
Marca
Despre Mercedes Benz am mai avut ocazia să vorbesc pe acest forum. Nu este doar una dintre cele mai prestigioase mărci de automobile din lume şi din toate timpurile, ci şi una din mărcile favorite ale producatorilor de machete. Mercedes are însă nu numai o bogată istorie în ceea ce priveşte automobilele de stradă, fiind implicată serios în decursul anilor în istoria sporturilor cu motor. La sfârşitul anilor ’20 şi mai apoi în anii ’30 maşinile de curse Mercedes s-au impus deseori în competiţiile din Europa, culoarea acestora atrăgându-le supranumele de “săgeţi argintii”. O poveste spune că inginerii uzinei, încercând să reducă drastic greutatea unei astfel de maşini de curse, au eliminat întreaga vopsea ce acoperea caroseria. A rezultat astfel o masină argintie, întrucât caroseria era realizată din aluminiu. Ulterior, toate maşinile Mercedes implicate în competiţiile de viteză au fost argintii, cu sau fără vopsea, iar tradiţia se mai pastrează şi astăzi, maşinile de Formula 1 are mărcii fiind parţial decorate cu această culoare.

Contextul
Dupa cel de-al doilea război mondial, desigur că şi compania Mercedes Benz a fost afectată de grava criză economică în care se găsea Germania distrusă de aliaţi. Revenirea în cursele auto a mărcii a fost însă relativ rapidă şi spectaculoasă. Mercedes Benz 300 SL, un prototip revoluţionar ce va deveni mai apoi automobil de serie, cîstiga cursa de 24 de ore de la Le Mans în 1952, la 7 ani dupa razboi. Doi ani mai târziu, Mercedes revenea şi în întrecerile Grand Prix, cu o maşină ce dispunea de multe soluţii similare din punct de vedere tehnic cu cele ale 300 SL. În acelaşi an începea şi producţia automobilului de stradă 300 SL, cunoscut şi sub numele de “Gullwing”.

Competiţia
Cursele “Grand Prix” îşi au originea în Franţa, la începutul secolului XX. Mai intâi organizate pe drumuri publice, mai apoi mutate pe circuite, aceste competiţii n-au avut până la al doilea război mondial un regulament unitar, de cele mai multe ori neexistând limitări de natură tehnică. Febra Marilor Premii a cuprins Europa interbelică, mai multe ţări din vestul Europei organizând o multitudine de astfel de curse. În anii ’30 mărcile germane Mercedes Benz şi Auto Union au ajuns să domine aceste întreceri, iar de acest fapt s-a folosit în propaganda sa regimul nazist din Germania, sponsorizând diviziile de curse ale celor două companii şi încercând să demonstreze supremaţia tehnologiei din această ţară.
După război, nou înfiinţata Federaţie Internaţională de Automobilism a impus un set de reguli pentru desfăşurarea curselor de Grand Prix, subsumându-le competiţiei “Formula 1”, în sensul de cea mai avansată formulă tehnologică pentru maşini de curse. Un fel de campionat mondial al celor mai rapide maşini, Formula 1 a debutat în 1950. Au mai existat totuşi Grand Prix-uri independente, dar acestea au dispărut treptat din motive financiare.

Maşina
Mercedes Benz şi-a făcut intrarea în Formula 1 în 1954, cu modelul denumit după codificarea de firmă W 196. După ce la primele curse (Reims, Silverstone) maşina a fost “îmbracată” într-o caroserie aerodinamică (streamline), ulterior s-a utilizat soluţia pe care o vedeţi şi în poze, roţile fiind poziţionate în afara caroseriei. W 196 era dotată cu un motor de 8 cilindri în linie şi capacitate de 2,5 litri, cu 2 axe cu came in cap, fiecare deservind câte 4 supape desmodromice. Se puteau astfel obţine turaţii mari (de până la 8500 rpm) prin scurtarea axelor şi eliminarea arcurilor de la baza supapelor. În varianta îmbunătăţită, puterea creştea de la 257 până la 290 CP, alimentarea fiind asigurată de un sistem Bosch cu injecţie directă de benzină. Pentru coborârea centrului de greutate motorul era înclinat la 37 de grade, acesta fiind fixat pe o structură de rezistenţă tubulară uşoară şi foarte rigidă.
Conduse de piloţi celebri (Juan Manuel Fangio, Stirling Moss), cele aproximativ 10-15 automobile W196 şi-au trecut în cont 9 victorii din cele 12 GP-uri la care au participat. Un teribil accident petrecut în 1955 la Le Mans în care a fost implicat un Mercedes 300 SLR şi care s-a soldat cu moartea a 80 de persoane a dus la suspendarea curselor de F1 în acel an şi la retragerea Mercedes Benz din Formula 1. Revenirile ulterioare nu au mai putut aduce însă gloria anilor ’54-’55.
Macheta reproduce cel mai probabil o maşină condusă de Stirling Moss în anul 1955, dar nu am reuşit să identific cursa la care a participat cu numărul de concurs 6.

Producătorul
Producătorul machetei reprezintă excelenţa în domeniu, cel puţin pentru scara 1/18. Cu o grijă pentru detaliu absolut uluitoare, CMC lansează doar câteva modele pe an, îndelung aşteptate de entuziaşti. Plasticul este folosit cât mai puţin, iar cele mai recente modele înglobează peste 1000 de piese. Dar şi preţurile sunt pe măsură, iar orice detaliu controversat (culoarea unei anumite componente, prezenţa vizibilă a unui anumit şurub etc) dă naştere la critici severe.

Macheta
Nu este atât de detaliată ca modelele recente, fiind asamblată “doar” din circa 180 de piese. A făcut parte dintr-o serie limitată de 1000 de exemplare inscripţionate cu numărul de start 6. Aşa lovită si maltratată cum e, se poate observa calitatea ireproşabilă a vopselei pe caroserie. Grila calandrului radiatorului precum şi cea a prizei de aer sunt realizate dintr-o plasă metalică foarte fină, vizibilă în pozele macro. Caroseria este de fapt o structură unitară cu şasiul, însă acesta din urmă e vopsit în altă culoare şi respectă foarte bine reţeaua tubulară. Ţevile de eşapament de pe partea lateral-dreaptă sunt de asemenea metalice (inox probabil). Jantele roţilor au spiţe adevărate, metalice, însă fragilitatea lor şi-a spus cuvântul, acum marea lor majoritate fiind curbate iar unghiurile de înclinare verticală a roţilor incorecte. Un aspect mai puţin corespunzător par să-l aibă pneurile, cu un profil generic şi parcă nu foarte bine finisate (nu ştiu dacă arată aşa pentru că maşina a fost folosită ca jucărie). Totuşi, cauciucurile sunt marcate cu inscripţiile originale cu detaliile mărcii, ţării de fabricaţie şi dimensiunilor.

Compartimentul motor este zona unde s-a făcut un compromis utilizându-se plasticul, detaliile nefiind foarte convingătoare. Există totuşi o coloană de direcţie care virează roţile şi care se articulează printr-o minicruce cardanică cu axul volanului (bine, acesta nu mai există) chiar sub bord.

Ce a mai rămas din cockpit arată însă calitatea înaltă a execuţiei: pe lângă podeaua acoperită cu un fel de velur, scaunul este confecţionat dintr-un material textil, cu model chiar, se poate vedea destul de bine în poză. Tot aici se pot observa o serie de detalii ale cadrului tubular, ceva cablaje care traversează longitudinal maşina şi un minuscul schimbător de viteze.

Pe ansamblu, mini-modelul este într-adevăr excelent. Îl voi păstra în această formă întrucât deteriorările sunt minore – trebuie remarcat şi faptul că este foarte rezistent, grilele metalice de la radiator şi priza de aer sunt ramforsate pe dedesubt şi au rămas în starea iniţială – şi pentru că aşa are un farmec aparte, de maşinuţă cu o istorie probabil cam grea, dar care şi-a găsit până la urmă liniştea în vitrina mea

