Forum Machete,Modelism,Hobby: Macheta statica HMS Victory - Forum Machete,Modelism,Hobby

Salt la continut

  • 10 Pagini +
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • Ultima »
  • Nu puteti crea un topic nou
  • Nu puteti replica pe acest topic

Macheta statica HMS Victory Materiale necesare...

#21 Useril este offline   KIT 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 534
  • Inregistrat: 22-October 08
  • Location:Bucuresti

Postat 14 October 2010 - 08:17 PM

asa cum spune si traian, important este sa continui si sa nu te descurajezi. sa-ti gasesti tot timpul o motivatie de a nu renunta, pt ca zilnic intervine cate ceva care te va face sa spui ca nu ai timp in acel moment. spre deosebire de altii (adica eu) tu macar lucrezi. eu iti promit ca daca lucrezi si ajungi la parame, te ajut eu sa le faci.

#22 Useril este offline   VALIX 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 155
  • Inregistrat: 24-August 10
  • Location:Craiova

Postat 24 October 2010 - 06:34 PM

A trecut cam multicel de când nu am mai prezentat stadiul construcției. Iată cum se prezintă în acest moment:
Am placat puntea principală cu furnir de nuc, îmi place foarte mult nuanța:
Imagine atasata: Victory_038.jpg Imagine atasata: Victory_020.jpg
apoi am construit grătarele tambuchiurilor (iarăși am apelat la un truc aici, după ce am urmărit aici pe site mai multe metode de construire a grătarelor. Așadar, am șterpelit o cutie cu chibrituri din bucătăria nevestei, am marcat pe fiecare băț linii din 2 în 2 mm, apoi am decupat cu Dremelul "dinții", din două în două marcaje. După ce le-am asamblat, iată ce a ieşit):
Imagine atasata: Victory_028.jpg Imagine atasata: Victory_029.jpg
Şi puse, provizoriu, la locul lor:
Imagine atasata: Victory_027.jpg


Am continuat cu partea de la pupa unde se află cabinele amiralului și ale ofițerilor (scuzați calitatea pozelor):
Imagine atasata: Victory_021.jpg Imagine atasata: Victory_022.jpg Imagine atasata: Victory_023.jpg
Am continuat cu decuparea pieselor punții de manevră, și ale dunetei:
Imagine atasata: Victory_034.jpg Imagine atasata: Victory_035.jpg
Iar în final, am construit traversele peste care se vor așeza aceste punți (așezate provizoriu la locul lor):
cele de la prova Imagine atasata: Victory_030.jpg
și cele dinspre pupa Imagine atasata: Victory_036.jpg

Gata!

Aceasta postare a fost editata de VALIX: 24 October 2010 - 06:36 PM


#23 Useril este offline   traian 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 1218
  • Inregistrat: 01-May 08
  • Location:Orsova
  • Interests:Nave-navigatie clasica

Postat 26 October 2010 - 02:22 PM

Te grabeai la critici, uite ca a venit si vremea lor. Si doar ti-am zis sa intrebi unde crezi ca sunt probleme. In primul rand filele puntii sunt mult prea late si cam neuniform taiate. La scara modelului trebuiau sa fie macar pe jumatate cat sunt. Sa zicem ca nu ar fi o problema chiar atat de grava dat fiind ca nu e puntea de sus si se vede mai putin dar trebuie sa tii cont de asta la urmatoarele care se vad si sar in ochi. Mai trebuie sa tii cont si de lungimea unei file si de dispunerea lor pe punte. Chiar daca la filare folosesti file lungi ceea ce e indicat, ele trebuie crestate din loc in loc pentru a da impresia de fila separata. Banui ca pe planurile dupa care lucrezi se vede asta. Apoi e problema cu gratarele bocaportilor (asa se cheama deschiderile mai mari in punte, tambuchi e o cale de acces in punte de dimensiuni mai mici si inchis cu un oblon etans). Treaba cu betele de chibrit e o gaselnita buna insa modul de imbinare e deficitar. Canalele de imbinare trebuie sa fie in ambele pozitii la aceeasi adancime asa incat suprafata rezultata sa fie plana. Asta se poare remedia prin slefuire insa ramane problema cu rama care si ea trebuie sa fie la acelasi nivel cu gratarul, gratarul e inconjurat de rama si fac corp comun. In cel mai rau caz rama e putin deasupra gratarului si nu invers. Si asta se vede ca e descoperit. Nu te grabi ca graba strica treaba. Sunt o multime de imagini pe forum la navele de epoca unde poti sa vezi cum arata un oblon/gratar de bocaport. Atentie ca deja intri in faza in care tot ce faci se vede si repet, mai bine intreaba unde ai dubii.
Spor!

#24 Useril este offline   VALIX 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 155
  • Inregistrat: 24-August 10
  • Location:Craiova

Postat 30 January 2011 - 10:58 PM

Revin după o luuuungă pauză, cu câteva mici progrese la nava mea.
Am reuşit să fac rost de file pentru bordajul navei (un vecin care lucra în tâmplărie, mi-a adus vreo 60 buc. file de 5 x 2 x 500 mm de esenţă tare - stejar cred), însă s-au dovedit a fi "neîndestulătoare", aşa că de la puntea principală în sus am continuat cu file de aceleaşi dimensiuni (5 x 2 mm) de răşinoase.
Imagine atasata: victory_039.jpg Imagine atasata: victory_040.jpg Imagine atasata: victory_041.jpg
Apoi am trasat locul unde vor fi sabordurile.
Imagine atasata: victory_046.jpg Imagine atasata: victory_047.jpg
Aici este o problemă, cu privire la care vă rog să mă ajutaţi cu un sfat: modelul după care lucrez eu (Mamoli), are coastele de aşa natură construite încât nu am punţile mijlocie şi inferioară, care şi ele erau echipate cu câte 30 de tunuri. La kit-ul original, am observat că la aceste două punţi, problema tunurilor era rezolvată prin asamblarea unui cadru de metal cu un orificiu filetat în spate, unde se înfiletau nişte semitunuri (erau doar gurile de foc).
M-am gândit să urmez una din aceste variante:
1. la cele două punţi inferioare să aşez obloanele în poziţia închis şi să nu mai decupez sub ele
2. să decupez sabordurile şi să aşez obloanele cumva întredeschise, la 30-40 grade

Mergând mai departe, am împrumutat ideea lui traian cu privire la ministrungul făcut acasă şi, cu ajutorul unui coleg, am reuşit să-mi fac unul
Imagine atasata: strung_002.jpg
În acest week.end, am invadat bucătăria mamei, de la ţară, mi-am suflecat mânecile şi am dat drumul la producţie.
Iată primele mele obiecte, câteva tunuri pentru Victory:
Imagine atasata: victory_051.jpg Imagine atasata: victory_060.jpg

Ok, voi reveni cu noi etape din procesul de construcţie.

#25 Useril este offline   traian 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 1218
  • Inregistrat: 01-May 08
  • Location:Orsova
  • Interests:Nave-navigatie clasica

Postat 31 January 2011 - 09:25 AM

FELICITARI !!

Ti-a iesit o masina pe cinste. Sa o folosesti cu spor.
Si ,,barcuta'' merge bine. Totusi din cate se vede in poze nu e chiar buna pozitionarea sabordurilor. A doua linie e fix pe coaste si ar trebui sa fie lateral de ele. In cazul ca alegi varianta cu obloanele inchise nu ar fi ciar o problema dar daca intentionezi sa decupezi sabordurile o sa fie probleme. Nu e singura situatie in care lipseste una sau doua punti aflate in interiorul structurii iar in situatia asta se recurge la unele artificii. Unul ar fi atasarea unor ,,cutiute'' la fiecare sabord in care se pozitioneaza sau tunul intreg sau dupa cum spui si tu doar o portiune din teava care e prevazuta la partea dinspre interior cu un stift ce se implanta intr-o gaura facuta in peretele dinspre interior a cutiei. In cazul tau e cam dificila metoda dat fiind ca deja ai montat puntea de deasupra. Se poate introduce prin gaura sabordului o bagheta de latimea sabordului si lunga cat distanta dintre coaste si fixata de coaste la o distanta fata de bordaj care sa permita fixarea tevii in aceleasi conditii ca si mai sus. Se mai poate face o mica ,,platforma'' il forma de L care deasemeni se introduce prin gaura sabordului si se fixeaza de bordaj cu capatul uneia din laturi. Oricum daca intentionezi sa lasi chiar si semideschis oblonul sabordului, trebuie sa montezi o gura de foc sub el, altfel ramane gaura vizibil goala. In plus, la scara asta, obloanele se preteaza la a avea balamale functionale si daca un curios ridica oblonul o sa fie tentat sa isi bage de'stu inauntru. :bang: . De decupat o sa trebuiasca sa decupezi fiindca la original obloanele sunt aproximativ la acelasi nivel cu bordajul formand o suprafata aproape plana, daca nu decupezi vor iesi in relief si nu prea ,,bate''.
Faine tevile de tun dar incearca sa scoti gogoloiul ala de la culata ceva mai rotund.
Spor !
P.S. mi-ai facut o zi frumoasa cu strungul.

#26 Useril este offline   VALIX 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 155
  • Inregistrat: 24-August 10
  • Location:Craiova

Postat 31 January 2011 - 09:45 PM

Vezi postareatraian, la 31 Jan 2011, 09:25, a spus:

...din cate se vede in poze nu e chiar buna pozitionarea sabordurilor. A doua linie e fix pe coaste si ar trebui sa fie lateral de ele.


Bună observaţia şi pertinentă. Într-adevăr, conform planurilor, trebuia ca sabordurile să fi fost poziţionate de o parte şi de alta a coastelor, dar am constatat că, dacă le-aş fi pus aşa, nu mi-ar fi avut loc afeturile tunurilor, pe puntea principală (ar fi lovit direct în coaste). Aşa că am făcut un compromis: pe acea punte le-am poziţionat la jumătatea distenţei dintre coaste, apoi, pentru a asigura alternarea, la puntea mijlocie am decis să le aşez în dreptul coastelor (ţinând cont şi de faptul că obloanele vor sta închise).
Oricum, văd tot mai mult că varianta asta trebuie adoptată: obloanele închise definitiv la punţile inferioare.
Şi referitor la acest lucru, mă gândisem ca obloanele să iasă un pic în afara bordajului (cu toate că Victory cea reală nu le are aşa), văd că dau bine, alături de acele file longitudinale intercalate liniilor sabordurilor. Ce părere aveţi?
Imagine atasata: plan.jpg


P.S.: Traian, mă bucur că îţi place cum a ieşit strungul, ocazie cu care îţi mulţumesc încă o dată pentru idee. O să mai am nevoie de un set de dălţi, deoarece încă nu am, iar tunuleţele le-am făcut cu un cutter vechi şi o şurubelniţă (a se vedea poza cu strungul :bang: )

#27 Useril este offline   traian 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 1218
  • Inregistrat: 01-May 08
  • Location:Orsova
  • Interests:Nave-navigatie clasica

Postat 01 February 2011 - 01:51 AM

Vezi postareaVALIX, la 31 Jan 2011, 21:45, a spus:

Bună observaţia .....


Sunt o multime de amanunte de care trebuie tinut seama la constructia unui model. Sunt modele care sa semene cu..... sunt modele ale,.. dar cu unele diferente si sunt modele, mai detailate sau mai putin detailate. Abordarea e laudabila indiferent de situatie. Am mai spus si ma mentin in ideea ca e mult mai util in a face ceva, indiferent de performanta, Eu am in lucru Victory si am ales sa o fac cu sabordurile inchise. S-ar putea interpreta ca comoditate insa nava ramane aceeasi dar mai putin razboinica . Treaba cu ,,da mai bine'' nu e aplicabila daca vrei sa ai un model care sa semene cu cel real. Ori il faci cat mai posibil asemanator, ori nu mai conteaza si atunci poti sa zici ca e ,,FLY-Orice''.
Vom avea destul timp de discutat pe subiect.
Spor!

#28 Useril este offline   VALIX 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 155
  • Inregistrat: 24-August 10
  • Location:Craiova

Postat 09 February 2011 - 11:47 PM

Iată stadiul lucrărilor la Victory:
Am terminat de placat şi partea dinspre pupa, urmează să aşez cârma la locul ei şi cam gata aici:
Imagine atasata: victory_077.jpg
Am lipit obloanele sabordurilor de la punţile inferioare şi am decupat sabordurile punţii principale:
Imagine atasata: victory_063.jpg
Apoi am făcut punctele de acces laterale, către puntea mijlocie:
Imagine atasata: victory_061.jpg

Iar acum vă prezint MFR-ul unui întreg week-end (Muncă Fără Rost):
Am reuşit să îmbin 9 afeturi de tun
Imagine atasata: victory_066.jpg
Eram extrem de bucuros, pentru că artileria mea începea să prindă contur:
Imagine atasata: victory_070.jpg
Apoi, stupoare! Tunurile mele erau la o scară mai mare decât ar fi trebuit...
Refăcând calculele, am constatat că modelul meu era la scara 1 : 100, aşadar, trebuia să fac nişte tunuri având lungimea între 2,6 şi 2,9 cm, pe când eu le făcusem de 4,5 cm...
Imagine atasata: victory_073.jpg Imagine atasata: victory_074.jpg

Asta este, week-end-ul viitor iarăşi trebuie "s-o tai" la ţară, să mai "strunjesc" câteva (învăţare de minte). Oricum tot răul este spre bine... spre binele unui coleg, care lucrează la HMS Bounty (l-am infestat şi pe el :lol: ), la scara 1 : 50, iar tunurile astea îi vor fi lui de folos.

Numai bine!

#29 Useril este offline   traian 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 1218
  • Inregistrat: 01-May 08
  • Location:Orsova
  • Interests:Nave-navigatie clasica

Postat 11 February 2011 - 12:50 AM

Grija mare ca s-au inasprit legile in ce priveste regimul armelor si a munitiilor.

#30 Useril este offline   VALIX 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 155
  • Inregistrat: 24-August 10
  • Location:Craiova

Postat 26 February 2011 - 11:39 PM

Construction updates...

Am vopsit lateralul obloanelor şi deschiderile sabordurilor cu roşu, apoi feţele obloanelor cu negru (după ce am lipit pe ele câte două balamale din... carton, pentru a se vedea în relief. În capătul "balamalelor" voi lipi câte un inel de care voi lega sforile de manevrare a obloanelor). La un capac de 8 x 8 mm, e tot ce am putut scoate.
Imagine atasata: victory_090.jpg

Apoi am vopsit carena în alb
Imagine atasata: victory_084.jpg

Am montat tunurile punţii principale, aflate sub părţile din puntea de manevră, pentru a le putea monta şi pe acestea
Imagine atasata: victory_081.jpg Imagine atasata: victory_082.jpg

şi un "panoramic view from the top", cu părţile din puntea de manevră la locul lor
Imagine atasata: victory_080.jpg

Acum lucrez la terminarea tunurilor pentru puntea principală, pentru a monta şi restul părţilor punţii de manevră, după care să pot trece la filat.
Iată câteva poze sustrase din fabrica de armament greu:
Imagine atasata: victory_095.jpg Imagine atasata: victory_098.jpg Imagine atasata: victory_099.jpg

Gata!

#31 Useril este offline   traian 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 1218
  • Inregistrat: 01-May 08
  • Location:Orsova
  • Interests:Nave-navigatie clasica

Postat 27 February 2011 - 09:49 AM

Nu e gata, mai ai o multime. Oricum incepe sa ia forme. Te-ai gandit la placarea metalica a operei vii? Originalul avea placat corpul sub linia de plutire cu foi de cupru, dar arata bine si asa.
Din cate imi dau seama folosesti vopsea pe baza de ulei. Sfatul meu e sa treci la cele pe baza de apa. Revin la vechea observatie cu forma ,,gogoloaielor'' de la tunuri, incearca sa le scoti mai rotunde si cu un ,,gat'' intre ele si teava, acolo urmand a avea un ochi de parama a carei capete fixeaza tunul de bordaj.
Spor!

#32 Useril este offline   VALIX 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 155
  • Inregistrat: 24-August 10
  • Location:Craiova

Postat 27 February 2011 - 10:56 AM

Vezi postareatraian, la 27 Feb 2011, 09:49, a spus:

Din cate imi dau seama folosesti vopsea pe baza de ulei. Sfatul meu e sa treci la cele pe baza de apa. Revin la vechea observatie cu forma ,,gogoloaielor'' de la tunuri, incearca sa le scoti mai rotunde si cu un ,,gat'' intre ele si teava, acolo urmand a avea un ochi de parama a carei capete fixeaza tunul de bordaj.
Spor!


Da, sunt alchidice deoarece, chiar dacă nu vă vine să credeţi, în Craiova nu am găsit nicăieri vopsele pe bază de apă (toţi comercianţii au spus că sunt scumpe şi nu au căutare). Oricum, am luat alchidice mate sau semilucioase, acum sunt aşa strălucitoare fiindcă abia le aplicasem, nu se uscaseră încă. La uscare, devin fără prea mult luciu.

Am încercat să rezolv şi observaţia cu "gogoloiul" culatei, însă la dimensiunile sale aşa mici, mi s-au rupt câteva în strung. Mă gândesc să le las aşa pe-astea, deoarece se văd prea puţin şi să mă aplec cu mai multă atenţie (cu o pilă micuţă, că la strung nu am nicio şansă) asupra celor 12 de pe puntea de manevră, alea chiar se văd...

#33 Useril este offline   traian 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 1218
  • Inregistrat: 01-May 08
  • Location:Orsova
  • Interests:Nave-navigatie clasica

Postat 27 February 2011 - 01:08 PM

Nu se rup daca in primul rand ai dalti foarte bine ascutite. Apoi gogoloiul il lucrezi ultimul, dupa ce e gata restul tevii. Intai strunjesti o portiune cilindrica la diametrul gogoloiului, apoi cu atentie strunjesti ,,gatul'' si la urma partea bombata din spate. Daca tii si fixata teava in varful de centrare, sigur nu se rupe. S-ar putea cauza principala sa fie taisul insuficient al daltii. In plus, nu te grabi sa ei span mare in special la finalizarea piesei. Daca gaura tevii o faci pe strung, poti lasa burghiul in teava in locul varfului de centrare pana rezolvi cu gogoloiul. De preferat ar fi sa ai un burghiu mai scurt, cam cat adancimea gaurii, altfel risti sa se rupa. Poti inlocui burghiul dupa ce dai gaura cu un cui la diametru caruia ii tai floarea sau o sarmulita otelita sau chiar un capat de burghiu rupt.
Vopsele gasesti la fondul plastic dar sunt cam scumpe ca de, sunt de artisti, sau pe net.

#34 Useril este offline   VALIX 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 155
  • Inregistrat: 24-August 10
  • Location:Craiova

Postat 09 March 2011 - 06:49 PM

Construction updates...

Am terminat de filat puntea de manevră (de data asta, ţinând cont de observaţiile făcute la filarea punţii principale, am filat cu fâşii de furnir de 4 mm)
Imagine atasata: Victory_100.jpg

Apoi am filat bordajul parapeţilor, în partea dinspre pupa, pentru a face în ele sabordurile celor 12 tunuri scurte de 12 livre
Imagine atasata: Victory_101.jpg Imagine atasata: Victory_102.jpg

Apoi am lucrat un pic la scăriţa tambuchiului de la catargul mare
Imagine atasata: Victory_103.jpg Imagine atasata: Victory_104.jpg

Iar la final, m-am apucat de grătarul etravei (planurile spun că, pentru ornamentele astea, se lipesc beţe suprapuse de 2 x 2 mm grosime, care se slefuiesc apoi, pentru a da curbura necesară)
Imagine atasata: Victory_105.jpg

Gata!

#35 Useril este offline   tulaji 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 167
  • Inregistrat: 30-June 09
  • Location:oradea

Postat 09 March 2011 - 07:01 PM

Victory are coca placata cu placi de cupru, pe partea pe care tu ai vopsit-o cu alb.

#36 Useril este offline   VALIX 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 155
  • Inregistrat: 24-August 10
  • Location:Craiova

Postat 09 March 2011 - 09:24 PM

Vezi postareatulaji, la 9 Mar 2011, 19:01, a spus:

Victory are coca placata cu placi de cupru, pe partea pe care tu ai vopsit-o cu alb.


Partea aceea se cheamă opera vie şi da, este placată cu cupru (placarea cu pricina s-a petrecut în 1780, după 15 ani de exploatare), însă am ales să nu recurg la acel lucru din mai multe motive. Unul dintre ele ar fi... banii. :bad:
Nu uita că eu încerc să fac macheta asta de la zero, cu materiale de prin lume / casă adunate, nebeneficiind de vreun kit pe care să-l asamblez.

Aceasta postare a fost editata de VALIX: 09 March 2011 - 09:30 PM


#37 Useril este offline   Demetri 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 258
  • Inregistrat: 17-March 09
  • Location:Eivissa, Illes Balears

Postat 09 March 2011 - 10:33 PM

Adevarat ca la inceput, opera vie nu a fost acoperita cu cupru, dar daca faci modelul lui Victory din primii ani de activitate aspectul lui era altul, decat cel pe care il cunoastem azi. Ma refer la oglinda pupa si la ornamentele ei si la ornamentele din proa.

Aceasta postare a fost editata de frigate-264: 09 March 2011 - 10:34 PM


#38 Useril este offline   VALIX 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 155
  • Inregistrat: 24-August 10
  • Location:Craiova

Postat 13 March 2011 - 09:39 PM

În acest week-end am mai avansat un pic cu construcţia, în sensul că am construit şi, apoi, amplasat la locul lor scăriţele de acces către puntea inferioară şi primul rând de stâlpişori de susţinere din zona asta
Imagine atasata: Victory_109.jpg
Nu se prea văd aici, deoarece am pus şi rama cu traversele, provizoriu, pentru a vă forma o părere. Spun provizoriu, deoarece nu o pot lipi la locul ei până nu fac "balustradele" la scăriţe (care sunt formate dintr-o parâmă prinsă pe nişte bare de metal) şi până nu pun şi al doilea rând de stâplişori de susţinere a traverselor.
Apoi am trecut la montarea grătarelor bocaporţilor (nu pe toate) şi am început să lucrez la parapeţii dinspre prora (merge să-i spun teuga?).
Imagine atasata: Victory_112.jpg
Şi un pic pe la parapetul (aşezat tot provizoriu) dinspre interior (partea fără stâlpişori din mijloc va fi decupată, pentru că acolo va fi amplasată construcţia clopotului de cart)
Imagine atasata: Victory_113.jpg
Greul abia acum începe, după câte observ (migăleală, construcţii minuscule etc.)

#39 Useril este offline   VALIX 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 155
  • Inregistrat: 24-August 10
  • Location:Craiova

Postat 01 April 2011 - 10:01 PM

Am mai avansat un pic cu lucrările...

Am terminat tambuchiul de acces de la catargul mare (din profil pătrat 2 x 2 mm şi profil circular D2 mm)
Imagine atasata: Victory_124.jpg

Am amplasat stâlpişorii parapeţilor de la prora
Imagine atasata: Victory_137.jpg

Apoi am pus ramele grătarelor bocaporţilor
Imagine atasata: Victory_140.jpg Imagine atasata: Victory_134.jpg

Apoi am lucrat în zona unde va fi montată cârma şi habitaclul busolei şi am construit adăpostul clopotului de cart (imaginea e cam slabă, se va vedea poate mai bine montat la locul lui)
Imagine atasata: Victory_141.jpg Imagine atasata: Victory_147.jpg

Am lăsat spre final o poveste, spun eu tristă, despre un grătar de etravă...
Ieşise aşa de frumos...
Imagine atasata: Victory_116.jpg
Îl montasem la locul lui, când, venind într-o zi de la serviciu, soţia îmi spune că are să-mi dea o veste rea. Cică fie-mea a dat cu barca de pe mobilă (de la 2 m înălţime), din greşeală...
Parcă mi s-au tăiat picioarele...
Mă reped spre corăbiuţă, la prima vedere pare întreagă, apoi încep să se observe nenorocirile: 2 uşiţe ale sabordurilor de artilerie se mai ţineau într-o "balama", grătarul etravei... era rupt în 15... vârful etravei... spart pe 1 cm, colţul dinspre babord al parapetului dinspre prora, turtit (de altfel, se poate vedea în poza Victory_137, cea cu stâlpişorii de parapeţi)
Aşadar, în acest week-end trebuie să fac alt grătar, dar tot răul e spre bine (1. acum am experienţă şi va ieşi mai bine ca primul şi 2. toată tărăşenia a fost un test de rezistenţă pe care victory la trecut cu brio.)
Gata! La treabă!

Aceasta postare a fost editata de VALIX: 01 April 2011 - 10:05 PM


#40 Useril este offline   traian 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 1218
  • Inregistrat: 01-May 08
  • Location:Orsova
  • Interests:Nave-navigatie clasica

Postat 02 April 2011 - 12:16 AM

Nu e cazul sa te plangi, se stiu si cazuri in care stricaciunile au fost produse de ghiulele si s-au reparat. Si nici nu e inca partea grea, aia vine dupa ce plantezi primul arbore. Spor in continuare si nu iti mai fa probleme cu denumirile, se intelege despre ce e vorba ( acolo la prova, da, e teuga)

Arata acest topic


  • 10 Pagini +
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • Ultima »
  • Nu puteti crea un topic nou
  • Nu puteti replica pe acest topic

5 useri citesc topicul
0 membri, 5 vizitatori, 0 utilizatori anonimi