[Longinus]

Multumiri lui Claudiu pentru completari.Acum,cand l-am vazut si pe "Mousqet" ne putem lesne da seama despre disproportia dintre cei doi oponenti.



Raidul din Penang s-a dovedit un succes deosebit,insa von Muller nu-si putea permite sa se culce pe lauri;inca nu.
Pe 30 octombrie,Emden opreste un vas britanic ce transporta sare,dar nu-l scufunda ci ii da in grija prizonierii francezi de pe "Mousqet" cu sarcina de a-i transporta cat mai repede la tarm,spre Sumatra.
Dintre cei raniti au murit cativa,pentru care medicii de pe Emden nu au putut sa mai faca mare lucru.Au fost inmormantati dupa traditia marii,cu toate onorurile datorate unor marinari adevarati.

von Muecke din nou:

"...printre raniti,erau trei care prezentau rani atat de severe,incat nu se mai putea face nimic pentru salvarea lor.Unul a murit in seara aceleasi zile,iar ceilalti doi in cursul zilei urmatoare.
Asa cum este obiceiul printre marinari,trupul celui dintai care a murit,a fost spalat,imbracat intr-un sac din panza marinareasca,i-a fost legata o greutate de picioare,dupa care a fost urcat pe o planseta din lemn si acoperit cu steagul francez.O garda permanenta l-a vegheat toata noaptea,serviciul funerar urmind sa aiba loc a doua zi,de dimineata..La aceasta ceremonie,a participat o companie formata din oamenii lui Emden,imbracati in uniformele lor de parada.Tuturor francezilor,care nu erau raniti,li s-a permis sa participe.
O garda de onoare,purtind arme,sub comanda unui ofiter,stationa langa bordaj.Toti ofiterii germani, imbracati in uniforme si purtindu-si decoratiile militare,erau prezenti,de asemenea.
Capitanul nostru a tinut un scurt discurs,in franceza,in care a vorbit despre cel care a platit tributul suprem luptind pentru tara lui,castigind astfel onoarea si respectul atat al camarazilor cat si al dusmanilor,in egala masura.
Serviciul funerar s-a incheiat printr-o rugaciune,in ritul religios al celui decedat,citita dintr-o carte de rugaciuni catolica.Invelit in steagul Frantei,trupul celui mort a fost incredintat marii.
Motorul navei a fost oprit pentru aceasta ocazie,iar garda de onoare a tras trei salve de arma in aer. Ofiterii,aliniati langa bord,au salutat toti,aducind un ultim omagiu celui disparut.
Aceasta ceremonie a fost repetata intocmai,in ziua urmatoare,pentru ceilalti doi francezi pe care i-am incredintat apelor"

Aceasta postare a fost editata de Longinus: 02 December 2008 - 10:12 PM

[Longinus]

Mai departe,tot secundul lui Emden:

"...dupa cateva zile, prizonierii nostrii francezi au fost transbordati pe un cargou britanic,ce transporta o marfa neutra si a carei scufundare nu ar fi servit la mare lucru.
Cand li s-a spus ca urmeaza sa plece, doi ofiteri superiori din randurile lor,au cerut sa vorbeasca capitanului nostru.I-au exprimat recunostiinta lor si a camarazilor lor,pentru tratamentul omenos si grija cu care au fost adapostiti la bordul lui Emden.Au mai spus ca de acum stiu ca tot ce se spune despre nemti,in ziarele lor,sunt minciuni si ca atunci cand se vor intoarce in tara lor vor face tot ce le sta in putinta sa faca adevarul cunoscut...
Inainte de a pleca,un ofiter francez grav ranit,a cerut sa i se dea o capela cu emblema si numele lui Emden,spunind ca doreste sa pastreze o amintire de pe nava a carui echipaj si ofiteri i-au tratat pe dusmani cu atata bunavointa si pe raniti cu atata atentie.

Medicamente si pansamente de la infirmeria navei noastre au fost mutate pe cargoul britanic,pentru a servi la bandajarea si ingrijirea pe mai departe a ranilor francezului,dupa care capitanul cargoului a fost indrumat spre cea mai apropiata destinatie,Sabang,cu recomandarea de a transporta ranitii la cel mai apropiat spital.
Spre regretul nostru,am citit dintr-un ziar,catva timp mai tarziu,ca ofiterul ranit si-a gasit sfarsitul in spitalul acela."

[Longinus]

Moralul la bordul lui Emden continua sa fie ridicat.Proviziile de hrana si apa de la bord se improspatau frecvent,capturarea navelor comerciale permitind echipajului sa se hraneasca pe indelete;ba ii dadeau acces la delicatese,cu care nu s-ar fi intalnit,poate,nici pe timp de pace.
Vremea era si ea blanda,permitind oamenilor sa doarma noaptea,pe puntea deschisa,in hamace.De cate ori se zarea un nor de ploaie,Emden naviga direct spre el,ofiterul de cart directionind nava in asa fel incat sa dea oamenilor,care nu erau de cart,ocazia sa se dezbrace si sa faca un dus,direct in ploaia calda.
Ca mai toate navele de lupta a epocii,si Emden avea la bord o fanfara,adesea o zi linistita pe mare incheidu-se cu cate un concert,terminat invariabil cu"Veghea de pe Rin".

von Muecke ne povesteste:
"... cand am plecat din Tsingtao,precauti,am luat cu noi o suta cincizeci de hamace.Scopul meu initial a fost sa le folosim in caz de inundare.Hamacele pot fi foarte eficiente,in cazul in care nava sufera avarii si are compartimente inundate,sub linia de plutire;hamacele astea pot fi suspendate intre doua puncte si ofera un adapost relativ,impotriva umiditatii.Acum se aflau in conditii bune si nu fusesera folosite,inca. Ne-am croit,din panza marinareasca,niste tende de patru pe sase metrii,pe care le-am intins intre puntea centrala si cele doua borduri si sub care ne-am agatat hamacele.Oricum daca se murdareau in timpul deselor realimentari cu carbune,ne faceam altele cu multa usurinta.
Sarcinile echipajului erau in mod normal,impartite intre a pastra nava in bune conditiuni si armamentul curat si gata de actiune.Pentru ca vremea ne permitea,au fost intinse hamacele pe puntea pupa si acolo devenise locul preferat de somn al echipajului care nu se afla in serviciu.
Somnul in aer liber era de dorit in schimbul celui din cabine,in special in cazul oamenilor ce serveau sub punte,la sala masinilor,in aerul greu,imbicsit de parf de carbune.

...Intr-o zi,inainte de a parasi Tsingtao,o pisica s-a strecurat la bord,iar atunci cand am plecat,a venit cu noi,clandestin.Dupa un timp pisica asta a devenit mama.Intr-o dimineata,lenevind in hamacul meu,mi-am deschis ochii si am zarit un spectacol incantator,de familie.Chiar alaturi de mine,pe punte,dormea locotenentul Schall,pe un balot de panza.Pe acelasi balot,alaturi de el,se intindea pisica,insotita de o familie de cinci pisoi nou nascuti.I-am trezit pe ceilalti ofiteri din jur,astfel incat sa vada si ei pasnica scena.Pe Schall l-am inghiontit de mai multe ori,pana cand s-a trezit si el.De la inceput nu a fost interesat de scena noastra,a mormait ceva si s-a indreptat grabit spre dusuri.
In conformitate cu legile care decid nationalitatea,pisicile de razboi au fost declarate ca facind parte din echipajul nostru.
Intr-un colt,unde statea odata o sofa veche,am construit o cusca din lemn in care am amenajat un pat pentru pisica si puii ei.
Multumita eforturilor tuturor ofiterilor de la bord si a oamenilor din echipaj,pisoii prosperau cu fiecare zi ce trecea....In scurt timp,micile creaturi erau destul de puternice incat sa se aventureze in raiduri,tot mai departe de patul lor.Din cauza asta,fiecare dintre noi,atunci cand ne miscam pe acolo,paseam cu multa grija,pentru ca aproape intotdeauna se potrivea sa fie cate un pisoi,in locul in care urma sa-ti pui piciorul. Erau necesare masuri de precautie sporita,mai ales pe timpul noptii.Atunci cand grija pentru micile vietati era pe punctul de a interfera in mod periculos cu unele manevre ale navei,pe timp de noapte,cusca pisicii a fost plasata intr-o ingraditura.
Mai tarziu,cand micutii se transformasera in pisoi agili,isi petreceau dupamesele,in jurul masutelor noastre de cafea,unde trageau adevarate spectacole de lupte,spre amuzamentul nostru.Urcau pe biroul meu de scris sau cautau prin cosurile goale.
Ca sa-i putem distinge,le-am legat panglici de culori diferite,in jurul gatului.Intr-una dintre zile am decis ca trebuie sa-i botezam.I-am numit dupa numele navelor pe care le-am capturat,asa ca de acum aveam micul Pontoporos,un mic Lovatt-Indus,o micuta Kabinga si un Regele Lud care ne sareau tot timpul pe mese.Numai pentru cea mai mica dintre pisicute,nu puteam gasi un nume adecvat.Era cea mai mica din familia de pisoiasi si ramasese mult in urma fratilor si surorilor ei,atat din punct de vedere fizic cat si al reactiilor.Corpul fragil i se sprijinea pe patru labute firave si avea un cap surprinzator de mare din care doi ochi de-a dreptul uriasi,priveau tot timpul cu mirare lumea din jur.Urmatorul nume,in ordine era Diplomat insa nu se prea potrivea cu aspectul pisicutei.Dupa un timp,am cazut cu toti de acord sa o botezam cu numele unui ofiter de la bord,la care toti ii spunea,pe ascuns, "micul idiot"
Pisicutele au devenit rapid principala preocupare a ofiterilor,care erau in afara serviciului pe punte si se dedicau misiunii principale de a prevenii ca vreuna dintre pisici sa cada peste bord.
Intr-o buna zi "Idiotul"a reusit sa eludeze cumva veghea noastra neobosita.Pe cand ne asamblam masutele pentru cafeaua de dupaamiaza,cineva dintre noi a observat lipsa "Idiotului" care nu a mai fost gasit,in ciuda eforturilor noastre de a-l cauta peste tot.Ofiterii ce fusesera de serviciu la "veghea pisicilor"ne-au dat toate asigurarile ca pe timpul serviciului lor "Idiotul"nu a cazut peste bord.Dar era disparut si nu-l mai puteam gasi.O mare tristete si-a facut loc,pentru pierderea pisicii,dar a fost repede inlocuita de bucurie,atunci cand s-a facut inspectia de seara:"Idiotul"dormea linistit,langa una dintre magaziile cu munitia de 105,intins bine mersi,pe o lada de proiectile".

[Longinus]

"...daca cineva,ar fi cazut din ceruri pe puntea lui Emden,in acele zile,ar fi ramas cu gura cascata vazind cum arata o nava de razboi.Undeva in fata,spre prova,ar fi descoperit doi porci ce grohaiau cu satisfactie aproape toata ziua.Nu departe ar fi intalnit doi mielusei insotit de o oaie sau doua,ce behaiau pasnic. Continuindu-si plimbarea,ar fi dat cu siguranta peste un stol de porumbei asezati cat era ziua de lunga pe carucioarele ce transportau munitia la babord si care se adaposteau la nevoie intr-o casuta mare din lemn,agatata la randul ei pe unul dintre cosurile navei.In trecerea lui ar fi fost speriat de o duzina de gaini ce cotcodaceau zgomotos la tribord si pe care le depaseau in tarie gagaitul unui card de gaste ce-si gaseau adapostul inspre gurile de ventilatie de la pupa si care incercau toata ziua,fara succes,sa bea si sa se scalde intr-o jumatate de tub plin cu apa de mare.
Toate astea proveneau de pe navele pe care le-am interceptat si erau la bord cu un scop mai mult "ornamental"decat "practic".Menajeria a sporit intr-una dintre zile ,cu o antilopa ce a aparut langa bateria de 105 din prova.Cum a ajuns acel animal la bord,pentru mine a ramas un mister".

[Longinus]

"...Pentru o vreme Emden a continuat sa navigheze prin preajma Stramtorii Sunda.Nici o nava nu si-a facut insa aparitia.Era evident ca tot traficul comercial din regiune fusese dat peste cap.Devenise mare lucru sa te incumeti la o traversare a stramtorii.
Se implineau de acum doua luni bune,de cand Emden isi infrunta adversarii.Asa cum am mai spus,nu era om la bordul navei,care sa nu fie constient ca intr-o buna zi,mai devreme sau mai tarziu,va veni timpul sa infruntam dezastrul.Conditiile deveneau tot mai nefavorabile pentru noi.
Cand am intrat prima data in Golful Bengal,puteam sa ne calculam cu precizie sansele,atata timp cat dusmanii nostrii nu-si inchipuiau nimic asa de indraznet.Pentru o vreme nu purtam frica nici de prezenta unor eventuale nave de razboi.Nici nu prea erau multe prin Oceanul Indian,cata vreme majoritatea dintre ele urmareau de zor crucisatoarele noastre grele,prin Pacific.Curind insa am aflat de prin ziare si din alte surse,ca un numar tot mai insemnat de nave de lupta,mai puternice decat a noastra,pornisera sa ne caute.Multe dintre aceste informatii le aveam de la echipajele de pe navele pe care le capturaseram.


Pentru toate aceste considerente,eram indreptatiti sa credem ca Emden era din ce in ce mai urmarit.Ziua in care isi va incheia cariera,nu mai putea fi departe.Oamenii de la bord nu lasau aceste ganduri sa le macine moralul;oricum,atunci cand Emden isi va infrunta soarta,inamicii nostrii trebuiau sa realizeze ca au in fata un opozant teribil.


Cum nici o nava nu-si facea aparitia in Stramtoarea Sunda,comandantul nostru s-a gandit sa gaseasca ceva de facut pentru nava si echipajul sau:distrugerea statiei de emisie si a cablului transoceanic,de pe insula Keeling.Comunicatiile prin telegraf,legatura principala dintre Australia si restul imperiului,avusesera deja mult de suferit de pe urma altor nave de-ale noastre.
Statia de pe Keeling reprezenta ultima posibilitate de comunicare directa dintre Australia si Anglia,deci trebuia distrusa.Singura modalitate ce ar mai fi ramas,era comunicarea prin cablul olandez,neutru,din Indiile de Est.
Bineinteles,presupuneam ca englezii au facut toate eforturile de a-si apara aceasta ultima posibilitate de comunicare pe care o mai aveau.Le-ar fi fost o treaba usoara sa posteze o suta de oameni bine inarmati,sa pazeasca statia de pe insula,caz in care o echipa de asalt,eventual debarcata de pe Emden,ar fi avut slabe sanse.In acest caz,singura maniera ar fi fost ca Emden sa bombardeze statia si sa-i provoace cat mai multe daune.
Nici asta,insa, nu ar fi rezolvat mare lucru;cablurile,in mod anume,ar fi ramas intacte,iar pentru partile componente mai mici si aparatura,cu siguranta ca se gaseau pe insula piese de rezerva,astfel incat statia ar fi fost reparata si ar fi transmis din nou in cateva ore de la bombardament.
Englezii aveau motive sa creada ca daca au o garnizoana puternica pe insula,Emden ar bombarda insula, insa pe de alta parte capitanul crucisatorului nu-si va irosi munitia,extrem de limitata si asa,incercind sa provoace daune,care oricum ar fi fost reparate relativ rapid.Era logic ce gandeau englezii.
Noi,insa,trebuia sa ne hotaram cum anume vom actiona.Si asta repede."

Aceasta postare a fost editata de Longinus: 12 December 2008 - 12:02 AM

[Longinus]

Crucisatorul se indrepta hotarat,spre insulele Cocos.Pe 9 noiembrie,la orele 06,00 a.m.Emden ajunge in dreptul celei mai nordice dintre insule,Direction Island si ancoreaza.O echipa de asalt este debarcata si trimisa la tarm sub comanda secundului von Muecke,cu misiunea de a ataca si distruge statia radio situata pe un mic deal.In acest moment,crucisatorul se afla deja in pericol:desi se apropiase de insule cu al patrulea cos ridicat,garda de pe tarm a avut oarecare banuieli si a cerut "strainului"sa se identifice,ofiterul insarcinat cu comunicatiile de la bordul lui Emden esuind in transmiterea la timp si in mod corect a raspunsului.Drept urmare,tehnicianul britanic nu a mai stat pe ganduri si a transmis rapid un SOS,insotit de un mesaj in care identifica nava straina ca fiind Emden.
Nemtii au incercat sa bruieze transmisia insa au dat gres din nou.von Muller face acum prima sa greseala grava din toate raidurile intreprinse pana atunci:in loc sa presupuna ce-i mai rau si sa se intoarca in larg, abandonind misiunea,a preferat sa pregateasca realimentarea cu carbune,de pe "Buresque"care trebuia sa soseasca.
La putin timp dupa orele 09,00 a.m. apare la orizont o nava straina.In prima faza,ofiterul de cart crede ca este"Buresque"care vine la intalnire,insa cand strainul se apropie cu viteza mare incep sa i se zareasca clar,patru cosuri;atunci germanii au realizat ca au o problema serioasa.
S-a semnalizat la tarm echipei de asalt sa revina imediat,iar cand raspunsul a intarziat sa se intoarca,von Muller a crescut presiunea la cazane si a ridicat ancora;era ora 09,30.
Strainul care se apropia cu atat aplomb s-a dovedit a fi crucisatorul australian HMAS Sydney sub comanda capitanului John Glossop.Cu un deplasament de 3600 de tone,Sydney era asemanator ca talie cu Emden.Asemanarea insa se oprea aici,pentru ca la cele trei capitole importante intr-o lupta-viteza, protectie si putere de foc-Sydney il depasea clar pe rivalul german.
Cum vremea era frumoasa si nu se intrevedea posibilitatea ca vreo furtuna sa se iste,Emden nu avea nici posibilitatea sa scape si nici un duel direct nu il avantaja.

Aceasta postare a fost editata de Longinus: 16 December 2008 - 09:07 PM

[mardale]

:asteptand nerabdator urmatorul episod:

[Longinus]

Ok,deci:

-singura speranta a lui von Muller,care intre timp identificase inamicul si stia exact cu cine are de-a face,era o tentativa de torpilare.Iesit din port,s-a indreptat direct spre Sydney,care la randul sau a virat in asa fel incat in scurt timp ambele nave se indreptau spre nord,pe un curs paralel.
Muller scria mai tarziu:" trebuia sa incerc sa-i provoc daune cu piesele de artilerie,in asa masura incat sa-l incetinesc si mai apoi sa incerc un atac cu torpile."Capitanul Glossop,la randul sau:"...am observat,aproape imediat,...fumul unei nave ce s-a dovedit a fi chiar Emden si care se indrepta sustinut,direct spre noi;am incercat sa raman la distanta si sa profit de avantajul pe care mi-l dadeau tunurile noastre,de calibru mai mare".


In scurt timp s-a facut dovada superioritatii tunarilor germani,devenita deja o marca recunoscuta a marinei de razboi a Kaiserului.Emden a lovit de cateva ori,insa proiectilele de 105 s-au dovedit prea usoare si au facut doar pagube superficiale pe Sydney.In schimb acesta a deschis focul cu piesele principale,de 150 mm.
Unul dintre ofiterii mecanici de pe Emden isi amintea mai tarziu:"Primul proiectil inamic ce ne-a lovit,a scos din functiune motorul care antrena ventilatoarele.In scurt timp temperatura sub punti a ajuns la 50 de grade.Cam la 15 minute dupa ce a inceput toata operatiunea,loviturile ce au cazut in apropierea motoarelor au produs asemnea vibratii incat toate fitingurile,incepind de la cele de pe podea si terminind cu cele de pe pereti,au cedat,pe rand,de la locul lor."


In tot acest timp echipajul debarcat la tarm isi terminase misiunea,statea si privea lupta,incercind sa-si dea seama cam ce se intampla.

Fotografii luate de pe insula
una dintre mitralierele Maxim ce pazeste debarcarea

in timp ce restul camarazilor se indreapta spre plaje


se da alarma:apare la orizont Sydney(fotografia este facuta cu acea ocazie)



asa se vedea lupta de pe plaje...




si asa o urmareau cei de pe insula-pe acoperisul statiei radio

[Longinus]

In tot acest timp,desantul german,sub comanda secundului von Muecke,intelege ca nu sunt sanse sa se intoarca pe Emden,dar paraseste insula:







se indreapta spre micul bric Ayesha,ce se va dovedi salvarea lor






ei isi terminasera treaba
-catargul de transmisiuni,cazut in curtea statiei;




fusese aruncat in aer in asa fel incat sa nu distruga in cadere si cladirea.Echipajul lui Emden nu-si dezminte faima de fair-play
si isi restrange distrugerile la"stictul necesar".
-von Muecke avea sa scrie mai tarziu:"am avut grija numai de aparatura care servea la transmisiuni;in rest am evitat sa producem daune:asa de pilda am lasat intregi instalatiile de apa si tin minte cu siguranta ca am vazut si o masina de facut gheata,care a scapat neatinsa;era multa nevoie de serviciile ei pe insula acea".





si interiorul statiei radio(ceasul s-a oprit la 10,36 a.m.)




nimeni nu a fost ucis.

[claudiu_ne2000]

Frate Longinus...tot asteptam continuarea istoriei...citita pe wikipedia sau in alta parte...dar oricum nu e asa de detaliata cum ai spus-o tu aici...

Dupa mine chair ar merita un supliment intr-o revista

Thumbnail atasat

• 

[claudiu_ne2000]

nu vreau sa poluez... dar din pura intamplare am ajuns pe niste sit-uri rusesti unde am dat de planurile de santier ale Emden-ului




pentru mai multe detalii mergeti la pagina http://wunderwaffe.narod.ru/Magazine/BKM/G.../Draw/index.htm si poze de rezolutie buna aici http://wunderwaffe.narod.ru/Magazine/BKM/G...res/page_01.htm

Aceasta postare a fost editata de claudiu_ne2000: 13 January 2009 - 03:03 PM

[Longinus]

Planurile sunt bune si pozele excelente,deci va trebui sa-mi continui istorisirea cu si despre epopeea lui Emden.
Multumim Claudiu.

[Longinus]

Un corespondent de razboi,australian de la bordul lui "Sydney" relateaza lupta:
..."dupa ce au trecut cam trei sferturi de ora,Emden isi pierduse doua cosuri si catargul secundar;era atat de grav cuprinsa de flacari,incat nu se putea zari decat varful catargului principal,printre nori de fum si aburi.
Tunurile ei,care de acum mai trageau doar ocazional,cu fulgerari scurte,galbene,se puteau distinge pe fundalul flacarilor mari,de un rosu inchis,vizibile de pe "Sydney" .




Doua ore dupa inceperea luptei,cei doi antagonisti urmau un curs spre nord,cu"Sydney" pastrindu-se tot timpul la rasarit fata de oponentul sau.La bordul lui Emden,ravasita de explozii,von Muller a dat ordin sa se schimbe cursul spre cea mai nordica dintre insulele Keeling.Acolo a esuat nava pe un recif,cu dublul scop de a o deteriora intr-atat incat sa nu mai poata fi recuperata,pe de o parte, si pe de cealalata,sa dea echipajului ce mai supravietuia,sansa de a se salva inotind pana la tarm.Focul cuprinsese in totalitate pe Emden,devenita deja o epava.
Crucisatorul australian se intorsese spre Emden si,in lipsa semnelor ca s-ar preda,a deschis din nou focul asupra lui.Numai dupa ce Glossop a trimis o invitatie la predare cu toate onorurile de razboi,von Muller a arborat steagul alb,pe ceea ce mai ramasese din catargul principal,punind astfel capat luptei.
Emden suferise pierderi mari inregistrind 134 de victime la bord,dintre care 7 ofiteri.Printre cei ucisi se numarau si cei trei muncitori chinezi ce au insotit nava de la Tsingtao,ca spalatori.

Aceasta postare a fost editata de Longinus: 13 January 2009 - 10:44 PM

[claudiu_ne2000]

multumesc ca mi-ai ascultat rugamintile...

[Longinus]

Capitanul von Muller a riscat si a pierdut nava si parte din echipajul sau din ratiunea de a distruge statia si cablul de comunicatii de pe insule.Misiunea a fost indeplinita,la tarm,dar cu ce pret?

"Emden este esuata si a luat foc"-fila originala pe care a fost notata decodificarea si transmisa capitanului Glossop,la bordul lui"Sydney",se afla astazi in muzeul marinei australiene:



Cum s-au vazut evenimentele acelei zile,de la tarm-spicuiri din cartea scrisa de von Muecke,intitulata "Ayesha" carte tradusa in engleza si publicata in SUA inca in anul 1917,cu un succes deosebit:


von Muecke povesteste:
"...era ziua de noua noiembrie 1914,dimineata la orele 06,00 cand m-am prezentat pentru misiune,la ofiterul comandant al SMS Emden,capitanul von Muller,in careul navei.
Emden era ancorata in Port Refuge,un mic adapost natural format de recifurile insulelor Keeling.De-a lungul navei,in doua cutere,ofiterii si matrozii ce formau echipa de asalt,isi luasera deja locurile.A fost ridicata presiunea si cuterele trase de o salupa cu aburi,au luat destinatia spre tarm.Misiunea noastra era sa distrugem telegraful si statia de pe Direction Island,cea mai nordica dintre insulele micului arhipelag Keeling,si sa aducem cu noi,la bord,cat mai repede cu putinta,toate codurile secrete,cartile de semnalizare si celelalte asemenea.
Trei cabluri plecau din statia aceea,unul spre Mauritius,unul spre Perth,in Australia si al treilea spre Batavia.Cum statia era ultima legatura dintre Australia si restul imperiului,ne asteptam sa intampinam o rezistenta serioasa...Pentru acest motiv,toate cele patru mitraliere de la bordul lui Emden,erau la noi:doua puse in pozitii de tragere in salupa si doua pregatite in cutere...

...Pana si barcile mici trebuiau sa-si croiasca drum cu mare atentie in apele acelor atoli,in ideea de a evita reciful din corali.Cursul pe care il urmam noi,intre nava si punctul in care trebuia sa atingem tarmul,masura cam 3000 de metri.
Insula Direction este foarte plata,acoperita cu vegetatie luxurianta si palmieri inalti.Printre varfurile lor puteam distinge clar,pe masura ce ne apropiam,acoperisul unor case europene si catargul inalt al statiei de telegraf.Acela era obiectivul nostru si am dat ordin sa viram direct spre el.Imediat in apropierea locului nostru de debarcare,un mic vas cu panze,alb,statea la ancora.
- il vom distruge si pe ala?intreaba unul dintre locotenentii mei,indreptind degetul spre vas;
- cu siguranta,am raspuns eu;tocmai si-a facut ultimul voiaj.Da ordin unui om sa pregateasca incarcaturile explozive si sa fie pregatit.
Cu mitralierele si pustile gata de actiune am ajuns la tarm,pe un mic debarcader de pe plaja,fara sa intampinam vreo rezistenta,si sarind in picioare,ne-am indreptat direct spre statia de telegraf.Distrugerea micului velier mai putea sa astepte,eu doream sa aflu mai intai de toate,cum urmau sa evolueze lucrurile la tarm."

Aceasta postare a fost editata de Longinus: 13 January 2009 - 11:40 PM

[Longinus]

"Repede am gasit cladirea telegrafului si statia de emisie si le-am luat in stapanire pe amandoua ca sa prevenim orice incercare de a emite semnale.M-am indreptat spre un englez,ce se uita naucit la noi si i-am ordonat sa-l cheme pe directorul statiei,care si-a facut imediat aparitia,un tip foarte agreabil,un gentleman.
-Am ordine sa distrug aceasta statie de telegraf,impreuna cu catargul de transmisiuni si toata aparatura si va sfatuiesc sa nu opuneti rezistenta.Va fi in interesul dumneavoastra,ba mai mult,va rog sa-mi predati cheile celorlalte incaperi si cladiri,ca sa nu fiu nevoit sa sparg usile.Toate armele de foc,pe care le aveti in posesie,ne vor fi predate imediat si toti europenii sa se adune in careu,in fata cladirii telegrafului.

Directorul statiei parea sa accepte situatia foarte calm.M-a asigurat ca nu are nici cea mai mica intentie de a opune rezistenta,a scos din buzunarul de la haina o legatura uriasa de chei,a aratat spre o cladire in care se aflau toate instalatiile electrice(pe care noi inca nu o luaseram in stapanire !) si a incheiat cu remarca:
- Si acum va rog sa primiti felicitarile mele.Vi s-a acordat Crucea de Fier.Am aflat dintr-o telegrama Reuter ce tocmai ne-a fost transmisa.



Lucram deja la demolarea catargului de transmisiuni.Omul insarcinat cu exploziile si-a plantat imediat incarcaturile la locul lor.Primele au fost distruse ancorele ce sprijineau catargul,dupa care l-am doborat si pe el si l-am taiat bucati,fiind din lemn.In camera transmisiunilor,masinile Morse tacaneau incontinu,ocupate la maxim.Ce scriau nu puteam intelege pentru ca erau mesaje cifrate,dar ne inchipuiam,amuzati,figurile surprinse ale celor de la celalalt capat,care asteptau raspuns,ce cu siguranta nu mai avea sa vina.Din activitatea febrila a aparatelor,deduceam ca se transmit date importante si se asteapta raspunsuri,cu febrilitate.Spre regretul nostru insa,nu eram in masura sa le furnizam noi.

Urmatoarea noastra sarcina,era cea mai pe gustul baietilor in albastru.Cateva topoare grele si-au facut aparitia si in cateva minute,aparate Morse,sticle cu cerneala,mese,scaune,legaturi de cabluri si altele asemenea,zburau prin toata incaperea."Faceti-va munca,temeinic"suna ordinul nostru si tocmai asta faceam.Fiecare colt a fost scotocit dupa eventuale aparate de rezerva si alte materiale;tot ce parea ca ar putea servi unei statii de telegraf,era degraba distrus.Din pacate aceasi soarta a avut-o si un seismometru,adus recent pe insula si pe care oamenii,in zelul lor,l-au crezut a fi vreo inventie de ultima noutate,in materie de transmisiuni."

Aceasta postare a fost editata de Longinus: 14 January 2009 - 12:27 AM

[Longinus]

continuare,citat tradus din aceeasi carte:

"Localizarea si taierea cablurilor submarine s-a dovedit a fi cea mai grea sarcina a misiunii noastre.Nu am gasit vreo harta care sa indice directiile in care plecau cablurile de pe insula,insa aproape de plaja am gasit un numar de placute pe care statea scris,clar "Cables".Acela se parea a fi locul de unde sa ne incepem cautarile.Ne-am urcat repede in salupa cu care am venit si am ajuns deasupra cablurilor,care erau perfect vizibile in apa limpede;am incercat sa le agatam si sa le ridicam,cu cangele grele pe care le aveam cu noi si cu care greblam fundul apei.S-a dovedit a fi o treaba nu tocmai lesne,avind in vedere greutatea acelor cabluri si faptul ca singura forta de care dispuneam la bord,era numai forta muschilor nostrii.Pentru o vreme parea imposibil sa le desprindem de pe fundul apei;intr-un final am reusit totusi sa-l miscam putin si unul dintre oamenii mei s-a scufundat si a legat o funie tare,cu care am inceput sa-l tragem spre suprafata.
Cu mare dificultate am putut sa ridicam la bordul barcii o parte din cablul ala.Nu vroiam sa folosesc calupii de dinamita,de care Emden avea nevoie la scufundarea navelor capturate,asa ca ne-am pus pe lucru cu tot felul de clesti,dalti,topoare si alte asemenea scule.
Dupa o munca lunga si istovitoare,am reusit sa taiem doua dintre ele,insa pe al treilea nu l-am gasit in ciuda cautarilor noastre atente.


Echipa noastra era aproape pe punctul de a se reimbarca,in momentul in care,de la bordul lui Emden,ni s-a semnaliazat "Grabiti-va cu munca".Imediat mi-am atentionat oamenii,abandonind ideea de a mai arunca in aer micul bric ancorat,ca fiind o chestie de importanta minora si tocmai impingeam barcile de la mal cand mi s-a raportat ca pe Emden a sunat alarma.Aceasta era comanda de a reveni la bord cu toata viteza.
Am sarit la bordul salupei cu aburi,cand am vazut semnalul de ancora fluturind la catargul lui Emden:asta insemna ca ridica ancora si este gata de plecare.De ce atata graba,pentru mine era un mister,insa nu-mi puneam probleme:treaba mea era sa ajung la bord cat mai repede.Cu toata puterea data de aburi,am pornit spre crucisator pe drumul cel mai scurt,direct prin recif.

Intre timp Emden si-a intors prova spre larg si a iesit din port,cu viteza.Primul meu gand era ca se duce la intalnirea cu "Buresqe" de care stiam ca este asteptat sa vina cu proviziile de carbuni...
Cu credinta asta,am continuat sa urmaresc pe Emden cat de repede puteam,dar spre surpriza mea,aceasta isi crestea viteza incontinuu,ajungind deja pe la 14 noduri;salupa noastra,tractind si cele doua cutere incarcate,abia daca reusea sa prinda vreo 5 noduri.
Dintr-o data am vazut ridicandu-se pavilionul de lupta pe catargul lui Emden si o salva de artilerie plecaind de la bordul navei;chiar si atunci,motivul pentru toate astea imi era ascuns si am crezut ca a pornit in urmarirea vreunui cargou,care trece pe acolo.

Dar acum,o salva de lovituri grele a izbit apa chiar in jurul lui Emden;cinci coloane inalte,de apa marcau locul unde obuzele au cazut in mare.Nu mai incapea loc de indoiala,stiam ca tocmai incepe o batalie.
Pe oponent,nu-l puteam vedea din cauza insulei si palmierilor inalti,ce se aflau intre noi.
Emden,intre timp,marea distanta ce ne despartea,ajunsa acum la cateva mii de metri,sporindu-si viteza cu fiecare moment ce trecea.Orice speranta de a o ajunge se risipise,asa ca ne-am intors."

continuare,citat tradus din aceeasi carte:

"Localizarea si taierea cablurilor submarine s-a dovedit a fi cea mai grea sarcina a misiunii noastre.Nu am gasit vreo harta care sa indice directiile in care plecau cablurile de pe insula,insa aproape de plaja am gasit un numar de placute pe care statea scris,clar "Cables".Acela se parea a fi locul de unde sa ne incepem cautarile.Ne-am urcat repede in salupa cu care am venit si am ajuns deasupra cablurilor,care erau perfect vizibile in apa limpede;am incercat sa le agatam si sa le ridicam,cu cangele grele pe care le aveam cu noi si cu care greblam fundul apei.S-a dovedit a fi o treaba nu tocmai lesne,avind in vedere greutatea acelor cabluri si faptul ca singura forta de care dispuneam la bord,era numai forta muschilor nostrii.Pentru o vreme parea imposibil sa le desprindem de pe fundul apei;intr-un final am reusit totusi sa-l miscam putin si unul dintre oamenii mei s-a scufundat si a legat o funie tare,cu care am inceput sa-l tragem spre suprafata.
Cu mare dificultate am putut sa ridicam la bordul barcii o parte din cablul ala.Nu vroiam sa folosesc calupii de dinamita,de care Emden avea nevoie la scufundarea navelor capturate,asa ca ne-am pus pe lucru cu tot felul de clesti,dalti,topoare si alte asemenea scule.
Dupa o munca lunga si istovitoare,am reusit sa taiem doua dintre ele,insa pe al treilea nu l-am gasit in ciuda cautarilor noastre atente.


Echipa noastra era aproape pe punctul de a se reimbarca,in momentul in care,de la bordul lui Emden,ni s-a semnaliazat "Grabiti-va cu munca".Imediat mi-am atentionat oamenii,abandonind ideea de a mai arunca in aer micul bric ancorat,ca fiind o chestie de importanta minora si tocmai impingeam barcile de la mal cand mi s-a raportat ca pe Emden a sunat alarma.Aceasta era comanda de a reveni la bord cu toata viteza.
Am sarit la bordul salupei cu aburi,cand am vazut semnalul de ancora fluturind la catargul lui Emden:asta insemna ca ridica ancora si este gata de plecare.De ce atata graba,pentru mine era un mister,insa nu-mi puneam probleme:treaba mea era sa ajung la bord cat mai repede.Cu toata puterea data de aburi,am pornit spre crucisator pe drumul cel mai scurt,direct prin recif.

Intre timp Emden si-a intors prova spre larg si a iesit din port,cu viteza.Primul meu gand era ca se duce la intalnirea cu "Buresqe" de care stiam ca este asteptat sa vina cu proviziile de carbuni...
Cu credinta asta,am continuat sa urmaresc pe Emden cat de repede puteam,dar spre surpriza mea,aceasta isi crestea viteza incontinuu,ajungind deja pe la 14 noduri;salupa noastra,tractind si cele doua cutere incarcate,abia daca reusea sa prinda vreo 5 noduri.
Dintr-o data am vazut ridicandu-se pavilionul de lupta pe catargul lui Emden si o salva de artilerie plecaind de la bordul navei;chiar si atunci,motivul pentru toate astea imi era ascuns si am crezut ca a pornit in urmarirea vreunui cargou,care trece pe acolo.

Dar acum,o salva de lovituri grele a izbit apa chiar in jurul lui Emden;cinci coloane inalte,de apa marcau locul unde obuzele au cazut in mare.Nu mai incapea loc de indoiala,stiam ca tocmai incepe o batalie.
Pe oponent,nu-l puteam vedea din cauza insulei si palmierilor inalti,ce se aflau intre noi.
Emden,intre timp,marea distanta ce ne despartea,ajunsa acum la cateva mii de metri,sporindu-si viteza cu fiecare moment ce trecea.Orice speranta de a o ajunge se risipise,asa ca ne-am intors."

[mardale]

chiar si de doua ori acelasi text, tot e o placere sa-l parcurg :)
multumim.

[Longinus]

Imi cer scuze pentru postarea de doua ori,am avut probleme cu conexiunea si eram absolut sigur ca n-am reusit sa transmit textul.
Acuma vad ca a iesit de doua ori;mai bine asa decat deloc .
Una peste alta ma bucur ca va face placere lectura,chiar si "double size"

[Longinus]

..." Am debarcat in acelasi loc in care atinseseram tarmul si prima data.Le-am ordonat din nou englezilor sa se adune si le-am ridicat toate armele de foc pe care le aveau.
Drapelul german a fost inaltat pe insula,care a fost declarata teritoriu sub lege martiala:orice incercare de a se transmite semnale catre alte insule sau nave,era strict interzisa.
Ofiterii mei au primit ordine sa curete plajele si sa le pregateasca pentru aparare,sa puna cele patru mitraliere in bataie si sa fie pregatiti sa sape transee,daca va fi cazul.Daca angajamentul dintre cele doua nave va fi unul scurt,puteam sa ma astept ca dusmanul sa intre in port,daca nu pentru altceva,macar pentru a vedea ce s-a intamplat cu statia.Oricum nu aveam intentia sa ne predam,fara sa aruncam in aer toata insula,teritoriu german acum.

Englezii nu erau prea incantati de perspective,asa ca au cerut permisiunea de a se muta,cu totii,pe partea cealalta a insulei.Cererea lor a fost acceptata.

Insotit de doi dintre semnalizatorii mei,am urcat pe acoperisul statiei,pe cea mai inalta constructie,de unde puteam sa vad confruntarea dintre cele doua crucisatoare.
Ca un intreg,nici unul dintre englezi nu parea,macar putin,interesat despre desfasurarea luptei ce se purta,cateva mii de metrii in largul insulei.Alte lucruri pareau sa le capteze atentia.
Cu un zambet ingrat,unul dintre ei a pasit spre ofiterii nostrii,care erau numai urechi in directia plajelor,si a intrebat:

"- Jucati tenis?"

Era o invitatie pe care,avind in vedere circumstantele,am fost nevoiti sa o ignoram."

Aceasta postare a fost editata de Longinus: 22 January 2009 - 03:36 PM