AdiP, la 16 Jun 2008, 19:29, a spus:
Schwere Panzerbusche ,cal.28 mm. Arma antitanc
Da, intr-adevar, este un 2.8cm Schwere Panzerbusche. Desi nu pare cine stie ce tun antitanc, este deosebit fata de celelalte din clasa lui datorita design-ului, facand parte din categoria armelor cu teava conica ('tapered bore'), un alt concept neortodox cu care au cochetat germanii inainte si in timpul razboiului.
Una din abordarile luptei antitanc este folosirea fortei brute pentru a strabate blindajul, si, din punctul asta de vedere (cel putin la o analiza cat de cat superficiala) energia cinetica joaca un rol esential: cu cat este mai mare, cu atat blindajul care poate strabatut este mai gros. Energia cinetica este produsul dintre masa si patratul vitezei proiectilului (impartit la 2, dar asta conteaza mai putin...), deci ceea ce am scris mai sus s-ar traduce prin a trage proiectile cat mai grele (adica de mare calibru) cu viteze cat mai mari. Aici au intervenit cei care au fost de parere ca pentru aceeasi capacitate de penetrare este mai bine sa fie folosite proiectile mici cu viteze cat mai mari decat proiectile mari cu viteze mai mici. De asemenea proiectilele trebuiau sa aiba o masa cat mai mare. Britanicii au ajuns la proiectilul-sabot (APDS) pe care l-au si implementat la sfarsitul razboiului. Profesorul Gehrlich a avut alta idee: sa foloseasca un proiectil cu miez din aliaj de wolfram (cel mai dens material cunoscut atunci) si benzi de cupru care sa fie comprimate intr-o teava special conceputa. Calibrul scadea de la 2.8cm la 2cm la iesire, iar incarcatura de azvarlire (cred ca asta-i termenul) era foarte mare pentru un asemenea calibru.
2.8cm schwere panzerbusche a fost cel mai mic si singurul tun din familia sa acceptat in serviciu, datorita faptului ca asemenea arme erau mai dificil de realizat (teava), iar wolfram-ul era un material foarte rar. Ca plusuri, era foarte usor (cam 120kg fara afet), deci numai bun pentru parasutisti. A fost montat si pe transportoare blindate 250 si 251.
Hope this helps
Aceasta postare a fost editata de Danu: 17 June 2008 - 02:29 PM