[gobi71]

cu riscul de a-mi aprinde paie in cap , spun: coverta ESTE puntea principala, leo , puntea la care faci referire este probabil teuga .

ata de aia bej , poti gasi la navomodelism.ro , marisi .

Aceasta postare a fost editata de gobi71: 10 February 2014 - 05:33 PM

[Leo2003]

Hi, hi... Cum sa-ti aprinzi paie in cap mai ales cu mine. Pai asa ma stii tu pe mine? 'Reaq s-o ia de punte. Stiu ca a mai fost o discutie pe aceeasi tema, si de acolo retinusem, dar, cu siguranta, am retinut gresit.

Ma refeream la puntea aia de sub coverta. Puntea mediana, puntea artileriei sau cum naiba se numeste.

[johnreno36]

Multam domnilor, m-am lamurit.

[johnreno36]

Salut domnilor. Cele doua saule de la catargul trinchet se leaga unde am trasajul ? Din schita asta inteleg, dar am mai vazut si alta varianta. Cum este corect ?

Thumbnail atasat

• 
• 

Aceasta postare a fost editata de johnreno36: 18 February 2014 - 05:25 PM

[Leo2003]

Ce vad eu in poza ta par a fi patarantine. Daca da, ar trebui prinse cu intinzatoare in zona suportilor pentru intinzatoarele de sarturi, nu acolo unde ai indicat.
Modelul propus de catre DeA nu are patarantine. Rolul lor este preluat de fungile vergii trincai si verga zburatorului dar tot prin intermediul unor macarale asa cum sunt prezentate in plan (poza 2).
Eu am preferat cu patarantine separate si alt mod de fixare a fungiilor. Mai simpla este varianta propusa in planuri.

Aceasta postare a fost editata de Leo2003: 19 February 2014 - 07:39 AM

[johnreno36]

Asa este Leo, pataratine sunt . Multam.

[Leo2003]

Daca vrei cu patarantine cinstite uite mai jos unde si cam cum trebuie fixate. Acelasi procedeu pentru toti arborii.




In suportul sarturilor fixezi doi ocheti. De berbecul de jos legi un ochet cu carlig. Apoi faci intinzatorul. E bine sa folosesti un berbec mai mic. Din aia de 4mm. Daca nu, se pot folosi si doi scripeti dublii.
Cum te "coafeaza".

Aceasta postare a fost editata de Leo2003: 19 February 2014 - 04:47 PM

[johnreno36]

Multam frumos Leo.Am facut cu scripeti simpli, scripeti dubli am putini si nu mai am nici capete de berbec. A iesit bine pentru mine. Am trecut la vergi.

Thumbnail atasat

• 
• 

Aceasta postare a fost editata de johnreno36: 19 February 2014 - 05:54 PM

[Sfatos]

Măi colegilor eu știu că la „sfoara” aia îi zice PATARAȚINĂ. NU-I AȘA?!?! (Conform Dicționar de marină, Ed. militară 1979)

Aceasta postare a fost editata de Sfatos: 19 February 2014 - 09:01 PM

[johnreno36]

Am gresit, ma ierti ?

[Leo2003]

Sfatos, la 19 February 2014 - 08:59 PM, a spus:

Măi colegilor eu știu că la „sfoara" aia îi zice PATARAȚINĂ. NU-I AȘA?!?! (Conform Dicționar de marină, Ed. militară 1979)

[Sfatos]

johnreno36, la 19 February 2014 - 09:37 PM, a spus:

Am gresit, ma ierti ?

Hai fie, treaca de la mine, da' sa nu se mai intample.

[johnreno36]

Hai sa va mai arat ceva poze. Sunt fixate provizoriu.

Thumbnail atasat

• 
• 
• 

[Sfatos]

Johnreno, ti-a iesit bine ca forma, dar nu stiu ce ai facut cu opera vie, ai vopsit-o parca, nu?!
Ideea de a pune sabordurile tunurilor dupa finalizare si tunurile tot atunci mi se pare foarte buna. Eu le-am pus conform etapelor din instructiuni, iar acum cand lucrez la model trebuie sa am grija sa nu rup vreun sabord de tun sau vreun tun.

Imi cer scuze daca nu isi are rostul aici ceea ce urmeaza, dar mie mi-a placut foarte mult descrierea corpului unei corabii facuta intr-un capitol din romanul Toate panzele sus al lui Radu Tudoran. Vi-l impartasesc si voua. Partea asta din roman m-a ajutat mult la intelegerea partilor componente ale corpului unei corabii.

<<Când au durat-o, meşterii au ales întâi un stejar vânjos, tăiat din pădure de cel puţin douăzeci de ani, ca trunchiul să fie pe deplin uscat, pană în inima lui. Altminteri, lemnul poate să se strâmbe, să crape, iar taninul şi celelalte sucuri cu care-i îmbibat atrag nişte mici vieţuitoare ale mării, un fel de carii, şi acestea se cuibăresc în el, rozându-l încet.
Odată trunchiul de stejar adus pe mal, oamenii s-au apucat să-l cioplească, făcând din el o grindă puternică; de acum înainte se va numi chilă şi pe ea se va sprijini corpul noii corăbii. Chila, pe care o cercetăm aplecându-ne, cum l-am văzut pe Cristea Busuioc, are cam optsprezece metri lungime şi e aproape tot atât de groasă ca trunchiul unui om voinic, să zicem al lui Gherasim. Lucru sănătos, lemn dintr-o bucată, dovedind meşteri cinstiţi, că mulţi îl fac din înnădituri; nu-i uşor să găseşti un stejar şi drept, şi fără noduri, şi atât de lung! Să vă spună plutaşul, ca unul care ştie cam ce copaci cresc în păduri!
Sfârșind ei de cioplit chila în muchii, lemnarii au aşezat-o pe butuci, la oarecare înălțime de pământ, ca să poată umbla pe dedesubt. Cu această primă treabă, se spune că vasul a fost pus pe cală, prilej de sărbătoare, ca şi atunci când, de pildă, se pune cea dintâi piatră la temelia unei case noi.
După ce au răsuflat puţin şi au deşertat un păhărel de spirt, oamenii au prins să cioplească alt stejar, ales cu mare dichis, să fie curb, dar nici prea mult, şi din el au scos acea grindă arcuită prelung, care se cheamă etravă şi care, formând partea din faţă a corăbiei, despică valul foşnind. Pe aceasta au potrivit-o la un cap al chilei, făcând în amândouă o cioplitură de îmbinare şi-apoi au prins-o cu buloane de bronz, să nu mai poată fi clintită din loc. Desigur, fierul e şi mai tare, şi mai ieftin decât bronzul, dar are neajunsul că în atingere cu lemnul de stejar şi cu apa mării, care cuprinde fel de fel de săruri, rugineşte, iar rugina îl mănâncă atât de repede, că după câțiva ani nu mai rămâne din el aproape nimic. Sunt şi unii care, dorind să scoată lucru ieftin, pun fier gol, însă corăbiile făcute de ei au viaţă mult mai scurtă.
Odată etrava prinsă la locul ei, meşterii au trecut la capătul celălalt al chilei, în care au fixat o nouă piesă, numită etambou, o grindă dreaptă, inclinată uşor înapoi.
Aceste trei piese, îmbinate intre ele, alcătuiesc partea principală a construcţiei, cum şira spinării alcătuieşte partea principală a unui schelet omenesc, şi lasă să se bănuiască de pe acum forma viitoarei corăbii. Fiindcă nu toate corăbiile sunt la fel. Cei mai buni constructori au fost totdeodată şi navigatori, şi din experienţa călătoriilor făcute de ei au căutat să ajungă la formele cele mai potrivite cu felul mărilor pe care aveau să le străbată aceste nave noi.
Odată cele trei piese mari puse pe cală, prinse în buloane şi proptite de jur-împrejur, ca nici una să nu cate strâmb, meşterii s-au apucat să cioplească, perechi-perechi, coastele de stejar care vor întregi scheletul corăbiei. Lucru anevoios, cerând ochi şi mană de om iscusit, căci coastele nu seamănă intre ele defel, ci pornind de la mijloc se îngustează treptat, spre etravă şi spre etambou, urmând o linie pe care nu oricine o poate dibui.
Astăzi chiar, când planurile vapoarelor se fac după reguli inginereşti, ochiul omenesc e chemat să întregească şi să ajute calculele scoase de maşini, de aceea construcţia navală rămâne o artă, pe care tehnica timpurilor noi nu o înlătură, ci o ia în ajutor. Cu atât mai multă iscusinţă li se cerea meşterilor în trecut, când ei nu aveau la îndemână nici planuri, nici formule, nici cărţi, ci numai îndelungata deprindere şi meşteşugul lor.
Dacă ne urcăm pe punte şi privim înăuntrul corăbiei, vedem coastele înșirându-se după acea linie arcuită iscusit. Ar fi de ajuns ca una singură, şi intr-un singur punct, să fie cioplită prea mult, sau prea puţin, ca în locul acela bordajul pus deasupra să stea umflat, sau să se afunde în chip hâd, lucru care, pe lângă sluţenia lui, stârnește vârtejuri, îngreuind mersul corăbiei, uneori simţitor.
După ce au fost cioplite, din lemn anume ales pe curbura lor, ca tăietura să ia fibra în lung, coastele au fost puse pe chilă şi prinse cu aceleaşi buloane de bronz despre care am amintit. După un sfert de veac umezeala le-a înnegrit dar nici unul nu-i mâncat de rugină, iar lemnul în jur a rămas întreg şi sănătos, ca la început.
Înșiruite după linia lor fără cusur, coastele sunt legate deasupra, fiecare cu perechea ei din celălalt bord, prin traverse uşor arcuite în sus, ca puntea care se va sprijini pe ele să îngăduie scurgerea neîntârziată a valurilor năpustite peste parapet.
Să nu ne îngreuiem mintea prea mult cu celelalte numeroase întăritori, puse în lat şi în lung, şi, atâta fiindu-ne de ajuns, să socotim scheletul corăbiei împlinit.
Pentru tot ce s-a făcut pană acum, lemnul întrebuințat a fost stejarul vârtos. Un altul, mai bun, nu se poate găsi. La bordaj, îmbrăcămintea care se pune deasupra scheletului, merge şi un lemn mai uşor. Corăbiile ieftine, făcute în pripă şi fără grijă de viitor, se mulţumesc chiar şi cu lemn de brad, dar acesta, pe lângă că putrezeşte în câțiva ani, mai are neajunsul că în apă se umflă, iar la aer se strânge foarte mult. Or, o corabie nu se afundă pană la aceeaşi linie mereu. Dacă merge un timp cu o încărcătură mai mică, bordajul rămas deasupra se usucă, iar intre scânduri se ivesc crăpături prin care, la primul prilej, apa se strecoară înăuntru, dând multă bătaie de cap bietului echipaj.
Un soi de conifer, numit pitchpine, care creşte prin America de Nord, e mult căutat de meşterii corăbieri. Fiind tare îmbibat cu răşină, apa nu se lipeşte de el, şi aşa scândura nici nu scade, nici nu putrezeşte, viaţa ei socotindu-se ca şi fără sfârșit. Din păcate, depărtarea de unde e adus face să-i crească preţul prea mult. Să nu mai vorbim de mahagoni, cunoscut la noi sub numele de mahon, lemn exotic, cu mari însușiri, folosit la iahturi şi bărci de lux, dar care, pe lângă pitchpine, e încă mai scump.
Însă de ce să ne zbuciumăm atât şi să nu folosim mai departe tot stejarul, cu care s-a lucrat pană acum, însușirile lui nefiind mai mici decât ale celorlalte soiuri de lemn, greu de găsit? E drept că pentru a-şi dovedi aceste însușiri trebuie ales de un ochi priceput, luate numai scândurile fără cusur şi apoi puse să se usuce la loc potrivit, ani în şir, douăzeci cel puţin. Iată deci că o corabie nu se poate înfiripa de azi pe mâine, decât dacă te mulţumeşti să semene cu un sicriu.
Dar chiar după ce lemnul a fost găsit, pusul bordajului cere mare pricepere, mare dibăcie şi mult timp. Fiindcă nu-i uşor să îmbraci în scânduri tot una şi una, cu fibra dreaptă şi fără nod, un corp în formă de ou, şi mai cu seamă să faci în aşa fel ca intre scânduri să nu rămână loc gol. Fiecare bucată de lemn trebuie croită după anumite socoteli, o formă are scândura când stă dreaptă, şi altă formă capătă când o îndoi, lipind o pe coaste şi bătând-o cu piroane de aramă la locul ei.
Odată acest lucru sfârșit, bordajul fiind pus de jos pană sus, meşterii îl netezesc cu rindeaua, apoi încep să-l călăfătuiască, adică să îndese fuioare subţiri de cânepă intre scânduri, căci altfel, oricât ar fi ele de bine potrivite, apa tot își găseşte pe unde să străbată. După călăfătuire, corăbiile de rând se ung cu smoală şi sunt gata să plece la drum...
Altfel se desăvârșește treaba, atunci când vrei s-o faci cu întregul meşteşug. Peste scândura bordajului se întind mai multe straturi de chit, pe al doilea nepunându-l înainte ca primul să se fi uscat pe deplin, şi, când ultimul s-a întărit ca piatra, te apuci de vopsit.>>

Poate este cam lung. Daca deranjeaza rog adminii sa stearga postul.
O seara buna tuturor.

[johnreno36]

De multe ori scriem si citim fel de fel de prostii. Daca ar fi dupa mine, povestea trebuie sa ramana aici, este foarte frumoasa. Si eu sunt mai tipicar, am analizat, am masurat etc. si am vazut ca tunurile si sabordurile merg puse si dupa terminarea constructiei. Unii colegi spun ca nu ar ajunge ata, eu zic ca ajunge, dar am facut economie. Cu bucatele mici care ramaneau, legam scripetii. La opera vie am folosit furnir de tei peste care am dat pana acum o mana de bait de mahon. Ramane de vazut daca voi mai da o mana. Am observat ca baitul pe baza de apa lucreza mai mult timp. La final voi da un strat de lac mat sau dupa caz doua straturi.

Thumbnail atasat

• 
• 
• 
• 

[ObY]

Inaintam greu, Mon Cheri !

[Repulse]

Buna ziua,

Daca ma puteti ajuta cu o nelamurire...
Ati facut chila falsa din 2 scanduri puse cap la cap ?
In revista nu este specificat. Am cautat si pe forum dar nu am gasit lamuriri...

[Emanuel]

Salutare tuturor,
am inceput si eu constructia corabiei. Am primit cadou kitul complet in ianuarie, dar nefiind un foarte mare pasionat al navomodelismului, am inceput sa lucrez la ea doar in martie (2014). Sunt doar pe la etapa 51 pe moment. Pentru ca imi lipsesc revistele legate de istoria navigatiei, care veneau impreuna cu piesele din kit am ramas cu niste nelamuriri legate de istoria corabiei. Din cate am vazut pe net exista mai multe galioane cu numele "Sfantul Ioan Botezatorul" care oarecum sunt "inrudite". Unul portughez, de la inceputul sec. XVI, altul japonez si altele doua spaniole. Ati putea sa-mi spuneti care dintre acestea e galionul nostru? Puteti sa-mi dati un link cu cateva informatii despre el?

PS Pun cateva poze proaspete.

[Repulse]

Salut Emanuel,

Nu stiu cata lume mai urmareste topicul asta.
Marea majoritate au cam terminat constructia.
Eu sunt cam pe la jumatate cu a mea si sper sa pun si eu poze curand ; ziceam sa montez carma si apoi sa fac poze.
Arata bine nava ta. Spor la treaba.

[repede]

Parerea mea este ca acest topic este inca urmarit de multa lume. Mai sunt multi intarziati, cum sunt si eu. Pe de alta parte poti sa-i numeri pe degete pe cei care au postat lucrari terminate. Sa nu ne descurajam!