârciumile din periferia Bucureştiului şi cerea de bãut, întrucât, chipurile era Agarici . . . .
Acest erou care luptase pe Hurricane, a murit de bãtrânete, fãrã mare larmã, modest şi probabil neplâns decât de ai lui. Cine îl mai pomeneşte astazi? Cred cã şi prin aceste rânduri ale mele, ar trebui sã devinã publice spre a i se cinsti purtarea în luptã, curajul şi mai ales modestia.
......................................................................................................................................................................
Constantin Stoian – Coiţă, era un tip mai în vârstã, liniştit, prietenos care se împãca bine cu toatã lumea. El a fost singurul din clasa care şi-a atras porecla. Trebuia sa completeze o fişã în care sã treacã semnele sale particuare şi a scris “testicolul stâng e mai mare decât cel drept”. In râsetele generale a fost botezt pe loc “Coiţã”. Si aşa i-a rãmas porecla. A avut o existenţã liniştitã, devenind controlor de trafic în aviaţia civilã.
Aceasta postare a fost editata de horia: 17 August 2011 - 04:32 PM