Postat 08 December 2008 - 08:56 PM
Moralul la bordul lui Emden continua sa fie ridicat.Proviziile de hrana si apa de la bord se improspatau frecvent,capturarea navelor comerciale permitind echipajului sa se hraneasca pe indelete;ba ii dadeau acces la delicatese,cu care nu s-ar fi intalnit,poate,nici pe timp de pace.
Vremea era si ea blanda,permitind oamenilor sa doarma noaptea,pe puntea deschisa,in hamace.De cate ori se zarea un nor de ploaie,Emden naviga direct spre el,ofiterul de cart directionind nava in asa fel incat sa dea oamenilor,care nu erau de cart,ocazia sa se dezbrace si sa faca un dus,direct in ploaia calda.
Ca mai toate navele de lupta a epocii,si Emden avea la bord o fanfara,adesea o zi linistita pe mare incheidu-se cu cate un concert,terminat invariabil cu"Veghea de pe Rin".
von Muecke ne povesteste:
"... cand am plecat din Tsingtao,precauti,am luat cu noi o suta cincizeci de hamace.Scopul meu initial a fost sa le folosim in caz de inundare.Hamacele pot fi foarte eficiente,in cazul in care nava sufera avarii si are compartimente inundate,sub linia de plutire;hamacele astea pot fi suspendate intre doua puncte si ofera un adapost relativ,impotriva umiditatii.Acum se aflau in conditii bune si nu fusesera folosite,inca. Ne-am croit,din panza marinareasca,niste tende de patru pe sase metrii,pe care le-am intins intre puntea centrala si cele doua borduri si sub care ne-am agatat hamacele.Oricum daca se murdareau in timpul deselor realimentari cu carbune,ne faceam altele cu multa usurinta.
Sarcinile echipajului erau in mod normal,impartite intre a pastra nava in bune conditiuni si armamentul curat si gata de actiune.Pentru ca vremea ne permitea,au fost intinse hamacele pe puntea pupa si acolo devenise locul preferat de somn al echipajului care nu se afla in serviciu.
Somnul in aer liber era de dorit in schimbul celui din cabine,in special in cazul oamenilor ce serveau sub punte,la sala masinilor,in aerul greu,imbicsit de parf de carbune.
...Intr-o zi,inainte de a parasi Tsingtao,o pisica s-a strecurat la bord,iar atunci cand am plecat,a venit cu noi,clandestin.Dupa un timp pisica asta a devenit mama.Intr-o dimineata,lenevind in hamacul meu,mi-am deschis ochii si am zarit un spectacol incantator,de familie.Chiar alaturi de mine,pe punte,dormea locotenentul Schall,pe un balot de panza.Pe acelasi balot,alaturi de el,se intindea pisica,insotita de o familie de cinci pisoi nou nascuti.I-am trezit pe ceilalti ofiteri din jur,astfel incat sa vada si ei pasnica scena.Pe Schall l-am inghiontit de mai multe ori,pana cand s-a trezit si el.De la inceput nu a fost interesat de scena noastra,a mormait ceva si s-a indreptat grabit spre dusuri.
In conformitate cu legile care decid nationalitatea,pisicile de razboi au fost declarate ca facind parte din echipajul nostru.
Intr-un colt,unde statea odata o sofa veche,am construit o cusca din lemn in care am amenajat un pat pentru pisica si puii ei.
Multumita eforturilor tuturor ofiterilor de la bord si a oamenilor din echipaj,pisoii prosperau cu fiecare zi ce trecea....In scurt timp,micile creaturi erau destul de puternice incat sa se aventureze in raiduri,tot mai departe de patul lor.Din cauza asta,fiecare dintre noi,atunci cand ne miscam pe acolo,paseam cu multa grija,pentru ca aproape intotdeauna se potrivea sa fie cate un pisoi,in locul in care urma sa-ti pui piciorul. Erau necesare masuri de precautie sporita,mai ales pe timpul noptii.Atunci cand grija pentru micile vietati era pe punctul de a interfera in mod periculos cu unele manevre ale navei,pe timp de noapte,cusca pisicii a fost plasata intr-o ingraditura.
Mai tarziu,cand micutii se transformasera in pisoi agili,isi petreceau dupamesele,in jurul masutelor noastre de cafea,unde trageau adevarate spectacole de lupte,spre amuzamentul nostru.Urcau pe biroul meu de scris sau cautau prin cosurile goale.
Ca sa-i putem distinge,le-am legat panglici de culori diferite,in jurul gatului.Intr-una dintre zile am decis ca trebuie sa-i botezam.I-am numit dupa numele navelor pe care le-am capturat,asa ca de acum aveam micul Pontoporos,un mic Lovatt-Indus,o micuta Kabinga si un Regele Lud care ne sareau tot timpul pe mese.Numai pentru cea mai mica dintre pisicute,nu puteam gasi un nume adecvat.Era cea mai mica din familia de pisoiasi si ramasese mult in urma fratilor si surorilor ei,atat din punct de vedere fizic cat si al reactiilor.Corpul fragil i se sprijinea pe patru labute firave si avea un cap surprinzator de mare din care doi ochi de-a dreptul uriasi,priveau tot timpul cu mirare lumea din jur.Urmatorul nume,in ordine era Diplomat insa nu se prea potrivea cu aspectul pisicutei.Dupa un timp,am cazut cu toti de acord sa o botezam cu numele unui ofiter de la bord,la care toti ii spunea,pe ascuns, "micul idiot"
Pisicutele au devenit rapid principala preocupare a ofiterilor,care erau in afara serviciului pe punte si se dedicau misiunii principale de a prevenii ca vreuna dintre pisici sa cada peste bord.
Intr-o buna zi "Idiotul"a reusit sa eludeze cumva veghea noastra neobosita.Pe cand ne asamblam masutele pentru cafeaua de dupaamiaza,cineva dintre noi a observat lipsa "Idiotului" care nu a mai fost gasit,in ciuda eforturilor noastre de a-l cauta peste tot.Ofiterii ce fusesera de serviciu la "veghea pisicilor"ne-au dat toate asigurarile ca pe timpul serviciului lor "Idiotul"nu a cazut peste bord.Dar era disparut si nu-l mai puteam gasi.O mare tristete si-a facut loc,pentru pierderea pisicii,dar a fost repede inlocuita de bucurie,atunci cand s-a facut inspectia de seara:"Idiotul"dormea linistit,langa una dintre magaziile cu munitia de 105,intins bine mersi,pe o lada de proiectile".