traian –imaginea cu volta la tachet este sugestivă, o să mă ajute cand voi trage parâmele la Santa Leocadia.
Filelele de bordaj
Sunt piesele notate cu 109l – 129l şi 109p-129p. Acestea trebuiesc lipite pe carton de 0,75mm. Nu am avut carton de 0,75mm grosime şi în acest caz am lipit filele pe carton duplex de două ori. Aceste file sunt tipărite în aşa fel încât pe ele se vede fiecare scândură din care sunt făcute. Este momentul unei decizii importante, dacă doriţi să vopsiţi fregata sau nu. In cazul în care nu vreţi să o vopsiţi filele de bordaj se decupează se lipesc iar la final puteţi aplica un strat de aracet pentru protecţie.
Eu am ales a doua variantă – vopsirea. Pentru a păstra originalul adică pe filele de bordaj să se observe călăfătuirea – umplerea spaţiilor dintre filele bordajului, fundului sau a punţilor cu un amestec de zmoală şi câlţi (numit calafat) în vederea obţinerii etanşeizării acestora - am apelat la un truc.
Cu un fârf rotund am presat cartonul pe liniile de călăfătuire apoi am verificat cu vopseaua acrilică cum va arăta acestă operaţie.
[center]
Img.149
[/center]Seamănă foarte mult cu biguirea cartonului dar nu ştiu daca are o denumire anume, poate şti tu Dragos.
După ce am decupat fiecare filă am trecut cu respectivul fârf peste fiecare linie trasată de pe acestea. Suprafaţa de sprijin a fost un geam şi am încercat ca aceste linii curbe să le realizez cât mai fidel – fără grabă. Nu au ieşit perfect dar nici scândurile bordurilor nu erau in realitate perfect drepte. După acestă operaţie am vopsit numai cu negru şi cu roşu filele care aveau acestă culoare. Cu alb o să vopsesc la final după ce voi lipi filele bordajului fundului, etrava şi chila.Lipirea se face începând de la parapet spre chilă şi în ordinea numerotării pieselor. Atenţie – în revistă sunt 2 piese distincte notate cu acelaşi număr este vorba de 116p şi 116l, cele care sunt tiparite lângă piesele 115p şi 115l se lipesc primele. Aceste piese se lipesc cum sunt în revistă şi fac ca bordajul lateral (vopsit cu negru) să fie ieşit puţin în afară.
[center]
Img.150[/center]
Pentru a lipi filele cât mai apropiate nu am respectat ordinea de lipire a filelor indicată de producător. Am lipit piesele 115 şi 116 apoi am lipit 136a şi 136b apoi filele 135 şi 136. Apoi am mers mai departe cu filele 116 şi 117 apoi 118 şi 119 şamd. De menţionat că filele se lipesc de la prova la pupa.
[center]
Img. 151[/center]
Deocamdată am lipit numai filele de la babord.
[center]
[/center]
[center]Img. 152[/center]
[center]
Img.153[/center]
Aceasta postare a fost editata de PaperModel: 15 September 2008 - 02:38 PM