- 1. Sunt un nou reîncepător. Am prăşit cu un triunghi roşu la gât cu domnul Pompiliu Popescu(cred că Crios ştie – zi-mi dacă greşesc);
- 2. Respect trecutul şi musai în unitate stilistică elevată(mă pregătesc să realizez machete de construcţii civile);
- 3. Consider materialul publicistic al DeA „Mari corăbii”, aaaaproape de „quintupla” mea lectură puerilă: Robinson Crusoe, sau Căpitan la cincisprezece ani;
- 4. Am cardiopatie ischemică dureroasă, deci, cu voi şi cu DeA nu mai am de-a face cu marinarinarul „cârmaci”;
- 5. Până la momentul actual nu m-am abătut de la proiect şi promit să-l respect în ceea ce îl pricep. Nu-i voi aduce îmbunătăţiri decât în unitate(îmi susţin sora – arhitect);
- 6. Da! Am ajustat coasta nr. 14(notare DeA) care ierea mai ‚năltuţă;
- 7. Relativ la materiale, sunt mai rezervat cu brendurili(SIC), formulele chimico-fizice fiind mai restrictive( eu nu am avut surprize cu numitul „aracet” – polimer în felul lui - puaaah);
- 8. DA! Cred că lemnul, în sinea lui moartă, e mai viu ca multe deşteptăciuni efemere;
- 9. Şiii, nu în ultimul considerent, mesajul pe care l-a propus DeA, cunoaşterea fundaţiilor pe care se reazemă societatea actuală, cred, trebuie privit ca un act de cunoaştere, fără ca umila noastră fantezie să-i „coafeze” personalitatea.
P.S. #4279 Confucius
Conform preceptelor artistice ale lui Eugen Iarovici, voi inversa montura celor două borduri. Tribordull va fi închis, pentru a da senzaţia de "avânt"(normal de la stânga la dreapta) privitorilor, iar curioşilor maladivi, baibordul le va oferi profunzimea cunoaşterii.
Aceasta postare a fost editata de Z-mare: 08 March 2012 - 12:17 PM