In camera dau de un Alexie care agoniza incet si bine. Asa ca nu a venit la muzeu, declarand ca mai sta putin. Mare gresala sa imi spui mie asa ceva. Putin inseamna cateva minute. Prin urmare am avut grija sa il sun de cateva ori si sa-i dau diverse insarcinari, comisioane, sa-l mai intreb de una, de alta, de sanatate, etc. Evident ca nu am parasit camera inainte sa imi rezolv toate treburile. Va mai amintiti ca anul trecut am trait clipe de cosmar in closetul muzeului care poate fi caracterizat oricum, mai putin "user friendly". Ba si mai mult, cu o anumita nostalgie imi aduc aminte de copilarie cand stateam vara o luna-doua in Cheile Dambovicioarei. Totdeuna cand plecam pe munte aveam la noi un ciomag si, in buzunarasul secret de la spate, hartie pentru spate, in caz de nevoie, deoarece brusturi nu gaseai decat pe langa cursurile de apa. Asa ca imi fac si o provizie strasnica in caz ca lucrurile se lungesc la Muzeu si micul dejun o sa ceara viza de iesiri multiple.
La muzeu nu se intampla mare lucru in afara de aranajarea expozitiei. Se incepe cararea vitrinelor, finisarea unor lucrari, etc. Personal ma ocup cu pudrarea dioramei pentru Snowspeeder,
altii aseaza eliciile ( nu am inteles niciodata cum poti deosebi o elice neagra cu trei pale cu galben la capat de alta neagra cu trei pale si galben la capete).
La un moment dat sesizez un cetatean cu o sabie in mana. Culmea e ca o flutura liber fara sa-i zica nimeni nimic.
In momentul asta uit de orice si ma napustesc ca Ion spre cum o chema pe Ioana din Rascoala (hehe, credeati ca o sa zic ca jurubita fochistului spre domnisoara de pension? cum? ce-i aia jurubita? un fel de mataranga dar se pare ca mataranga e un fel de mitocanie, cum? exista mataranga de lana? e regionalism si invechit? e, asta e situatia, e si mitocanie mai nou, sa nu uit sa le trec la sinonime
http://dexonline.ro/...hp?cuv=jurubita ).
Deci ma napustesc spre vitrina dar fara sa uit sa il trag si pe Tatuca dupa mine sa ma pozeze. Nu apuc sa ma uit la ea (ca eram ocupat sa fac pe hailendaru) si deja vine gardianul-muzeograf-sefa-responsabila-aripa-sud-sud-vest-tanara din partea cealalta langa mine sa ma faca cu ou si cu cacat ca pun mana pe exponate. Zic "Fly boy unde esti sa ma vezi acoperit de oprobiul public ?!?". Totusi Gabi a reusit sa imi faca trei poze. Slaba consolare pentru mine care ma intorc rusinat si cu ciuleaua intre picioare. Cum adica ce-i aia ciulea? V-am dat un link mai sus, folositi-l !
Incidentul ma face sa ma cufund in munca asa ca termin de pudrat placinta pentru Snowspeeder. Intre timp vine si un reprezentat al feroviarilor si imi zic ca daca tot nu am ceva mai bun de facut ma duc sa il bat la cap si sa il enervez pe el. Asa ca ma duc si aflu ca Busch e mai tare ca Noch, ca diorama e usoara si nu era nevoie de 4 insi sa o caram, ca sistemul de numerotare al picioarelor e prea complicat (adevarul ca era o numerotare de genul 234A - simplu, masa 2, coltul 3, fata 4, principala, din stanga, cum vii dinspre dreapta, pana in fund, la doamna Nuti) etc.
Promitandu-mi sa mai trec pe la ei sa-i enervez cu intrebarile ma apuc sa aranjez dioramele in spatiul alocat lor.
Rechizitionez si un Y-wing de la Laure
si fac si un mic colt Star Wars impreuna cu AT/AT-ul si Snowspeederul. Asta ca sa stiti ca primul colt tematic nu a fost ideea Virusului. Ca sa respectam traditiile, Ovidiu imi da si cavalerii la 1:72 sa-i aranjez intr-o infruntare mortala. Cu mare bucurie constat ca s-a pastrat de anul trecut si bara facuta de mine din ramurele de copac, bara care delimita sensurile in care se infruntau cavalerii in turnir. Asa ca un teuton care nu-si gasea locul in Razboiul de 100 ani si-l gaseste in turnir.
Timpul trece repede cand te distrezi astfel ca se face ora mesei. Aflu cu mare extaz ca e platita si masa de pranz si cea de seara. Respectul pentru ceea ce a reusit Ovidiu sa faca creste exponential, direct proportional cu foamea mea. Profit de faptul ca suntem toti la masa ca sa racolez eventuali cadoubuabili (termen inventat de Olaf, cadoubuabilii sunt un fel de contribuabili doar ca nu contribuie la stat, care cica le ofera ceva inschimb, contribuie la un cadou, adica nu se aleg cu nimic). Si care sunt, in ordinea memoriei mele, cei pe care i-am mentionat si la inceput dar nu se poate sa nu le multumesc din nou si acum, daca tot a venit vorba: Alexie, Tatuca, ZMare, Laure, Ronin si domnul Manciu.
Despre pranzuri nu sunt asa de informat. Pranzul trebuie sa fie ceva acolo, ca doar dimineata s-a mancat bine, nu? Prin urmare daca ai trei feluri, recte o ciorba, o friptura si o prajitura ar trebui sa fie suficient. E drept ca unii iau 5 feluri, ciorba, friptura, prajitura, prajitura, prajiura. Dar nu toti apreciem dulcele. Probabil cand esti la mare inaltime, si fara motor, consumi multe resurse si trebuie sa le pui la loc cand ai ocazia.
Dupa masa mergem iar la muzeu. Uitai sa va spui ca trenulistul primise intariri asa ca, sarind peste masa de pranz, au reusit sa asambleze mesele, sa puna garniturile pe sine ba chiar sa aranjeze si cateva rafturi din vitrine.
Evident ca nu se putea sa nu-i pun sa dea drumul la trenulet. Cum erau baieti buni mi-au facut pe voie. Mare imi fu mirarea cand trenul intra intr-un tunel si nu mai iesea. Am aflat ca in interiorul muntelui era o spirala dubla sau o dubla spirala sau doua spirale pe care se invartea trenul pana ii ieseau boghiurile ca sa ajunga la nivelul de sus, de pe munte. Am uitat sa va spun ca cei de la muzeu se uitau urat cand au aflat ca trebuie sa demonteze niste rafturi-vitrine ca nu incapea diorama feroviara. Banuiesc ca acum le convine ca e punctul principal de atractie.
Mare lucru nu mai e de facut la muzeu: mai o aranjare de diorame, mai o lipire de jambe, mai o dezbracare/imbracare/agresare sexuala de manechine, etc.
adica lucrurile obisnuite. Astfel ca Ovidiu lanseaza invitatia de a merge la cina. Probabil ca lumea nu stia ca e gratis, ca incep sa se scuze ca au treaba, ca e zi de spalat pe cap, ca isi pun sirete la pantofi, ca au trei cuie de batut musai peste o ora, ca la ei e democratie si picioarele merg unde vor ele ca nu mai asculta de creier, ca au intalnire la cuibul local al Legiunii cu cineva de la Centru (#), ca e conventia anuala a KKK din Ardeal, etc. Astfel ca Ovidiu exasperat are o replica care, datorita mie, va intra in istorie: " Ma, da' cum va trageti toti pa jurubita!". E drept ca a folosit alt cuvant, mai scurt, dar si mai savuros, de patru litere. Mie mi-a placut pentru ca l-a spus din suflet, cu chef si naduf, tare si apasat, cum ne sfatuieste Terente. Si mi-a mai placut ca era si doamna muzeograf in spatele lui si a auzit tot dar s-a prefacut ca apa curge pe Siret la fel ca si pana acum.
Aceasta postare a fost editata de OlafTheViking: 28 December 2008 - 01:05 AM