[AdiP]

Salut FlyBoy
Nu-i nici o problema legat de corecturile necesare.
Eu doar am pus imagini cu nava in cauza. De aceea nici nu am facut vreo referire la acele imagini- raportat la perioada.
Oricum, mai sunt si altele, asa ca... , pe viitor voi incerca sa fac cateva precizari la unele imagini, pentru a evita confuziile.
Merci mult pentru corectura si rabdarea de a citi.

Aceasta postare a fost editata de AdiP: 27 December 2008 - 02:38 PM

[AdiP]

Revenind,

Intre 8 si 11 iulie 1940, Hood impreuna cu Ark Royal, Valiant, Resolution, Arethusa, Enterprise, Delhi si 10 distrugatoare respectiv, Faulknor, Foresight, Fearless, Foxhound, Escort, apartinand de Flotila 8 Distrugatoare si Keppel, Douglas, Vortigern, Wishart si Watchman apartinand de Flotila 13 Distrugatoare, efectueaza un atac de diversiune impotriva instalatiilor militare italiene si a aerodromului din Cagliari- Sardinia, pentru a da sansa trecerii a doua convoaie dinspre Malta spre Alexandria.

In data de 9 iulie in jurul orelor 16 :00, gruparea este atacata violent de bombardiere Savoia Marchetti SM 79, unele bombe lansate cazand suparator de aproape de Hood, fara a pricinui insa avarii. Totusi, in urma expolziei uneia din bombele cazute in apropierea navei, matelotul semnalizator Ted Briggs este aruncat peste scara ce duce la puntea de semnalizare, scapand doar cu zgarieturi usoare.
Am facut aceasta referire de nume, deoarece voi reveni mai tarziu la el, din motive pe care o sa le expun la vremea respectiva.

Doua imagini din timpul atacului italian, prima este luata de pe putea de zbor a lui Ark Royal, in stanga jos se observa pupa lui Valiant, care manevreaza la viteza maxima:


O imagine a aparatelor Savoia, luata cu cateva momente inaintea inceperii atacului :


Misiunea este abandonata, atat navele militare cat si cele doua convoaie ajungand in siguranta in porturile de destinatie.

Intre 11 si 31 iulie Hood este din nou stationata la Gibraltar unde, pe data de 27 iulie este protagonista unui incident neplacut : Instalatia UP (lansatorul AA) montata pe turela B-prova, lanseaza accindental o salva de 20 incarcaturi deasupra portului, avand ca urmari moartea a 3 operatori, datorata arsurilor grave. Acest incident ( impreuna cu temerile indreptatite vis-a-vis de faptul ca respectivele mine agatate in parasute aveau tendinta suparatoare de a reveni pe puntea navei-efect bumerang) a fost unul din motivele pentru care s-a interzis orice exercitiu cu acest tip de arma la bordul lui Hood.
O imagine cu acest lansator,din perioada de probe, avand alaturi pe parintele acestui dispozitiv, profesor Lindemann (suna interesant, curat britanic):


Doua imagini cu prova navei, inainte si dupa montarea containerelor UP, in a doua imagine de remarcat ca cel care a efectuat cenzura nu s-a straduit prea tare, iar artileristii din prim plan sunt servantii piesei de 4 inch (101 mm) de la prova babord, inaintea inceperii unui exercitiu de armare a piesei:
]
Desenul original in sectiune al unui proiectil-mina aeriana cu parasuta aferenta :


In perioada cat nava ramane la ancora, echipajul acesteia are parte de o binemeritata pauza de refacere. S-au acordat permisii atat in cadrul bazei militare cat si in oras, unde de cele mai multe ori, serile se terminau cu betii, scandaluri si incaierari cu marinarii celorlalte nave aflate la ancora, tolerate in parte de catre cei din politia militara.
Alte incercari de a face timpul mai usor de trecut, intrecerile de inot.
Un exemplu :

De remarcat coca navei si efectele ultimului bombardament asupra piturei de camuflaj in prova babord.

Desi momentele acestea ajutau oamenii sa uite faptul ca Marina Regala se afla inca pe picior de razboi, nava era in permanenta pregatita sa iasa din rada, existand temerea unui potential atac lansat dinspre coastele Spaniei. Mai mult, "George" (aparatul de recunoastere italian), isi efectua rondul zilnic in afara razei artileriei britanice-exact la ora 18 :00, amintind marinarilor ca bombardierele Regia Aeronautica puteau cu relativa usurinta ajunge pana la navele britanice. De fiecare data se retragea in viteza in cazul aparitiei aviatiei de vanatoare, urmand sa revina a doua zi, la aceasi ora, insa in alt careu, pentru a nu putea fi interceptat si doborat.

Pe data de 2 august, Hood face escorta portavionului Ark Royal care lanseaza un atac aerian asupra aerodromului Cagliari, in timp ce de pe HMS Argus, plasat in sud vestul Sardiniei, sunt lansate 12 aparate Hurricane, menite sa intareasca garnizoana din Malta .

O imagine cu Argus, cu forma lui care amintea de anul constructiei sale, 1917, transformat in portavion din liner-ul italian Conte Rosso:


Dupa revenirea din aceasta misiune, la scurt timp HMS Hood va primi ordinul de intoarcere la Scapa, aceasta fiind ultima data cand cei de pe nava au privit peste tarmul primitor si plajele de la Sandy Bay, iar cei de la tarm au o ultima ocazie de a retine imaginea lui Mighty Hood, evenimentele ulterioare ducandu-l in cu totul alt teatru de operatiuni.

In data de 4 august Hood impreuna cu HMS Ark Royal, valiant, Arethusa, Enterprise si noua distrugatorare (incluzand pe Faulknor, Foresight, Forester, Foxhound si Escapade), parasesc Gibraltarul pentru Scapa Flow, pe traseu grupului i se alatura distrugatoarele Tartar, Bedouin si Punjabi.

Ultimele trei, in ordinea enumerarii :
Punjabi.jpg]

In data de 10 august, amiralul Somerville se muta pe Renown, aceasta devenind nava amiral a Flotei din Mediterana, Hood luand drumul santierelor de reparatii/intretinere din Rosyth.
Cu ocazia transferului ,Somerville isi muta si mica sa ambarcatiune de agrement si relaxare de pe Hood pe Renown, acesta din urma devenind noul «port» al micii ambarcatiuni.
Iat-o :


Intre 16 si 24 august, pe santierele mai sus amintite se procedeaza la inlocuirea piesei de 381 mm din turela A babord , urmata de o demagnetizare a corpului navei .

Imagine cu Hood aflat la ancora, o zi inaintea intrarii in doc :


Operatiunea de intindere a cablurilor cu diametrul de 2 inch (cca 5 cm), ce formau bobina, a fost efectuata manual, printr-o munca istovitoare pe parcursul a mai multor zile si nopti, asa cum a mentionat in jurnalul propriu, Lt. Len Williams :
“-Cu nava pe doc, am procedat la indeplinirea ordinului legat de operatiunea de demagnetizare a corpului acesteia. Pentru aceasta, am inceput intinderea a mai multe mile de gablu greu de cupru, intins initial de-a lungul navei, inclusiv sub chila, apoi urcat pe transversala navei prin dreptul centrului acesteia si in zona puntii de comanda si tot asa, la final trezindu-ne ca stam intr-o spirala formata de cabluri grele insirate peste tot.
A urmat trecerea unui curent electric de mare intensitate (heavy electric current) prin acest circuit, totul tinand de ordinul a cateva secunde. Am apreciat la momentul respectiv ca munca depusa de catre mine si oamenii din subordine si efectuata intr-o saptamana intreaga pentru a insira atata cablu nu s-a justificat, totul avand ca rezultat cele cateva secunde de strafulgerari datorate curentului electric ce trecea prin cablurile insirate cu atata truda“.

Cam atat pentru azi.
Spor la toata lumea.

[AdiP]

Salut

Ziceam undeva mai sus de plecarea lui Somerville de pe Hood.
Acesta a avut comanda Escadrei de Crucisatoare de Batalie incepand cu data de 11 martie 1940 (nava amiral HMS Hood) si implicit a Fortei H, pentru episodul Mers El Kebir desi initial, (asa cum am aratat anterior) comanda Escadrei ii fusese incredintata Amiralului William J. Withworth.

Ei bine, dupa data de 10 august 1940 , plecarea lui Somerville de la comanda, duce la revenirea pe post a celui din urma, pozitie mentinuta incepand cu data de 10 august 1940 si terminata pe data de 8 mai 1841. Decizia renumirii in aceasta functie a Vice Amiralului Withworth a provocat nemultumire marii majoritati a oamenilor incadrati pe Hood cat si pe navele restului gruparii. O mica trecere in revista a vieti amiralului cred ca ar completa putin tabloul istoriei navei prezentate, deci :

William Jock Withworth s-a nascut in 29 junie 1884 in Northamptonshire, tatal sau fiind maiorul Earl Barton Withworth.
S-a inrolat in Royal Navy in 1899, casatorindu-se in 1910 cu scotianca Marguerite MacLean cu care a avut patru copii, doi baieti si doua fete.
In perioada primului razboi mondial Withworth a fost citat de doua ori si a primit Distinguished Service Order (DSO), dupa razboi fiind promovat in grad de capitan (in anul 1925), avand functia de director a Scolii de Antrenament Psihic si Recreational din Portsmouth, functie detinuta intre 1926 si 1928. Dupa acest an, primeste comanda navei HMS Stuart, respectiv a Flotilei 2 Distrugatoare din Mediterana.
Dupa 1931 va reveni la postul detinut anterior, unde va ramane pana in anul 1933.
Intre 1933 si 1935 a fost numit Capitan al Flotei in Statul Major al flotei din Mediterana pe nava HMS Resolution., iar din 1936 va fi numit comandant al lui GMS Rodney, in acelasi an fiind promovat la rang de Amiral de Spate.
Incepand cu 1937 va fi numit Prim Secretar in probleme navale pe langa primul Lord al Amiralitatii, functie detinuta pana in anul 1939. Din acest an istoria carierei sale se leaga de cea a lui Hood, prin numirea acestuia in functia de Vice Amiral- Comandant al Escadrei de Crucisatoare de Batalie din Mediterana, nava amiral fiindu-i desemnata HMS Hood.
Am exemplificat la paginile anterioare evenimentele la care a participat Hood sub comanda acestuia, unul din ele fiind episodul legat de submarinul Spearfish, urmat de cedarea comenzii in favoarea lui Somerville.

Primavara lui 1940 il gaseste pe Withworth (la comanda lui HMS Renown si a Flotilei 9 distrugatoare) implicat in campania Norvegiei, inclusiv in lupta purtata cu Gneisenau si Scharnhorst, tactica agresiva adoptata de catre amiralul englez ducand la avarierea lui Gneisenau si retragerea in viteza a ambilor corsari germani spre nord.
A urmat perioada in care a avut comanda lui HMS Warspite (nava amiral) cu care participa la a doua batalie a Narvik-ului, iar din vara lui 1940 revine la comanda lui Hood, comanda detinuta pana in mai 1941.
Primeste apoi postul de sef al Serviciului Personal al Marinei Regale post detinut pana in 1944. In aceasta perioada a fost promovat in rang de Amiral.
Incepand cu 1944 a fost numit Comandant sef al bazei Rosyth (cu nava amiral HMS Cochrane) functie indeplinita pana in anul 1946 cand a fost trecut in rezerva.
S-a stins din viata in 25 octombrie 1973.

Acesta a fost omul care a preluat pentru a doua oara comanda lui Hood, functie la care a renuntat cu cateva saptamani inainte ca nava sa-si afle sfarsitul in apele reci ale Atlanticului.



Revenind la miscarile navei, intre 25 august si 13 septembrie nava se afla la Scapa, o zi mai tarziu aceasta aflandu-se in patrulare impreuna cu HMS Naiad, pe data de 15 sept. incercand interceptarea unui corsar german vazut in apropiere de Stavanger, germanul reusind sa se indeparteze inaintea stabilirii prin contact vizual a identitatii acestuia.

Apoi, intre 16 si 19 octombrie, impreuna cu Somali, Eskimo si Mashona formeaza protectia Fortei D (Furious, Berwick si Norfolk), in atacul acestora asupra Tromso-Norvegia, urmata de o alta iesire impreuna cu HMS Repulse, Dido, Phoebe, distrugatoarele Matabele, Punjabi si Somali (intre 23-24 octombrie), privind interceptarea unui alt presupus corsar german, raportat patruland in apropiere de Obrestad.

Eskimo si Mashona


Dido, Naiad si Bonaventure :



Matabele, Punjabi si Somali :




Intre 5 si 11 noiembrie, impreuna cu Repulse, gruparea 15 Crucisatoare (Dido, Naiad si Bonaventure) si sase distrugatoare clasa Tribal, incluzand pe HMS Matabele, Punjabi si Somali, se deplaseaza in apropiere de Brest, mai apoi Lorient, incercand impiedicarea revenirii in unul din aceste porturi a corsarului german Admiral Scheer, raportat a fi atacat pe HMS JERVIS BAY si convoiul HX 84.

Admiral Scheer in doua ipostaze:

Gibraltar:

Si pe lanalul Kiel, rasturnat in urma atacului bombardierelor britanice:



Apreciez ca este demn de aratat (intr-o oarecare masura) detalierea atacarii convoiului HX 84 de catre Admiral Scheer, respectiv motivatia ordinului Amiralitatii privind impiedicarea lui Scheer de a reveni fie la Brest fie Lorient ca urmare a atacului.

Jervis Bay , pasager al companiei britanice Aberdeen&Commonwealth Line Ltd.a fost construita la santierele navale Vikers Ltd (Barrow in Furness) si lansata la apa pe data de 17 ianuarie 1922.Prima cursa oficiala (ca pasager) o efectueaza in Australia, pe ruta Sidney- Brisbane pe data de 26 septembrie 1922. Era catalogata ca o nava care ’’ tinea bine marea’’.
In martie 1933 este vanduta altei companii maritime, respectiv Shaw&Albion Co, sub a carei sigla ramane pana in 1939.
Pe data de 25 august 1939 nava este rechizitionata de catre Amiralitate si transformata in crucisator auxiliar, amplasarea celor 8 piese de 150 mm si 2 de 76 mm fiind terminata la data de 15 octombrie 1939 la santierele Hawthorn Leslie. In urma modificarilor, deplasamentul urcase la 14 164 tone si o viteza maxima de 15 noduri, realizata cu ajutorul a 9 000 Cp.
A purtat numar de bordaj F 40 si un echipaj format din 255 de suflete.


Nava efectueaza o serie de escortari convoaie in perioada cuprinsa intre octombrie 1939 si aprilie 1940 in zona Atlanticului de Sud, ulterior primind acelasi rol insa a convoaielor ce tranzitau spre/dinspre Hallifax.
Pe data de 5 noiembrie 1940, Jervis Bay (comandata de catre capitan Edward Stephen Fogarty), face escorta convoiului HX 84, fiind singura nava ’’militara’’ a unui convoi cuprins din 37 de nave de transport de diverse tonaje. Comanda acestui convoi a fost incredintata comodorului Amiral de Spate H.B.Maltby, a carui stindard era arborat de catre nava Reardon Smith’s Cornish City.

In jurul orelor 16.30, convoiul aflat la 50 gr. 30’ nord, 32 gr.17’ vest (cca. 1000 mile de Newfoundland este atacat de catre cuirasatul de buzunar Admiral von Scheer, la comanda aflandu-se Kapitan zur See Theodor Kranke, sub ordinele sale fiind 1150 de oameni, iar ca armament artileristic -6 tunuri L/52 cal.280 mm, 8 piese L/55-C28 de 150 mm, 6 piese C/32 de 88 mm, la un deplasament al navei de 15432 de tone, 8 motoare diesel MAN de 9 cilindrii fiecare (52050 Cp total) si o viteza de 28,3 noduri. Corsarul aproape perfect.


Impreuna cu Deutschland in 1937 :



De aici incolo, toata istoria are un iz de poveste amara, regasita cu mici modificari in cartea lui Douglas Reeman ’’ Intalnire in Atlanticul de Sud ’’ si a sa A.M.C. Benbecula. Atata doar ca, in cazul de fata, eroismul celor de pe Jervis Bay a intrecut imaginatia si talentul de povestitor al autorului cartii mai sus amintite.

In urma contactului vizual, comodorul ia decizia de a imrastia convoiul in speranta evitarii unui curs direct cu corsarul german si evitarea masacrarii prin punerea la adapostul intunericului si cu ajutorul lui Jervis.

Crusisatorul primeste ordin de a intinde o perdea de fum (fiind aflat in fata convoiului, la cca. 10 mile).
Imediat dupa inceperea acestei operatiuni, comandantul lui Jervis ia decizia punerii masinilor cu toata viteza inainte, in speranta de a se apropia de corsar si a da sansa tunurilor sale sa riposteze. Nu a avut aceasta sansa, Scheer tragand salva dupa salva in impertinentul englez, lovind in prima instanta puntea de comanda, centrala de tir si ucigand aproape toti ofiterii navei. Dupa circa 24 de minute (in care Jervis Bay continua sa traga spre germanul aflat prea departe) se primeste ordin de abandonare a navei.
Supravietuitorii de pe Jervis, in numar de 65 de oameni, incearca sa urce in singura barca de salvare intacta si pe cele doua plute ramase. Vor fi salvati de catre nava sub pavilion suedez Stureholm, comandata de catre cpt. Sven Olander, intoarsa dimineata la locul naufragiului.
Pentru eroismul de care au dat dovada, oamenii de pe Jervis Bay au fost decorati, comandantul acestuia- Edward Stephen Fogarty primind Victoria Cross. Post mortem.

Dupa distrugerea lui Jervis Bay, Admiral Scherr schimba de cap si urmeaza convoiul, prima tinta luata in vizor fiind chiar nava pe care se afla comodorul H.B.Maltby, scufundata de urgenta. A urmat incadrarea liner-ului Rangetiki , care scapa datorita perdelei de fum si intunericului. Din pacate insa pentru englezi, lipsa unui vant puternic, asociat cu luna plina aparuta, da ocazia corsarului german sa isi continue treaba nestingherit.
Urmatoarea tinta si cea mai apropiata de nava germana este petrolierul San Demetrio care fuge atat cat il tin puterile si mintea agera a unui batran lup de mare, ce reuseste sa isi duca nava pe un traseu zigzagat, cat mai departe de moartea ce pandea la adapostul intunericului.

San Demetrio:


Dupa acest episod, Serviciul de propaganda al marinei britanice toarna un scurt metraj intitulat ’’ San Demetrio-London’’ in rolul comandantului navei jucand Robert Beattie.

Urmatoarea nava luata in vizor de catre corsar este nava Beaverford, comandata de catre capitan E.Pettigrew. Apreciind ca soarta le era oricum pecetluita, da ordin de intoarcere a navei catre corsarul german si dispune riposta cu tunul prova de 4 inch.
-Admiral Scheer, nestiind ce are cu exactitate in fata, in prima faza manevreaza evaziv, dupa punerea pe o noua pozitie, scufunda nava britanica cu tot cu cei 77 de oameni aflati la bord.
Eroic si smintit in acelasi timp.
Impreuna cu Beaverford mai sunt scufundate de urgenta Fresno City (comandata de catre Cpt. Reardon Smith), Kenbane Head ( cpt. G.Heyn), Maidan (cpt. Brocklebank-toti cei 90 de oameni echipaj ucisi), Mopan si Trewellard. Restul convoiului scapa, din fericire pentru englezi, nava germana preferand sa puna cap compas spre Brest, pentru a evita interceptarea sa de catre navele Royal Navy puse in alerta.
Beaverford si placa comemorativa in cinstea celor morti:


Acesta a fost episodul pe care l-am cosiderat interesant de amintit si datorita caruia Hood a fost trimis sa incerce macar, interceptarea navei germane inaintea apropierii de una din cele doua baze franceze si de a intra sub umbrela protectoare a Luftwaffe.
Pe data de 11 noiembrie Hood primeste ordin de abandonare a misiunii legat de episodul Admiral Scheer, acesta parasind zona de patrulare din vestul Land’s End si revenind la Scapa pentru realimentare.
La Scapa :


Dupa data de 20 noiembrie, bastimentul alterneaza patrularile cu perioade scurte de repaos in rada Scapa Flow, pe data de 25 nov. acesta aflandu-se impreuna cu Escadra 1 puitoare de mine , in largul coastelor Reykjanes, Islanda.

Incepand cu data de 4 decembrie Hood se afla la Scapa unde, pe data de 11 primeste vizita noului amiral (commander in chief) al Home Fleet-ului, amiralul Sir John Tovey, iar pe data de 12 dec. este evitata ’’la mustata’’ o noua revolta a marinarilor, nemultumiti de perioadele de patrulare in conditii vitrege alternate cu prea putine zile de repaos in porturi si binenteles neplata la timp a retributiilor cuvenite acestora de catre Amiralitate.
Intre 24-29 decembrie se gaseste pe mare , impreuna cu Edinburgh, Cossack, Electra si Escapade, patruland in apropiere de I-lele Feroe si Islanda, prin aceasta masura incercandu-se inchiderea bresei de trecere a lui Admiral Hipper.
Intre 29 si 02 ianuarie 1941, Hood este la ancora in Scapa, echipajul bucurandu-se de 5 zile ordonate de Amiralitate ca perioada de refacere a personalului ambarcat.

Aceasta postare a fost editata de AdiP: 07 March 2009 - 03:40 PM

[AdiP]

Salut

Cateva marturii ale membrilor echipajului lui Hood, care si-au petrecut Craciunul si Anul Nou in baza Scapa Flow, sau impreuna cu familiile lor (cei putini si norocosi), in ideea de a puncta putin starea lor de spirit legat de misiunile monotone si nivelul de ’’saturatie’’ la care s-a ajuns la finele anului 1940 in randul celor incadrati pe aceasta nava.

Scrisoarea din data de 2 ianuarie a lui Boy Bill Crafford din Edinburgh (disparut impreuna cu Hood in 24 mai) intors din permisia scurta de Anul Nou, remisa pe data de 6 martie 1941 mamei sale :
’’….
A fost o reintoarcere neplacuta (pe Hood). Mi se pare ca a trecut atat de mult timp de cand ma plimbam cu tine si cu Nunky pe strazile din Edinburgh, desi stiu ca asta a fost doar cu 24 de ore inainte.
Nu am reusit sa mananc altceva in afara de cativa biscuiti, de ieri de la ora 10, de cand am baut impreuna cu voi ultima ceasca de ceai langa focul semineului din camera de zi.’’
…
’’ Mi-am dorit sa nu fi plecat ieri de acasa mama, mai ales dupa ce am pierdut prima cursa (cu feribotul), caci am ajuns sa ma intreb de cateva ori daca mai merita sa stau si sa astept urmatoarea cursa sau sa o sterg inapoi acasa. Cu greu am reusit sa-mi impun sa stau si sa-l astept pe urmatorul. Chiar si dupa ce am ajuns la Rosyth si mergeam de-a lungul docului, stateam in cumpana intrebandu-ma daca e bine ceea ce fac (intorcandu-ma) sau ar trebui sa o dau naibii de marina si de nava. Dupa trecerea pasarelei am si fost luat la intrebari pentru cele cateva ore de intarziere, insa prea putin imi pasa.
Nu m-am intalnit inca cu comandantul pentru a da explicatii, insa ofiterul de cart a zis ca intarzierea mea nejustificata trebuie raportata comandantului. Prea putin conteaza acum asta, important e ca am avut puterea de a reveni pe nava si pot sa imi reiau indatoririle.
Nu stiu de ce am ajuns sa sa cant in gand melodiile pe care mi le cantai tu cand eram copil si de cateva ori pe zi simt ca am un nod in gat. Ma simt obosit si satul pana in gat de atmosfera de aici, unde toate zilele sunt la fel. Am dormit doar 5 ore azi noapte, caci am fost de cart de la 12 la 4 dimineata, acuma trebuie sa merg la masa, insa nu prea am chef de mancare. Sper sa ma simt mai bine peste cateva zile.
Ti-am scris aceste randuri mama, ca sa stai linistita si sa nu i-ti faci griji pentru mine. ’’
Avea doar 17 ani.

Sau
Scrisoarea locotenentului Tristam Spence catre rudele sale, incropita in timpul misiunii de patrulare din 24-29 decembrie 1940 :

’’Draga unchiule Frank si matusa May
Cu aceasta scrisoare va transmit voua cele mai calde urari cu ocazia Craciunului si a Anului Nou, chiar daca ma cam indoiesc ca el va aduce ceva nou sau bun pentru noi cei de aici .’’
…
’’Nava pe care sunt ambarcat nu prea sta prin port, incepand cu luna mai am fost aproape tot timpul in misiune. Sincer, simt ca atmosfera asta de burlaci mi-a ajuns pana-n gat. Ma si mir ca restul oamenilor pot sa se mai suporte unul pe celalalt, asa inchisi intre patru pereti de metal, zi de zi si noapte de noapte. Sa vedem ce-o fi de Anul Nou.’’…

Doar doua exemple, dar care pot intr-o oarecare masura sa exemplifice nivelul moralului oamenilor.

Si totusi, oamenii reuseau de cele mai multe ori sa mentina acea atmosfera de camaraderie necesara desfarusarii in relativ bune conditiuni a misiunilor.
O imagine mai sugestiva cu servantii piesei Nr. 3 babord (101 mm) datata 20 decembrie 1940:

Acestia poarta mantaile imblanite din oaie (pentru Atlantic) doi din ei avand in maini cesti de ceai "indulcit" cu putin rom, iar pe cap poarta caciulile de lana regulamentare. Maistrul din imagine poarta tinuta de zi obligatorie pe nava (de interior).

Dupa data de 10 ianuarie 1941, Hood pleaca din nou pe mare, impreuna cu Repulse, Edinburgh, Birmingham si distrugatoarele Somali, Eskimo, Tartar, Bedouin, Escapade si Eclipse, pentru a face escorta a doua mari convoaie dupa care, pe data de 13, Hood se reintoarce la Rosyth atat pentru realimentare cat mai ales pentru a i se aduce cateva modificari de structura si mai ales de echipament. Va ramane in acest port pana pe data de 18 martie.
In aceasta perioada, navei i se schimba comandantul, prin inlocuirea lui Irwine G. Glennie cu Ralph Kerr, acesta primind comanda lui Hood pe data de 15 februarie 1941. A fost ultimul din seria lunga de comandanti ai bastimentului ( 17) si care a condus nava cu maiestrie chiar si pe ultimul ei drum, la intalnirea acesteia cu destinul sau:


Biografia lui Ralph Kerr :

Nascut pe data de 16 august 1891, a fost singurul fiu al Locotenent-Colonel Sir Russel Kerr si al doamnei Margaret Kerr, originara din satul Newnham on Severn, comitatul Gloucestershire.
A intrat in marina ca si cadet la data de 15 mai 1904, fiind promovat in grad de locotenent 10 ani mai tarziu, pe data de 28 februarie 1914.
Pe parcursul primului razboi mondial a servit pe nava HMS Benbow,

nava amiral aflata sub comanda lui Sir Doveton Sturdee in timpul bataliei Jutlandei din luna mai 1916.
In 1918 primeste prima sa comanda, nava HMS Cossack (a patra din seria cu acelasi nume), aproape toata cariera sa fiind apropiata de aceasta clasa de nave (distrugatoare).

S-a casatorit de Sf. Valentin in anul 1920, cu Margaret Augusta, din mariajul acestora rezultand doi copii, Russell si Jane, familia avand domiciliul stabil in Londra.
Pe data de 30 iunie 1927 Kerr este promovat la rang de Comandor, un an mai tarziu acesta aflandu-se la comanda distrugatorului HMS Windsor,

comanda pe care a cedat-o in august 1929 in favoarea distrugatorului HMS Thruster.


A urmat apoi comanda distrugatorului HMS Decoy, comanda primita in februarie 1932.


Dupa data de 30 iunie 1935 acesta urmeaza pe parcursul a catorva luni, cursuri de tactica navala la Portsmouth , dupa care se intoarce pe mare in 6 septembrie 1935, sub comanda sa aflandu-se Flotila 21 distrugatoare. La plecarea sa din aceasta functie, amiralul Tomkinson ( la data de 22 mai 1936) va scrie in dosarul lui Kerr :
’’ Un om capabil, care si-a condus cu maiestrie oamenii si navele din subordine. Din punctul meu de vedere, acest om este mai capabil si mai potrivit pentru a comanda si conduce Flotila, decat oricare altul. Personalitate puternica, cu abilitati si putere de comanda cum rar am mai vazut.’’

Primeste comanda lui HMS Caledon, crucisator de 4000 de tone,

ulterior se va transfera pe HMS Colombo, comanda detinuta pana la data de 3 noiembrie 1936.


Dupa aceasta data,va fi incadrat ca Sef al Statului Major al Escadrei 10 Crucisatoare, din aceasta functie participand activ la aranjamentele privind defilarea navelor cu ocazia incoronarii lui King George al VI-lea.
A urmat apoi un nou curs de razboi (de 4 luni) la Greenwich. In aceasta perioada, Kerr realizeaza ca are nevoie de o largire a cunostiintelor sale cu privire comanda si conducerea a mai mult de o grupare de distrugatoare, continuand cu zel sa se prefectioneze. Ulterior, Amiralul Sir Sydney Bailey va completa formularul de caracterizare aptitudini personale al lui Kerr astfel:
’’Capacitate de perceptie 16/30
Putere de exprimare : 7/10, respectiv clar si concis.
Scriere :7/10, cu posibilitate de crestere.
Abilitatea de a-si sustine punctul de vedere intr-o disputa verbala :10/15 (folosind argumente clare si fara echivoc)
Evaluarea directa si corecta a unei situatii date : 20/25.
Pare a suferi de un complex de perfectionare continua a sa.
Il recomand ca fiind capabil de a indeplinii functii de comanda pe oricare din navele Majestatii Sale’’

In urma acestei caracterizari, primeste recomandarea de a urma cursurile Colegiului Imperial de Aparare Navala, dupa terminarea acestora, Kerr preferand sa se intoarca la prima sa
dragoste : Distrugatoarele.
A solicitat si primit comanda celei de-a doua flotile de distrugatoare, cu comanda directa a navei HMS Hardy,

comanda detinuta pana la data de 30 iulie 1939, in toata aceasta perioada Kerr aflandu-se sub comanda Vice Amiralului John Tovey.
Iata ce scria acesta despre ultimul comandant al lui ’’Mighty Hood’’ :
’’Un ofiter exceptional, capabil si experimentat in conducerea Flotilei, cu un grad inalt de de eficienta. Am sentimentul ca in orice moment cat acest om se afla la comanda Flotilei, Amiralitatea poate conta pe rezultate pozitive fata de orice misiune incredintata acestei grupari.’’
Aceasta caracterizare a fost contrasemnata si de catre Amiralul Sir Dudley Pound, comandantul de atunci a flotei din Mediterana.

Incepand cu data de 16 octombrie 1939 responsabilitatea lui Kerr va creste, o data cu intrarea acestuia in cadrul Statului Major al gruparii de distrugatoare cu baza la Rosyth, nava aflata direct sub comanda sa fiind HMS Cochrane. A ramas pe aceasta pozitie pana la data de 24 ianuarie 1941, ultima sa caracterizare fiind formulata de catre Vice Amiralul Charles Ramsey (pe 25 ianuarie 1941) :
’’ Ofiter uimitor, din toate punctele de vedere. Minte limpede, loial si deschis din toate punctele de vedere. Potrivit pentru orice comanda, cu o mare capacitate de socializare, atat cu superiorii cat si cu gradele inferioare lui.’’

Ralph Kerr primeste comanda lui HMS Hood pe data de 15 februarie, pe timpul cat nava se afla la Rosyth, comanda detinuta de catre acesta cu putin peste trei luni.
Sub comanda lui Kerr urmat pentru nava si echipaj o perioda in care acestia au efectuat o serie de trageri de lupta in Atlanticul de Nord, alternate cu misiuni in apropiere de Islanda.

Nu se stie ce a gandit Kerr la momentul primirii comenzii celui mai mare si mai cunoscut bastiment al Royal Navy (jurnalul personal al acestuia s-a pierdut odata cu nava), insa istoricii navali sunt in unanimitate de acord ca manevrele efectuate de Hood la momentul luptei cu Bismark reprezinta in totalitate caracterul omului ce comanda o asemenea nava la varsta de 49 de ani.
Numele sau a fost trecut in Portsmouth Naval Memorial, panoul 45, coloana 1.


Din pacate pentru familie, la doar patru luni mai tarziu, familia Kerr mai pierde un membru, pe Russell Kerr- capitan in Corpul Regal de Artilerie-Regimentul 82 Tancuri, mort in luptele din Burma, la doar 24 de ani.
Este inmormantat in cimitirul Taukkyan, langa Rangoon.


Nu se cunoaste cu precizie locul mormantului acestuia, se stie doar careul : 20 E9, in respectivul cimitir fiind ingropati 6370 de oameni, majoritatea din trupele Commonwealth-ului, in jur de 5500 dintre acestia, ramanand necunoscuti.

Aceasta postare a fost editata de AdiP: 14 March 2009 - 11:23 PM

[Degrelle]

Foarte interesant si impresionant in acelasi timp.

[AdiP]

Degrelle, la 15 Mar 2009, 07:55, a spus:

Foarte interesant si impresionant in acelasi timp.

Impresionant ? Da.
Interesant ? Sper.