Ajutor
Peyk-ul pe care o sa-l vedeti mai jos a fost ultima mea lucrare terminata in teritoriul Romaniei. Cel putin asa va ramane pentru o lunga perioada de timp. In viata mea de 38 de ani, am petrecut ultimele 20 de ani in Bucuresti, unde am cunoscut o multime de prieteni, printre care va aflati si voi, unde am fondat o familie si viata intreaga. Acum insa, a trebuit sa parasesc aceasta viata, si sa incep una noua, de data asta in Turcia, unde m-am nascut si copilarit. In ultima perioada dupa cum stie si toate lume, din pacate Romania a devenit un loc greu de trait din cauza problemelor economice (mai sint si alte probleme dar nu ma bag la politica :) ) In schimb, posibilitatile de munca si de a gastiga niste bani, macar sa traim decent sint mai mari in Turcia. Asa ca ne-am hotarat sa ne intoarcem in tara noastra. In Istanbul am inchiriat un apartament si am inceput sa lucram. Copii se simt bine cu bunici si alte rude din jurul lor.
N-am rupt si nici n-o sa rup legaturile mele cu Romania. Ne mai intalnim si pe aici prin forumuri. Pana cand imi aranjez noul meu colt de hobby si sa ma apuc de o noua figurina, puteti sa va distrati si sa carcotiti cu Peyk-ul.
Cateva note istorice pentru cei care sint interesati..
Peyk a fost curierul sultanului pe timpul otomanilor. Oameni foarte bogati puteau si ei sa aiba cate un Peyk. Peyk-ul a fost respectat, era o functie foarte importanta si cu un salariu foarte mare. Nu a fost deloc usor sa te faci Peyk. Pentru a deveni un Peyk parintii isi inscriu copii la scoala speciala de pregatire. Foarte putini se acceptau. Urmau o educatie de calitate, invatau limbi straine, si se antrenau foarte serios avand si o dieta farte speciala. La varsta de 17-18 ani dadeau examene de duritate prin care se alegea Peyk-uri. Cateva la suta din candidati puteau deveni Peyk.
Un Peyk putea sa mearga pe jos 16-18 ore pe zi, cu o viteza stabila de 7-8 km pe ora! Deci erau mai rapizi in comparatie cu curierii calareti, pentru ca nu aveau nevoie sa hranaesca si sa odihneasca calul. Ei puteau sa bea si sa manance mergand. Aveau un fes lung si lucios ca sa fie vizibili de departe. Pe fusta aveau clopotei cu care claxonau pe drum :) Pe de alta parte prin zgomotul ritmic al clopotelelor purtau si un mers ritmic. Toate lume de pe drumuri era obligat sa dea prioritate Peyk-ului. Erau inarmati pana in dinti, asa cum se vede si la figurina, si erau experti in folosinta armelor pe care le purtau.
Sus
