Ziua Z+7:pentru astazi au fost programate la asamblare falcele tunului,care vor fi prezentate in poze mai tarziu.Deocamdata am procedat la fixarea bratelor pe leaganul tunului si montarea ansamblului teava+cilindrul franei de recul+afet pe acelasi leagan si alinierea tuturor acestor componente.
Pana una alta m-am gandit ca ar fi util sa ofer,pentru cei interesati,un scurt istoric al acestei piese de artilerie,reprezentativa pentru unitatile artileriei de camp germane in R.M.2.
Tunul a avut un serviciu activ deosebit de lung:in toate versiunule sale,s-a aflat in dotarea diverselor armate din lume intre anii1918-1970!
In varianta prezentata de mine,prin kitul celor de la Trumpeter,avem figurata versiunea intrata,oficial,in serviciul activ la 23.mai 1935 insa anul inceperii productiei este considerat 1933.Istoria acestei versiuni este destul de interesanta:la mijlocul anilor '20 devenea tot mai clar ca Germania avea nevoie de o piesa de artilerie grea.Au fost propuse doua proiecte de catre Rheinmetall si Krupp,insa ambele au fost considerate nesatisfacatoare,fie dintr-un motiv,fie din altul.Solutia:preluarea celor mai bune idei din cele doua proiecte si reunirea lor intr-unul singur,teava,frana de recul si afetul-Rheinmetall,leaganul si trenul de rulare Krupp.Tunul a fost initial gandit pentru tractarea hipo,insa ulterior,din ratiuni evidente a fost totusi modificat pentru tractarea mecanica,prin adaugarea caruciorului si carligului aferent(inca nu apar in poze).Chiar si asa,lipsa unei suspensii adecvate(la trenul anterior si cel posterior suspensia era prezenta sub forma a 2 arcuri foaie si atat)faceau ca tunul sa nu poata fi tractat cu viteza mare.A fost pus la punct in fine,intr-o varianta multumitoare si a fost produs,pana la inceperea razboiului,in ceva mai mult de 1600 exemplare,dar productia a continuat pe toata perioada razboiului,totalizind mai mult de 5000 de bucati. Aceasta productie a fost impartita intre Krupp,Rheinmetall,M.A.N si Skoda.
In timpul serviciului s-a constata insa,ca raza de bataie era cu mult mai scurta decat a principalelor piese de artilerie ale inamicului,in special obuzierul sovietic A 19,122 mm.cu cei cca 20.000 metri bataie,in timp ce obuzierul german nu"scotea"decat cea mai mult 13.000 metri;un handicap evident.
Prin urmare s-a incercat remedierea din mers a acestui neajuns si s-au produs alte variante:s-a produs sFH 36 cu o masa totala scazuta la 3,5 tone,in principal prin folosirea de aliaje usoare,insa era atat de scump incat nu a fost produs;s-a incercat folosirea unei frane la gura tevii si fortarea incaracaturii de azvarlire,insa s-a constat ca tensiune indusa in metalul tevii si culatei,faceau piesa de-a dreptul periculoasa;apoi s-a incercat folosirea unei tevi mai lungi,cu un unghi de elevatie mai mare,insa tot nu a fost suficient:s-au"scos doar 15.000 metri.In fine problema a fost cat de cat rezolvata prin introducerea in serviciul artileriei a unui proiectil mai special,asistat cu motor racheta,obuzierul sFH 18 M,paradoxal,fiind prima piesa de artilerie care a folosit o asemenea lovitura;raza de actiune a sporit la un satisfacator 19 km.Trebuie sa remarcam aici ca rusii au fost clar superiori la acest capitol cu obuzierul lor regimental,de 122mm,la care nu au folosit nici o tehnologie speciala!
In fine,acest obuzier a fost folosit si ca piesa grea de camp(schwere feld haubitzer=sFH)si ca piesa"ambarcata"pe nu mai putin cunoscutulSdkFz 165 Hummel-obuzierul era identic,fie ca piesa de artilerie costiera-la Zidul Atlanticului.Datorita longevitatii lui nemtii l-au botezat "Immergrun"sau"mereu verde"cu intelesul de mereu tanar.A fost folosit pe toata durata RM2 de catre Germania,Finlanda(48 bucati)si Italia(Obicce da 149/M40)cat si dupa razboi de Albania,Portugalia,Iugoslavia,China,prin republicile centrafricane si cele sud americane.
Avea calibrul de 150mm(de fapt un ciudat 149,1mm!!),cantarea 5530 kg(varianta prezentata de kit)cu o viteza a loviturii,la gura tevii,de 515 m/s(relativ mica) si era deservit de 5 oameni in echipaj.
Cam asta ar fi istoria lui;poze(sub rezerva ca piesa mai necesita inca retusuri-in zona culatei,inchizatorului,unde am incercat reprezentarea duritatii otelului):
Ajutor
[atta
Sus
),iar vopsirea fie si din eroare,a partilor de contact,conduce inevitabil la lipiri defectuoase,ori care "nu se mai intaresc".Astfel fiind, desprinderea, curatarea,debavurarea,reunirea lor pe subansamble,imbinarea cu restul piesei si vopsirea,cu tot alaiul de spalari,nuante si altele,mi-au luat vreo 4 ore pentru cele 21 de piese si asta numai pentru partea stanga a tunului.Rezultatul?
