Apărut la doar câţiva ani după război (1951), modelul Hornet a introdus pe piaţa auto conceptul de caroserie “stepdown”, design prin care caroseria şi şasiul formează un ansamblu unitar. Podeaua habitaclului este integrată în lonjeroanele şasiului şi nu deasupra acestora iar pasagerii trebuie să “coboare” pentru a intra în maşină.
Hornet a devenit celebru datorită unui succes notabil în cursele NASCAR: 27 de victorii în anul 1952 şi 40 de curse (din 48) căştigate de-a lungul unui întreg sezon. Un record încă valabil este numărul de victorii consecutive obţinute de maşinile Hornet.
Cu toate că designul şi performanţele recomandau automobilele Hudson, vânzările au scăzut rapid, în principal datorită strategiei adoptate de liderii pieţei americane (GM, Ford) care aduceau modificări anuale modelelor lor. O companie de talie mică nu putea ţine pasul cu un astfel de ritm. A urmat fuziunea cu Nash, iar în final dispariţia automobilelor comercilizate sub marca Hudson.
Macheta realizată de Highway 61 este o variantă de caroserie coupe convertible (căştigătoarele curselor NASCAR dispuneau de caroserii hardtop coupe). Nivelul de execuţie şi detaliile sunt la înalţime. Aspectul exterior este aproape ireproşabil, există doar o uşoară diferenţă de aliniere între capota motorului şi calandrul cromat. Cel puţin cu ochiul liber nu sunt sesizabile alte neregularităţi, toate elementele cromate – şi sunt destule, ceva normal pentru un automobil american din anii ’50 – nu dau deloc impresia de plastic, pragurile laterale fiind chiar metalice.
Interiorul este excelent – podea mochetată, banchete care imită bine pielea, cu detalii de cusături, bord cu aspect de lemn nobil (la fel şi porţiuile superioare ale feţelor interioare de uşi), ceasuri lizibile, parasolare mobile, ba chiar şi o... cotieră rabatabilă pe mijocul banchetei spate.
Capota motorului este susţinută de balamale metalice, întocmai ca la modelul adevărat, compartimentul motor fiind detaliat, deşi culorile nu par chiar foarte bine alese. Sub cele uriaşele filtre de aer ale celor două carburatoare (aurii?) se află motorul (poziţionat pe traverse) de cularea bronzului.
Cadrul şasiului este metalic (chiar dacă nu integrează podeaua) iar axul cardanic se învărte odată cu roţile din spate, antrenând şi elicea ventilatorului din compartimentul motor. Suspensiile faţă sunt funcţionale, iar elementele de tip basculă ale acestora sunt mobile. Un minus pentru profilul cauciucurilor (generic, nedetaliat) şi pentru elementele de prindere a şasiului de suportul din cutie, un pic prea lungi, mai ales în spate.
Aceasta postare a fost editata de ionut: 10 November 2007 - 02:59 PM