Sfantul Ioan Botezatorul Sarcina de partid
#5585
Postat 21 August 2012 - 08:05 AM
O astfel de ancora se manevra greu la vremea respectiva iar "hei-rup-ismul" era o practica curenta la bordul unri astfel de nave.
Incerc o explicatie, pentru cum cred eu ca era folosita ancora si instalatiile auxiliare, fara sa am pretentia de a fi corecta sau unica. Plecam de la varianta colegului rus.
Un marinar coboara pe suportul portsartului si desface legatura (1). Ancora ramane in carligul gruii de capon (3) si in latul macaralei (2). Se slabeste manevra macaralei (2) pana cand ancora ajunge in pozitie verticala si toata greutatea ei este preluata de gruia de capon (3). Latul ramas pe bratul ancorei se poate scoate fie prin coborarea unui marinar pe ancora, fie prin folosirea unei cange, fie prin cine stie ce alta metoda specifica. Acum ancora a ramas agatata numai in gruia de capon (3). Se incepe coborarea macaralei gruii pana cand greutate ancorei ajunge sa fie preluata de parama ancorei (4) .Macaraua e acum libera iar carligul poate fi scos de pe inel tot cu o cange. In acest moment ancora sta spanzurata numai de parama ei si poate fi fundarisita.
Virarea ancorei si punerea ei la post se face similar inversand ordinea operatiilor.
#5587
Postat 21 August 2012 - 10:45 AM
Bun, să examinăm ce zice rusul, să vedem cum se fac acțiunile respective. Să începem cu nava la ancoră. Vine comanda de virare a ancorei. Parâma este răsucită pe după cabestan, ancora se ridică până la nară. Nara aia este al plasată sub galbion, tu cum vezi că ajungi acolo cu o cange ca să agăți cârligul de inelul ancorei? Atârni un om, sau pui nara mai la îndemână?
Începi să slăbești din cabestan și tragi cu gruiul de capon, ridici ancora până sus. Lopețile ancorei sunt la 2 m sub nivelul copastiei galbionului (la tine, care ai supraînălțat această copastie cu o mini balustradă, și mai mult). La distanța aia trebuie să faci cu o cange un laț în jurul unei lopeți. Ca să poți manevra lopata aia printre portsarturi, rusul zice corect că manevra vine oblic spre pupa, astfel că trâgănd de ea deplasezi ancora spre pupa, iar trăgând cu gruiul de capon o deplasezi spre prova până o aduci într-o poziție în care lopata intră (și iese) printre portsarturi. Deci, manevra aia legată de lopată nu poate fi poziționată oricum și ea trebuie poziționată înainte de a trage lațul peste lopată. Bun, să ne imaginăm: lăsăm manevra aia lungă și liberă. Apoi o pescuim cu o cange stând pe galbion (distanța este de vreo 4 m). Apoi facem lațul și îl prindem cumva, cu o cange specială, ca ochiul său să râmână lărgit și în poziția bună pentru a fi așezat pe lopată. Îl așezăm, tragem de curentul macaralei, aducem ancora în post, trimitem marinarul să facă o legătură la fus (aș fi pereferat-o mai aproape de traversă, era mai stabilă ancora, dar dacă rusul zice...), legăm parâma gripiei, slăbim macaralele, uscăm și adunăm parâma ancorei etc.
Acum vrem să ancorăm. Încordăm gruiul de capon și palanul care trage de lopată. Trimitem marinarul să desfacă legătura la fus. Stai puțin, de ce să-l trimitem? De ce a făcut o legătură cum zice rusul și nu una care trăgând de saulă, nodul să se desfacă? Manevrând cu grijă, să nu se agațe lopata de portsarturi, lăsăm ancora în jos și o desprindem din post. O aducem la verticala gruiului de capon și apoi... apoi ne chinuim să scoatem lațul ăla de pe lopată cu cangea?
Eu îi știu pe marinari oameni practici și m-aș mira să fie cum am descris. De aia mâ îndoiesc că acela era sistemul. Sigur, ceva asemănător, dar cu problemele rezolvate mai practic.
Eh, cred că v-am distrat cu acest eseu al unuia care nu se pricepe la marinărie.
#5588
Postat 21 August 2012 - 01:37 PM
- nu stiu in ce masura mai am drept de a posta dat fiind ca nu ma mai consider cetatean roman iar numele meu e Kunta-Kinte, nima'n-drum, gozur intr-o mocirla pe care nu stiu cum sa o numesc.
- am mai spus, nu e cazul sa fim mai catolici decat papa, modelul desi e in limitele unei machete are mari tendinte spre artizanat ( pentru despicatorii firului in patru, artizanat in cazul de fata fiind acele barcute frumos vopsite pe care scrie mare ,,Mircea'' si expuse cu sutele, ca amintire pe litoral in sezon )
S-a discutat de multe ori, pe cum, daca, de ce. Unii au ales sa mearga pe oferta producatorului, altii au ales sa perfecteze modelul cu ceea ce au gasit de cuviinta in prisma celor acumulate in tema. Pentru ceea ce se vrea a fi nici o varianta nu e gresita. Posibil ca unii sa mearga mai departe in lumea modelismului si in baza celor invatate sa realizeze modele mult mai aproape de realitate, cei care se opresc vor avea un model care e totusi aproape de ceea ce ar trebui sa fie, oricum net diferit de ceea ce ofera ,,taraba''. Pe subiect, pozitionarea ancorei e in limite in varianta producatorului. Functional e mai lesne de explicat incepand de la situatia de ancora fundarisita. Ancora e agatata, linia e voltata si stopata si undeva in zona se vede capatana. Se incepe virarea, linia se intinde iar nava se apropie de capatana. Capatana e recuperata la bord, se continua virarea, linia ajunge aproape de verticala. Posibil ca ancora sa nu se smulga si atunci se recurge la ajutorul gripiei de care se trage, tot cu cabestanul, pana la smulgere. Se continua virarea cu linia pana cand ancora iese din apa. E momentul in care se agata macaraua caponului de inelul ancorei. din acest moment se manevreaza ancora atat cu gripia cat si cu macaraua caponului pana cand una din ghearele ancorei ajunge pe suportul intinzatorilor de sart iar fusul e in lungul suportului. La nave mai noi, era un grui suplimentar celui de capon care servea manevrei, la cele mai vechi se foloseau ansamble de macarale ( scripeti ) care atasati gripiei usurau operatiunea. Odata pozitionata ancora, se facea o legatura la diamant, voltata la un tachet interior bordului, gripia fiind facuta colac si atasata in apropiere de sarturi iar macaraua de la inel era detasata si se facea o alta legatura la inel, deasemeni voltata la un tachet. Acum ancora era la post. La fundarisire era suficient de desfacerea celor doua legaturi principale, de la diamant si inel si lasarea libera a liniei de ancorare si ancora cadea de pe pozitie si se ducea paaaaaaana la fund. Aici intervenea manevra de sonda a adancimii care stabilea atat lungimea gripiei cat si a liniei ce trebuia eliberata. Mai detaliat nu stiu decat practic.
#5589
Postat 21 August 2012 - 07:06 PM
#5590
Postat 21 August 2012 - 07:07 PM
#5591
Postat 21 August 2012 - 08:32 PM
Ady - respect opiniile oricui deci inclusiv ale tale doar ca nu pot fi in totalitate de acord. Nu e vorba de poluare nici de discutii aiurea, unii vor sa stie si sa faca mai mult si mai bine, asta nu e rau doar ca nu e locul si nici momentul la ,,Sfant''. Majoritatea discutiilor sunt in tema doar ca uneori depasesc nivelul abordarii. Cu artizanatul ma simt vizat direct, eu am ,,aruncat-o'' si daca vrei sa ma crezi pe cuvant, ,,pasul dintre'' e foarte mic.
Zic eu ca totusi la zi sunt alte probleme mult mai importante si acolo sunt discutiile sterile.
#5592
Postat 21 August 2012 - 08:56 PM
Ce sa zic... dupa parerea mea fata de artizanat, SIB-ul e cu 5 clase din 10, artizanatul fiind la 1. Am vazut kituri de la Artesania Latina, Amatti, Mamoli, fata de SIB-ul nostru, la aceasi scara, produsele lor dupa parerea mea de o calitate execrabila. Si aici nu ma refer la modelele destinate clasei incepatorilor sau junior la cei de la Mamoli care e considerata firma de 4 stele in domeniu. Stiu ce spun ca am vazut.
#5593
Postat 21 August 2012 - 09:12 PM
Știu că traian mai are un motiv de supărare (nu din cauza noastră, ăștia micii), așa că răspunde numai când este solicitat, însă nu tocmai cu plăcere. Păcat că a fost pus în situația asta, că noi avem nevoie de el. Iar eu îi mulțumesc și de această dată pentru că a descris manevra de ancorare. Am înțeles că-mi trebuie gruiul de capon, gripie cu căpățână și două legături simple și ușor de desfăcut. Nimic altceva.
@Leo2003: Leo, dacă ce am zis eu este cauza supărării tale, îmi pare rău și îmi cer scuze.
În opinia mea nu era deloc vorba că tu ai spus ceva. Am înțeles că tu ai avut (și probabil ai încă) încredere în acel rus, care nu mă îndoiesc că este un Maestru al Sportului, însă toată lumea zice pe aici că modelitul este un amestec de cunoștințe, artă, meserie, nostalgie, artizanat și chiar kitch. Mă întreb dacă nu cumva rusul a făcut macheta „ca să dea bine”, nu „cum era, istoric, realitatea”. Pentru vânzare către publicul larg, că altfel la nivelul lui nu se încurcă el cu un SIB. Îți sunt recunoscător că ai pus pozele, tocmai pentru că astfel mi-ai dat ocazia să înțeleg o manevră. Dacă nu comentam și făceam ca în poză, mulți erau dați pe spate de aspect, dar cei ca traian se uitau chiorâș și comentau în barbă. În barbă, ca să nu se supere cumva cineva.
Eu personal am pregătire în cu totul alt domeniu decât marinăria (asta dacă remarca lui ACHRISTIAN se referă la mine). De aia tot întreb. Eu pun poze nu ca să mă laud cu ce chestie estetică am făcut, nu ca să aștept laude admirative și măgulitoare din partea celorlalți, ci ca să întreb dacă am făcut bine (corect) sau am greșit. Iar dacă am greșit aș fi recunoscător cui îmi explică în ce constă greșeala mea. Sau a lui DeA. De aia mie nu-mi convin deloc afirmații de genul „merge oricum”. Pentru mine nu merge, nu-mi folosește. Traian zice că nu e locul la SIB. Nu cred că o să mai am timpul necesar să mai fac altă machetă, așa că vreau să storc cât pot din asta, să învăț cât pot acum. Chiar dacă macheta nu e grozavă, măcar mă prind de cum ar trebui să fie unele lucruri.
Nu cred că dacă fiecare va face cum crede și nimeni nu va comenta rezultatul va fi mai bun. Sper să fiți de acord cu asta. Și sper să continuăm schimbul de experiență, nu doar să ne „flatulăm” - vorba lui Vlad Mușatescu.
--
Bun, ca să nu ziceți că doar vorbesc și nu fac nimic, ridic iar o problemă.
Nu mi-au plăcut deloc parâmele furnizate de DeA, au un aspect lânos. Am „vârtelnițat” ce am și vă prezint ce am obținut (din nou, nu vreau laude, ci critici).
Nr. 1 este ață de cusut, 3 fire. Grosimea este la scară reală (50:1) echivalentă cu o circumferință de 70 mm (20-25 mm în diametru).
Nr. 2 este ață de goblen, 3 x 2 fire. Grosimea ca la 1. Este mult mai puțin scămoșată.
Nr. 3 este ață de macrame, originală. Grosimea este la scară relaă echivalentă cu o circumferință de 80 mm. Ața de macrame este împletită, nu răsucită, așa că nu prea corespunde.
Nr. 4 este ață de macrame, 3 fire. Grosimea corespunde la o circumferință de 150 mm (50 mm în diametru). Nu este scămoșată deloc.
Nr. 5 este ață de cojocărie albă, originală. Grosimea este ca la 1.
Nr. 6 este ață de cojocărie albă, 3 fire. Grosimea este ca la 4. Este puțin mai scămoșată ca 4, dar foarte puțin.
Nr. 7 este ață de cojocărie neagră, originală. Grosimea este ca la 1.
Nr. 6 este ață de cojocărie neagră, 3 fire. Grosimea este ca la 4. Este ceva mai scămoșată ca 6.
Am văzut modele în care „ațele” strălucesc. Este aspectuos, dar întreb dacă este și natural. Nicio frânghie pe care am văzut-o în viața mea (și am văzut cige și diverse altele) nu strălucea. De asemenea, frânghiile de manilla (albe) arătau destul de scămoșate. Care tip de frânghie de mai sus vi se pare potrivită? Deci, nu vă întreb care vă place, că gusturile nu se discută, ci care nu este potrivită, și de ce.
În topicul despre Santa Leocadia am văzut că manevrele sunt albe și negre. Cu mici excepții sunt negre cele fixe și albe cele curente. Aceste culori ar sugera că sunt parâme din manilla (cele albe) respectiv cătrănite (cele negre). Pe de altă parte am citit (adică nu îndrăznesc să afirm „știu că”) cătrănirea reduce rezistența parâmelor cu 20%. Deci, e bine să facem ca la Santa Leocadia, acolo a primat realitatea, sau estetica? Și dacă nu e bine negru și alb, atunci ce culori ar fi corecte? Cânepiu natural toate? Sau?
Bine, dacă vă supără insistența mea și nu veți vrea să răspundeți nu răspundeți. O să mor prost, nu e mare pagubă.
LE: Inițial n-am calculat corect grosimile. Am corectat.
Aceasta postare a fost editata de pe_dos: 21 August 2012 - 09:20 PM
#5594
Postat 21 August 2012 - 09:15 PM
Modelismul (navomodelismul este o ramura a modelismului) inseamna reproducerea unui model cit se poate de excact la o anumita scara.Tot ce nu intra in aceasta definitie,se numeste artizanat.Nu putem spune despre sib ca ar avea ceva in comun cu navomodelismul.Toate kit-urile sint facute dupa ureche,toate planurile de kit sint facute dupa ureche,si din aceste motive (mai sint si multe alte motive) nu sint recunoscute de Naviga.
#5595
Postat 21 August 2012 - 09:39 PM
Oricine care știe prelucra lemnul și celelalte materiale poate obține performanța absolută doar prin respectarea 100% a unui plan exact, chiar dacă nu pricepe nimic din navă?
#5596
Postat 21 August 2012 - 09:54 PM
traian, la 21 August 2012 - 08:32 PM, a spus:
Ady - respect opiniile oricui deci inclusiv ale tale doar ca nu pot fi in totalitate de acord. Nu e vorba de poluare nici de discutii aiurea, unii vor sa stie si sa faca mai mult si mai bine, asta nu e rau doar ca nu e locul si nici momentul la ,,Sfant''. Majoritatea discutiilor sunt in tema doar ca uneori depasesc nivelul abordarii. Cu artizanatul ma simt vizat direct, eu am ,,aruncat-o'' si daca vrei sa ma crezi pe cuvant, ,,pasul dintre'' e foarte mic.
Zic eu ca totusi la zi sunt alte probleme mult mai importante si acolo sunt discutiile sterile.
Poate ne ajuti cu o poza, doua, trei legate de pozitionarea ancorei la SiB-ul tau mai traiane si poate se lamureste tot omu pana la urma.
#5597
Postat 21 August 2012 - 09:58 PM
Incep sa cred ca odata cu apropierea de final a problemelor de la aceasta nava,se ajunge la faza cind nu mai avem ce discuta.In acest caz se insista pe niste subiecte de interes redus.Cel mai sigur raspuns il vei gasi cu siguranta daca vei vorbi cu un ,marinar care in anii 1600-1700 a activat ca matelot pe nava cu pinze.
In cazul in care esti interesat iti pot pune la dispozitie un numar de carti care dezbat si prezinta navele de epoca.Unele sint scrise in engleza,altele in germana ,spaniola,sau franceza.Dupa ce vei studia aceste carti sint foarte curios daca vei gasi raspuns la problema ta.
Aceasta postare a fost editata de jeli: 21 August 2012 - 10:00 PM
#5598
Postat 21 August 2012 - 10:50 PM
- pe_dos - nu spera, nu e nimic politic dupa cum spuneam acum ceva vreme dar e super existintional uman. Ganditi !!!
- Jeli - nu fi rau
- titishor - chestia cu ,,mai traiane'' e cam fortata si nu fac mare caz de nivel daca sunt supraclasat. Sunt un babalac si imi recunosc pozitia doar ca ar trebui sa fie cineva care pe tema sa fie macar la acelasi nivel, as fi bucuros sa fie mai sus, sincer.
Despre altele mai discutam altadata ca vorba lui Leo, chiar daca nu explicita, am un sictir de numa.
#5599
Postat 21 August 2012 - 11:10 PM
Știu engleza și franceza, dar germana și rusa la un nivel insuficient pentru a citi cărți despre modelism sau marinărie. Iar Spaniola deloc. Și formarea autodidactă prin citirea cărților este foarte ineficientă: „o persoană autodidactă este instruită de o persoană foarte puțin competentă”. Cartea o citești după ce te pune cineva în temă cu problemele. Până nu te-ai lovit de ele practic, pe o ureche îți intră și pe alta îți iese.
--
Dacă înțeleg bine, dv. considerați că n-are niciun sens să discutăm, ca urmare acest topic n-ar avea niciun rost pe acest forum, care este destinat modelismului, nu artizanatului. Cartula ar zice că a avut o mulțime de afișări și că fiecare mesaj postat i-a fost folositor.
@traian: Știu cum e cu sictirul, de ce credeți (voi, toți de pe forum) că m-am apucat de SIB? Pentru că și eu sunt sictirit de altele. Însă atacurile astea permanente la „obiectul topicului” încep să mă sictirească și pe mine. Nu pricep ce-i deranjează pe adevărații modeliști, din moment ce noi nu suntem cu SIB-ul o concurență pentru ei.
#5600
Postat 21 August 2012 - 11:49 PM
--
Dacă înțeleg bine, dv. considerați că n-are niciun sens să discutăm, ca urmare acest topic n-ar avea niciun rost pe acest forum, care este destinat modelismului, nu artizanatului. Cartula ar zice că a avut o mulțime de afișări și că fiecare mesaj postat i-a fost folositor.
Nu se pune problema artizanatului sau a modelismului.Eu spuneam ca nu isi are rostul discutia de cum si in ce fel trag marinarii de o ancora.Orice discutie este bine venita,atita timp cit nu se exagereaza pe un subiect care nu isi are rostul.Vei dormi mai bine la noapte daca stii cum se lansa o ancora in secolele trecute?Iti creste salarul daca stii totul despre ancora?//In afara de tine ,de mine ,mai sint si altii care urmaresc un topic,si care cauta rezolvari la problemele reale intimpinate in construirea unui model.Pt ce sa le facem capul patrat cu teoria virfului de ata?Dece nu deschizi un topic alt tau cu nava asta numita pe scurt sib?acolo poti scrie ce vrei,poti intreba ce vrei,iar cei care nu sint interesati de subiectele care nu ajuta la construirea navei ,iti pot ocoli topicul prin simplul fapt ca nu vor intra pe topicul tau.
Cartea aceea pe care tu o renegi sau o accepti in parte,a ajutat multi campioni mondiali sa ajunga unde au ajuns in materie de navomodelism.In felul prezentat de Leo,au legat ancorele si Baranov,si Romashchenko ,si Olivier Bello,si inca multi alti mari modelisti ai lumii.Cartea aceea a fost scrisa de cineva care a studiat,a cheltuit bani si timp pt documentari prin diferite muzee,sau arhive.
Inteleg discutarea problemelor de genul"sabordurile sint prea grosolane"sau nu se potrivesc,tunurile de pe puntea principala sint ... etcAceste problema sint mult mai interesant de rezolvat decit felul in care se manevra o parima sau zece.
Pe orice nava existau leviere,rangi ,scripeti si multi oamenii care cu siguranta lansau cumva ancora,indiferent ca trageau 100,sau 400 de oameni de ea.
asa cum am mai spus, iti pun la dispozitie carti despre istoricul navelor,dar te asigur ca in nici o carte din ce am eu nu scrie in amnunt cum era lansata ancora,pt ca ma repet,aceste carti prezinta nave statice.Acest lucru inseamna ca nu o sa traga nimeni de usi sa le deschida,chiar daca au balamale,ca nu o sa traga nimeni de parime ca sa ridice o vela.
Este plin netul cu tot felul de prezentari prin care se arata mecanisme functionale a navelor de epoca in varianta RC.Daca intri doar pe youtube,o sa gasesti o tona de filmulete.Nu stiu sa iti spun daca sint si filmulete cu ancore,dar poti cauta si sa ne dai raspunsul aici.Nu inteleg dece trebuie sa indispunem X numar de oameni cu o problema care ne intereseaza doar pe noi ,si facem acest lucru intr-un loc care nu trateaza asa ceva?Atunci cind ma intereseaza un lucru,si ma nemultumeste raspunsul primit pe forum,imi indrept cautarile in alte parti.
#5601
Postat 22 August 2012 - 07:01 AM
#5603
Postat 22 August 2012 - 10:36 AM
#5604
Postat 22 August 2012 - 10:55 AM
Z-mare, la 22 August 2012 - 09:51 AM, a spus:
Ca bine zici iar cei sictiriti nu sunt obligati sa mai stea pe forum, unde fiecare incearca sa gaseasca de fapt un raspuns, o rezolvare la problemele aparute in constructia SiB-ului.