[Z-mare]

Marhaba nota 10. Demult nu m-am mai distrat atit. Nu stiu la altii cum e, dar pe mine ma "caracterizeaza" la fix! Esti tare!

[alexie]

marhaba, la 22 Jan 2008, 15:54, a spus:

Citeva foto cu unii dintre participanti (din ciclul "ce face modelismul din om")

In sfarsit ma vad si eu cu urechile mici, merci!




...................

Aceleasi fotomodele

Fiecare cu pasarelele lui, eu cu maxicolivii

Ambalaj made in hartman_ace

[HIND]

Ambalaj made in hartman_ace
[/quote]


SI SA MAI ZICA UNII CA NU STIU CUM SA-SI TRANSPORTE MACHETELE IN BUNE CONDITII.

[OlafTheViking]

Marhaba esti genial cu pozele alea. Am barbie de Jay Leno.

[Cata]

din ciclul "ce face modelismul din om" Extaordinar! O portie de ras cu lacrimi! Multumim Mrhaba!

[alexie]

Speram sa gasesc urmarea la "Jurnal de machetist pp", ceva impresii, foto sau sa ma indispun cu ultimele evenimente....nimic-nimic, noroc de faptul ca mai am eu un foto

[wurger]

Ooooouuups !
Cred ca-l recunosc dupa carlionti.... Ninjaaaa !!!

[OlafTheViking]

Dupa cum ziceam, la alegerea publicului, cum ar veni: termin intai asezatul expozitiei si pe urma strangerea sau le vreti in paralel? Am juma' de zi din ziua 2 la asezare si aproape toata prima zi la strangere.

Da, Wurger ai dreptate, carliotii sunt mari la fel ca si alte parti anatomice. (adica burta, bre, la ce te uitai, la dreptunghiulet? )

Aceasta postare a fost editata de OlafTheViking: 31 January 2008 - 05:00 PM

[OlafTheViking]

De dimineata rutina obisnuita: suna ceasul, il opresc, ma intorc si adorm la loc. Dar te pui cu prietenii care vegheaza? Pai dupa 10 minute "Cioc, cioc, cioc in usa morii / E alexie de la malu' marii". Ati observat ca in orice grup e cineva care se scoala primul si da adunarea pentru ceilalti? Pai fara alexie cara Ovidiu la vitrine de il prindea 1 decembrie mutand a treia oara blindatele. Cum eram eu deja in stare de veghe (credeati ca o zic "sculat", nu, hai recunoasteti, nu va inrositi ca fata mare dupa zaibar de la Laure) sar in pantaloni (e foarte simplu cand ai pantaloni cat o trinca de velier) si ies foarte sigur pe mine, (vorba ceea "Nici vin nu a baut, nici capul nu îi miroase, pardon doare"). Cum va spuneam, dau pe hol de alexie care deja se intoarce din misiune, dupa ce batuse si la Crios. Cu un ton oficial ma informez de stadiul mobilizarii si dau din cap ca Napoleon ca Termopile cand a aflat ca debarcarea a avut loc la Omaha. Jonctiunea se face rapid, mai putin cu Crios care lipseste. Cum alexie se jura ca l-a trezit (he he he iar am evitat "sculat", perversilor) il mai las cateva minute. Cand devine evident ca nimic nu se va intampla ciocan si eu la usa morii. Crios apare cu ochii lipiti de somn si in tinuta indecenta. Evident ca se culcase dupa ce il sculase (na, ma, na, sa fiti multumiti pana la urma) alexie. Astfel ne facem aparitia in sala de mese pentru micul dejun inclus in cazarea moca. Aici lucrurile stateau ca pe roze: adica te inpungeau la fund. Era bufet somalez. Bufetul somalez e un fel de bufet suedez dar pentru somalezi. Adica erau vreo 3-4 platouri cu feliute translucide de sunca, salam, branza si rosii. Insfac barbateste o farfurioara de dulceata (astia nu pun si ei platouri ca sa te servesti ca omul, pun farfurioare mici - un fel de chesea de-a lu' nea Goe - de parca mi-ar fi jena sa fac un S+P+5 in farfurie si sa vin cu turnul stramb din Pizza la masa). Dupa ce pun porcarioarele (sunca si salamul) si vegetalele (branza si rosiile) imi fac privirea roata ca un adevart viking care se cere hranit. Observ o tanti, clienta si ea de, ca da cu un bat printr-o tava cu capac. Asa ca ma infiintez acolo tocmai la timp ca sa mai prind ultimul dumicat de omleta. Suspectez ca nici pe ala nu il prindeam daca nu ma uitam insistent la ea. La tanti, nu la tava.

Pe langa omleta gasesc cu mare bucurie si apa la papilele gustative (v-am mai zis ca eu nu fac apa la genunchi, fac apa la papila) niste carnaciori. Subdimensionati si amarati, stateau inghesuiti intr-un colt. Aproape ca au sarit singuri in farfurioara. Ca pe urma am vazut de ce. Erau din aia fainosi, mai ceva ca o sotie de mezelar. Constat ca masa era plina mai mult cu diverse ustensile de tortura: cafetiera, succuapadinbelsugineltiera, ceaifetiera, etc. Noroc ca nu beau dimineata chestii bazate pe apa ca altfel banuiesc ca imi retezam vreun deget prin masinariile alea diabolice. Dupa acest mic dejun copios constat ca as mai minca un mic dejun. Asa ca imi adun de urgenta neuronii si tinem o mica sedinta cu sefii de servicii. Seful de la serviciu turism si umblare hai-hui isi aminteste ca acu' multi ani, cand avea mai multi subordonati (ca se intampla sa-i mai moara din cauza sefului de la Evenimente placute si controlul calitatii si cantitatii lichidelor - nu , bre, mor deshidratati ca nu consum suficienta apa ziua, voi la ce lichide va gandeati?) am supravietuit la Londra cu micul lor dejun inclus in pretul camerei: Continental Breakfast. Adicatelea te rupi in doua repede cu ce iti dadeau ei si cu aveau impresia ca manaca un om sanatos la micul dejun: paine prajita, unt, gem si ceai sau suc. Chelnerul deja ne invatase si punea portie dubla de unt pe masa noastra. Lasa ca aveau ei si munti de carnati, dealuri de oua ochi prajite, bacon si altele. Da' cica ala iera mic dejun englezesc, pentru care mai plateai echivalentul gainii in kerosen. Pisicheri rosbifii, ca sa nu zic nemuri proaste.

Zis si facut: ignor cu succes privirea dezaprobatoare a lu' aia grasa care strangea farfuriile si iau o chesea noua. Ma infiintez la cosul cu paine cu calm si rabdare, ca unu care are mult de lucru in fata si nu se grabeste deloc, ca are de facut treaba temeinica si de succes. La colectarea painii descopar ca exista si un fel de briose asa ca decid ca si o surata de-a lor va lua drumului gatului. Acum alta complicatie, ce bautura au astia aici care nu e pe baza de apa? Probabilistic vorbind imi fac calculul ca laptele va fi acela. Evident ca si canitele erau din setul de papusi. Nu m-am jenat deloc sa le umplu de vreo 4-5 ori. Oarecum mai intremat dupa micul dejun somalez si micul dejun englezesc incep sa privesc viata cu alti ochii. Cu ochii mintii, care imi spune ca deja am pierdut destula vreme si ca noi am venit sa muncim. Asa sunt eu, datoria inainte de orice si mereu dupa masa.

Acum banuiesc ca ar merge o poza cu noi la micul dejun, nu? Pai ia dati voi click si mereti mai in fata la pozele unde eu blagosloveam carnatii de pe Valea Oltului si unde apare si Crios, care era la Satu Mare in acel moment si isi blagoslovea "sipiriorul rarhic". Va e lene, nu? A, nu va merge scrolu'? Ati dat cu Pepsi pa iel? Ca nu crez ca ie de la Future ca din asta nu scapa nimeni pe jos. Bine, atunci o mai pun o data.



Mai discutam un pic despre fanteziile cu cameriste ale lui hartman-ace care isi imagina ca a noastra arata cam asa:



Dar crudul alexie a avut grija sa-i scoata gargaunii din cap si l-a chemat sa o vada:



Ca de obicei, in toate deplasarile prin Alba, se impunea sa facem jonctiunea cu Ovidiu. Care Ovidiu nu vine cu mana goala, il aduce si pe Tatra cu tramvaiele si prietena, nu neaparat in ordinea asa. Ii adopt pe toti fara discriminari si ma tin dupa Ovidiu pana la Muzeu. Primul lucru pe care l-am remarcat aici (cand ma tineam dupa Ovidiu pe holurile alea intortocheate) a fost ca la parter aveau o gramada de pietroaie decorative. Ma gandeam sa iau si eu vro 2-3 sa le pun asa prin gradina, ca dadeau bine. Dar m-am luat cu altele si am uitat. Ovidiu inspecteaza camerele rezervate expozitiei si aflam ca sunt cam putine, ca daca veneau toti cei care au promis ne-am cam fi inghesuit. Odata vazut locul trebuie sa caram vitrinele ca cei de la muzeu nu si-au dat osteneala. Evident vitrinele sunt la parter iar expozitia la etajul 2. Dar putin efort nu a stricat nimanui. Dar nici bine nu i-a facut.

Intre timp apare si celula de la Cluj asa ca lucrurile incep sa se puna in miscare cu frenezie. Apar placaje, funduri de vitrine (la ce funduri v-ati gandit nemernicilor, ce credeti ca aici e muzeul de la Vaslui unde directorii hartuiesc sexual muzeografele?) picioare ... de vitrina, geamuri, etc.

Aaaaaa, acum imi dau eu seama de ce v-ati gandit la funduri:

[OlafTheViking]

Obosit de efort decid sa fac ceva placut: sa imi aduc machetele si sa incep sa le repar. Evident ca acasa nu am avut timp si parca e si mai placut sa o faci de fata cu public. Mare lucru nu era, orcul avea un topor infipt in buturuga care intre timp cazuse. Toporul nu orcu'. Mai avea si in mana o sulita care cazuse asa ca a primit-o si pe aia. Cu stupoare am constatat ca apa din granulele Noch a crapat in diorama "De garda". Chiar azi am trecut pe la Pavel si am vazut ca si apa de pe diorama lui Alguhan a crapat. Deci e o problema mare cu apa asta din granule topite.

Ovidiu imi da si niste figurine la 1:72 sa le asez eu ca si cand ar umbla unul dupa gatul celuilalt. Totodata ma intreaba ce sa scrie pe eticheta ca sunt. Pai nimic mai simplu, englezi si francezi, ca tot s-au caftit ei mult (acum daca am vazut un "long bow" l-am facut englez, si daca am vazut un coif cu bot l-am botezat francez si prin urmare i-am naturalizat pe toti) iar ca ani, nu poti gresi niciodata cu sec. 16, chiar daca pot fi si armuri mai vechi, o luase unu' pe a lu ta'su, deci asa le-a ramas numele. Mai prost era invers, sa scrie sec.IV si sa apara unul pe acolo cu coif de sec. VI.

In afara de astia mai gasesc si doi cavaleri cu sulita scoasa asa ca decid sa improvizez un gardulet de turnir pe mijloc. Ies in curte la aer,



admir privelistea, iar cand privelistea miniona si in taior da coltul, ma apuc de cautat betisoare. Culmea e ca si gasesc asa ca fara prea multa vorba improvizez si garduletul.

Intre timp observ aparitia unor recipiente ciudate cu zemuri galbui in ele din care confratii gusta cu placere.

Cum eu cu taria sunt ca dreptele paralele in problemele de fizica de optica din liceu, adica ma intersectez dar la infinit, decid sa ma regrupez in formatie stransa, adica eu cu aparatul foto si sa ies la vanatoare prin muzeu. Evident ca gasesc lucruri noi si interesante asa ca timpul trece repede.

[OlafTheViking]

Gasesc un biberon roman



diverse modele de pavaj (chiar credeati ca am inventat noi modelele astea ?)

[OlafTheViking]

cateva topoare (ce vreti, era normal sa apara, nu stiu de ce am intarziat asa mult)







camasi de zale, ca sa am model pentru a mea (se pare ca pentru mine trebuie vreo 18 kg)





cica o pavaza, de fapt un scut de cavalerie (o sa am si eu unu la fel, am dat comanda)



un fel de tron, din asta o sa fie mai greu sa am

[OlafTheViking]

dusmanul pozat de aproape







si al nostru





diorame (curios ca mai sunt si altii care mai fac, nu asa ca noi dar oricum)

[OlafTheViking]

Cum stateam eu pierdut in visari deodata incepe sa se cutremure plafonul de taraitul telefonului. Sunau vreo 2-3 modelisti odata astfel ca imi zic ca se intampla ceva important. Ori trebuie stransa expozitia, ori nu. Pai da, trebuia sa mergem la masa. Masa sponsorizata, mare caracter Ovidiu. Evident ca ma tin dupa card ca orasul tot nu l-am invatat.

La masa alexie nimereste langa prietenul lui, aviatorul mecanic care il bate la cap cu povesti auzite de la pilotii adevarati. In cealalta parte e Zmare, tot avionist.




Alexie e pasionat de avioane cum e pasionat catelul meu de vrabii. Se uita la ele si le ignora. Da amicul aviator nu se incurca, tot poveste, alexie tot inghite cu noduri, normal ca mi-a zis ca nu s-a saturat daca nu a savurat friptura. Pe masa fratii clujeni au grija sa nu le lipseasca zeama aia de plosnita.



Eu schimb impresii despre telefon cu Alex PL, ca si el avea tot un telefon din asta smecher si greu de folosit ca telefon, si asa aflu ca mai bine fac poze cu telefonul decat cu aparatul ca cica ar fi mai bun. Ma, da Nokia Olympus nu se face asa ca dupa masa iau si baterii, sa fie acolo. Nu stii niciodata cand te claxoneaza un magar pe trecere si scoti o baterie din aparat si i-o repezi cu simt de raspundere in luneta.

Intorsi la muzeu, ne continuam treburile, unii aranjeaza machete, altii se ocupa de sticlele alea cu lichid nedefinit iar eu continui munca de anticopywrighter. Asta pana dau de muzeografe, ca mi-e jena sa fac poze exponatelor de fata cu ele, chiar daca si eu sunt expozant. Pana la urma, mai dupa un grup grup de scolari, mai dupa un colt reusesc sa pozez tot ce ma interesa.

Fac jonctiunea cu grupul, care mai ramasese, ca fratii clujeni o luasera spre hotel sa se improspateze putin dupa drum (si zemuri). Cand ajungem la hotel numai bine dau de ei, se duc in restaurant sa manance ceva ca le era sete. Eu ma grabesc spre camera deoarece sunt presat. Nu de timp ci de aparatul digestiv care vrea sa recicleze niste materie. Asa ca foarte rapid bag cardul in usa si ferm si decis imping clanta. Care nu se deschide. E, vezi imi zic, atunci cand te grabesti le faci prost, ia bag-o mai incet si verifica sa fie pe pareta buna ca altfel iti trebuie cutit de lemn (ca stiti ca ala de otel taie izmenele, nu le razuie bine). Evident ca usa ramane ca de lemn si nu se deschide. Ati observat ce puternic e psihicul unui om. Cand esti aproape de tinta, crezi ca nimic nu te-ar mai putea opri. Si totusi daca nu atingi tinta reusesti sa te opresti, bolborosesc matele dar totusi te opresti. Si pentru o perioada serioasa de timp. Adica pana cobori, pana cauta aia in calculator, pana iti spune ca da, camerele erau doar pentru o noapte rezervate, ce mai stati una?, pana scoate alte chei la imprimanta, pana le aranjezi in mana ca sa le dai in ordine colegilor care te asteapta sus, nu de alta dar daca se incurca si stai sa bajbai cu ele pe la usa pana o gasesti pe aia buna se poate intampla inevitabilul, totusi dureaza ceva. Dar toate astea fac eliberarea si mai dulce. Probabil ca nu sunt singurul care a constatat ca daca te tii eliberarea poate fi orgasmica, dar ce zic eu, tantrica de-a dreptul. Probabil ca astea faceau aia cu integrarea in absolut sau sublimarea in astral, aia ai lui bizonarul.

Odata rezolvate problemele grave fac un dus avand grija sa tin fundul departe de robinet si sunt apt de navigare pe soseaua gatului. Totusi astept ceva pana e gata toata echipa si ne adunam in hol. Si acolo asteptam destul, pana la urma vine Ovidiu si incercam sa-i scoatem pe clujeni din restaurant. Si tot incercam noi de mai multe ori, dar mai degraba trece elefantul intersectia cu Lizeanu decat Bill prin iesirea din restaurant. Ca vine Crios si ne zice ca Bill a vrut sa-l pupe.

Evident ca radem copios de exagerarea lui Crios pana cand il vedem pe Bill. Bill cum da ochii cu mine o scapa: Olaffff, vino incoace. Hopa, zic, tineti-l departe ca io sunt nevricos, nu ma pup nici macar cu nevasta (nu va enerveaza pupaturile astea de forma toc-toc pe obraz, ce or vrea sa insemne? exista vreo regula? de ce trebuie ea sa iti miroasa ostropelul de la pranz? de ce tu trebuie sa mirosi ca ea nu a mancat nimic la pranz? ati vazut ce misto se pupa doi ochelaristi, cum isi dau rama in rama? Ce conventii tampite mai avem si noi! Sau aia cu pupatul mainii, cica gest galant. Sa te frangi de la mijloc si sa-i pupi mana. Vorba lu' Calinescu cand tinea cu 2 degete microfonul luat de la fetele de la Pops, (da, bre alea de le-a plesnit la derier fusta) si nu stia ca ala emite inca: "Ia'l d'aci, cine stie unde au pus mana!" La fel si cu pupatul mainii, cine stie daca nu cumva apa era oprita la baie. E, hai sa inchid aici paranteza ca sigur iar v-ati lasat dusi cu pluta de val si ati uitat de ea, deci o inchid si revin) darmi'te sa ma pup cu Bill, ca sa zic asa. Vazand ca vikingii sunt ostili, Bill o da inspre mediteraneeni asa, mai exact il revendica pe alexie pe post de extrema. Sau ca sa o dam in blazoane, pe post de sustinator. E, si pornim noi ca un alai pestrit spre carciuma sa bem ceva. Pe drum evident ca Bill trebuie sa-i spuna ceva amuzant unuia oprit cu o dacie careia ii cazuse toba, saracu'. Noroc ca viitorul cumnat (poreclit ulterior omul vineri de catre Bill) al lui Ovidiu il stie asa ca nu trebuie sa ne croim drum cu barda. Ajunsi la pizzerie (doar nu credeati ca mergem in carciuma/bodron/taverna cu doamnele dupa noi) Bill e neobosit si face antren. "Olaf, hai sa dam cioc" am dat cioc de atatea ori, incat lui Crios i se face mila de el si chiar ii pune vin in pahar la un moment dat.

Nestiind ce l-a apucat cer lamuriri: "Lasa, ma ca ori moare de tot ori isi revine". Culmea e ca isi revine, dar tot circar ramane. Asa ca imi dau sema ca el de fapt facea spectacol oricum, nu era de la bautura, desi consumase ceva. De cateva ore bune incontinuu. Totusi vesel era el, ca nu vedea grasimea care se revarsa de pe burta fetei care ne servea si cu care avea ganduri pline de necuratenii.

[OlafTheViking]

Ca pana la urma l-a enervat si pe Marhaba care i-a spus clar in fata: "Esti o rusine, ne-ai facut de ras, sa stii ca te spun lui Maverick". Mai departe nu prea se stie ce s-a spus deoarece hohotele de ras au inabusit restul frazei. Bill continua sa ne povesteasca ca el cand bea ceva are obiceiul curtenitor sa danseze cu toate fetele, si deci acum nu e deloc afumat. Ceilalti trec sub tacere faptul ca dansase deja cu toate fetele cu vreo 2 ore in urma. Marhaba da sa plece, toata gasca dela Cluj se urneste, clatina, recapata echilibrul pana cand ajunge in dreptul lui Ovidiu care le spune ca e prea devreme si sa bea si ei un pahar de vin (care vin era facut la tara, chiar de tatal lui, un vin din acela care are chiar parfum de struguri, simti in el aroma vremurilor vitejesti demult apuse, ce mai o incantare, un banchet al papilelor gustative de pretutindeni, genul de vin care te inalta in spirit si te face sa vrei sa ai si tu o parte din nobletea lui) astfel ca Ovidiu se intoarce spre sotie si spune sec: "Mai stam". Fiind in spatele meu amandoi, las iute capul jos ca sa nu fiu pe directia palmii care urma sa soseasca de la sotie. Dar minune, aceasta se conformeaza si se aseaza amandoi. Chiar trebuie sa-i cerem reteta ca totusi dupa fizionomie nu arata a japoneza, iar altele nu mai stiu care sa asculte asa de barbat.

Mai dam noi cioc, mai vorbim de una alta pana ne rapune ... e, somnul, fumul de tigari. Oricum ramanem in formatie restransa, de 4, ulterior urmand sa aflam ca Bill ajunsese la hotel, pe jos, inaintea lui alexie, desi acesta era principalul sustinator. Mai urma noi sa aflam si ca un anume aviator nu si-a platit friptura, cartofii, coniacul si restul, dar el sa fie sanatos. Adica el, Ovidiu, saracu' sa fie sanatos ca el a platit.

Una peste alta (nu, ca nu mai folosesc aia cu blonde amandoua ca deja sunt previzibil) tot pe la 2.30 ajung in pat, deja este a doua zi de exagerari, si ma gandesc cu oarecare ingrijorare ca peste cateva ore urmeaza sa conduc.

Ziua 3, de gatare, ca sa zic asa:
Suna ceasul, il opresc si ma culc. Putin. Cat sa-mi odihnesc ochii. Pe urma imi aduc aminte de omleta si imi dau seama ca orice intarziere are repercurisurini grave asupra aparatului digestiv asa ca sar ca ars cu umbra arsa. Orice ratan ar fi invidios pe timpul scos de mine la echiparea in termen scurt. Gasca odata stransa, coboram in gloata si intr-adevar gasim mai multa omleta. Repet oricum operatiunea de prevenire a inanitiei si balotez la greu si mezeluri si gemuri. Cum ceaiul e pentru bolnavi eu optez pentru suc. E la fel ca ceaiul, cu multa apa de la robinet in el. Asa ca o dau pe lapte. Macar sa nu ma constip. Desi sunt foarte constient ca toaleta de la muzeu nu e deloc user friendly. Pai o testasem cu o zi inainte. Intai de toate ca lipseau toate. Asa ca m-am dus la femei (da sa nu ma spuneti ca sunt om insurat) si acolo am gasit o sticla in care odata fusese sapun lichid. Acum era apa de la robinet cu vagi urme de sapun in ea. Oricum o captura in adevarasul inteles al cuvantului. Urmatorul drum l-am facut la masina deoarece ciobul facut cadou de alexie era invelit in hartie si exact de asa ceva duceam lipsa. Asa ca iau frumusel paginile alea de revista si le mototolesc grijuliu, anticipand momentul culminant. Dar nu apuc sa-mi vad de treaba ca vine un grup de copii care probabil ca mancasera prune putrede la micul dejun sau mancasera branza sarata si bausera o cisterna de apa, ca prea erau toti loviti de nevoi. Cand sa incep si eu, hop iar usa si il aud pe alexie cum discuta nu stiu ce cu un coleg. Nu pot sa-i intrerupt eu cu zgomote nepoliticoase asa ca stau in cabina mai departe asteptand sa se lase linistea ca sa o pot intrerupe eu. Si o intrerup nu gluma. Va dati seama ca undeva exista un redactor acum care nici nu stie ce bucurie au provocat paginile revistei lui intr-o toaleta din Alba. Dar sa revenim la celalalt capat al tubului digestiv, respectiv la procesul invers (desi San Antonio are niste idei pe tema aceasta legate de penibilitatea invitatiilor : Domnule cutare va invit sa cinam impreuna. Care e bucuria sa iti umplii matele impreuna? De ce nu si invers? Domnule cutare va invit sa defecam impreuna. Si aceeasi chelneri stilati care sa se plimbe printre comeseni (de fapt coclosetari) cu tavile argintate cu hartie igienica pe ele) adica la micul dejun, unde am ramas. Pai ce sa va mai zic, mancam, glumim si pe urma, contrar bancului, parasim si incinta si mergem la muzeu sa dam o mana de ajutor ca directorul venise si nu-i placusera vitrinele asa ca trebuiau mutate 3 vitrine de blindate mici. Cum eram singurul cu degetele de aur de acolo si cum iubesc mult si respect blindatele mi-a revenit mie sarcina asta. Nu stiu cine si de unde a avut ideea sa scorneasca imaginea unui elefant in magazinul de ciobaret, veau sa zic portelanuri, ca asa le zice in prima faza. Pai cam asa a fost si cu mutarea. A mers cat a mers la tancuri ca m-am prins ca le iau ferm de laturi. Asa ca nu mi-am mai rectificat informatiile cand am trecut la alte vehicule si evident ca am luat un vehicul fix de oglinda. Acum eu ce sa fac daca nu era bine fixata. Evident ca nimeni nu a vrut sa se bage la asa munca astfel ca tot mie mi-a revenit sarcina sa o lipesc. Dar am facut o treaba excelenta. Atat de simetric pusa si fara sa se vada urma de superglue sau sant de lipitura. Ce pot sa fac daca sunt genial.

Dupa ce terminam iesim toti la poze in fata muzeului, cu Bill, cu mare. Care nu prezinta nici un simptom al noptii trecute. Facem poze cu Muzeul, cu afisul, cu machetele sponsorului care va ramane nameless (adica fara nume, desi il cheama Pavel) cu masinile care ne-au adus (ceea ce il va determina pe alexie sa-i reproseze lui hartman ace, cateva luni mai tarziu, la strangere: "Acum nu mai vrei sa faci poze cu masina, nu? Te-a adus saraca tocmai din Mangalia, nerecunoscatorule!" normal, la venire a fost vorba de Mercedes, la strangere a fost vorba de Dacie).

Aceasta postare a fost editata de OlafTheViking: 08 March 2008 - 06:13 PM

[OlafTheViking]

Dupa poze ne pupam cu Clujul (unii) ne strangem mainile (altii) ne juram sa ne vedem la strangere in aceeasi formatie, ne uram reciproc vanturi (prielnice, bre, adica inspre pupa, nu dinspre pupa). Noi cei cativa din Bucuresti, Craiova si Mangalia il mai incurcam un pic pe Ovidiu sub pretextul ca il ajutam dar pana la urma o luam si noi loc. Cum mergeam la Bucuresti sunt adoptati si alexie si hartman ca sa poata si laure sa ajunga acasa direct.

Pe drum acelasi lucru, fugarire pana incepe Valea Oltului, un mic popas pentru benzina unde descoperim ca am un piron infipt in cauciuc si de aia se inmuia roata (si pe care evident ca nu l-am scos, cine stie de cat timp era, nu tineam neaparat sa schimb roata), alexie care se duce la toaleta cu ecusonul in piept de se uita aia ciudat la el ca si cum s-ar fi dus la femei (desi la femei e mereu ocupat). Incepe Valea Oltului dar de data aceasta ne propunem sa mancam carnatii si micii pe deal. Ajungem acolo, facem ceva cumparaturi de artizanat pentru cei de acasa ca sa scapam de gura lor si ochim cei mai diversificati, mari, carnosi, rumeniti, gustosi mici si carnati. Care au proprietatea ca sunt mari iar unii din ei sunt si aproape bine fripti. Cu burtile umflate ne continuam drumul si ajungem pe autostrada. Din pacate e intuneric afara asa ca ma ia un somn din ala sanatos pentru mine si total daunator pentru pasageri. Pai normal daca in fata nu vedeam decat rar niste lumini rosii de pozitie de care incercam sa scap repede ca erau obositoare. In masina galagie mare, dau si cd-ul mai tare sa am fond sonor. Pana la urma reusim sa ajungem acasa fara sa atipesc si fara alte evenimente majore. Ca de obicei imi propun sa nu mai fac excese (vezi 2.30 ora de culcare 2 zile la rand) si ca de obicei imi demonstrez ca nu am nici de ce si nici cum sa ma tin de cuvant, asa ca renunt sa imi mai propun.


Acum abia astept urmatoarea expozitie (daca iese si cea de la Mangalia e si mai bine) caci am petrecut clipe de neuitat alaturi de confrati.

[OlafTheViking]

Jurnal de machetist pastorel-pantagruelic
Partea a doua cum ar veni, ca sa zic asa

Strangerea expozitiei

Era vara. Nici o adiere de vant nu misca frunzele inmarmurite ale copacilor. Deodata se auzi o bubuitura de motor de IAR 80 dar cum nimeni nu a auzit-o, a ramas ca se va auzi mai tarziu, in vara. Fara CD ROM. Si fara rus-roman. Dar ce prostii scriu eu aici cand de fapt era iarna !?!? Si bubuitura de motor era de la Dacia vecinului. Care motor se auzea ca soneria de desteptare a telefonului meu. Astfel ca opresc buimac telefonul care imi confirma ca e 6.30.

Ma instalez comod in fotoliu, in sala de periodice si deschid cartea sa vad ce a mai facut Nero saracul. Pe care nu il vad foarte bine. Din motive de conjunctivita si ochii lipiti. Cum e si foarte dimineata ca sa inteleg cum a ajuns autorul la concluzii argumentate si ce izvoare antice a folosit iau cealalta problema in maini (iar v-ati gandit la prostii, parca va vad zambetul sugubat pe fata). Nu, cealalta carte pe care o citesc e Supernanny, sunt un parinte modern. De fapt sunt depasit deja de problema (si al treilea e inca mic, nu are drept de vot) si am nevoie de contrainformatii ca sa le fac fata ca altfel mor tanar. Parcurg o pagina-doua si ma uit la ceas: 6.40. E timpul sa dau telefoane. Rezolv repede celelalte treburi si ies din baie (aha, acum v-ati prins care e sala de periodice?) si il sun pe Crios sa vad cum a ramas. Suspectez ca a ramas ca in tren, ca si seara il sunasem de vreo doua ori (chiar era in tren, in cuseta cu doua dame) dar tot nehotarat era: sa vina la Alba sau sa vina la intalnire la Bucuresti? Fiind 7.00 imi dau seama ca acum o sa ramana ca in gara. Si am dreptate. Trenul trebuia sa ajunga la 6.30, plus o intarziere si drumul prin gara, clar Crios trebuie sa fie in gara. Si asa si era. Si nu, nu vroia sa simuleze o gripa luata de pe drum asa ca urma sa munceasca vineri. Stiu ce am de facut: il ridic la rangul de zapciu sa stranga sambata banii de sala si sa ia factura de la ametitele alea de la receptie. Pana la urma s-a dovedit ca nu prea stie cum merg lucrurile si nu cunoaste istorie: negustorii au scapat nejumuliti, cavalerilor de la castelul concurent in frunte cu Pletila nu le-a luat taxa de pod si si-a facut de cap cu paharnicul in crama regala golind toate butiile. De, daca regele tot era plecat in Cruciada.

Dupa ce vorbesc cu Crios iau legatura cu tandemul alexie-Hartman care deja sunt la iesirea de pe centura si intra pe autostrada. Stabilim ca ne vedem pe drum si dau telefon la ZMare sa-i zic sa porneasca la drum ca sa ne intalnim la locul stabilit pentru a face jonctiunea. Drumul in Bucuresti e distractiv. Mai ales daca ai un GPS setat de cineva sa te duca in Rahova:
"Pe urmatoaria (ca e basarabean ala care a fost inregistrat) strada virati brusc stanga"
"Fii serios, ce nu-s intrag la cap?!?"
“Reconfigurare traseu. Mergeti … 50 metrii … si virati brusc stanga”.

Si tot asa, astfel ca atunci cand opresc la semafoare il iau la scuturat. Cu cate stopuri prinzi pe rosu in Bucuresti am avut timp suficient sa-l fac sa inteleaga ca trebuie sa ma duca la Alba. Dar nu a inteles de nici un fel ca trebuie sa ma duca pe autostrada. Tot vroia sa fac dreapta si sa ma scoata de pe ea dar nu i-am dat satisfactie.

Il imbarc pe Zmare si sun sun la alexie sa vad pe unde le lumineaza ochii. S-au oprit la un motel sa incerce sa remedieze instalatia de stropit parbrizul care i-a tradat. Stabilim ca ne vedem noi pe traseu.

Pe drum opresc pe la vreo trei benzinarii dar nici una nu are rovigneta de vanzare astfel ca sunt silit sa ies din oras si simt mustrari de constiinta morala, cum ar veni, ca fac ceva ilegal. Pe autostrada e ceata dar nu asa de rau cum credeam desi la un moment dat nu intelegeam cum cineva din fata mea putea sa mearga fara lumini aprinse. Pana la urma cand m-am apropiat am vazut ca saracu’ le avea aprinse.

Cand iesim de pe autostrada aud un glas launtric care imi zice sa fac stanga. GPS-ul, nu si nu, ca inainte. Asa ca opresc la Petrom sa imi spal geamurile de sare. Gasesc si rovigneta de cumparat si aflu si ca am cotit prost. Zicandu-mi ca fiecare coteste invers de cum e, intorc si o iau in directia buna.

Alexie si Hartman ne asteapta la mici. Ajungem si noi in scurt timp, ratez oprirea langa masina lor (evident ca nu au sarit in drum sa faca semne disperate de oprire si am trecut de ei) si opresc abia in capat cu jumatate de masina in dreptul unei bodegi amarate. La strada stau doua femei care vindeau mici. Dar genul de doua femei cat patru femei. Probabil ca tatofixul lor putea a batalion de infanterie dupa o zi de marsuri fortate. Cand vad ca nu le bagam in seama se baga ele singure sa ne spuna ca au si ele mici (totul la ele era mare, mai putin mintea) ba una din ele ne ameninta ca ne face pana. Ma fac ca nu aud si imi iau figura de Alain Delon din Afacerea Pigot si le poftesc sa repete. Nu au curaj sa repete faza cu pana dar spun ca proastele ca au si ele mici. Le spun ca nu ma intereseaza ca ma intalnesc cu cineva si una din ele e marinimoasa si imi spune ca pot sa las masina.

Ne intalnim cu alexie din Mangalia cu numar de Prahova (nu stiu de ce am ratat masina lor ?!?). Alexie este ud de la subtioara la subtioara. Mai exact de la subtioara bratului la cea a picioarelor ca i s-a prelins pe maneca in jos apa din sticla cu care uda parbrizul pe geam, pe autostrada. In rest este totul in ordine. Ei au mancat deja, mie mi s-a taiat orice chef din cauza proastelor alora doua asa ca decidem sa ne oprim pe Valea Oltului la restaurantul ala de unde am cumparat data trecuta cozi de topor.

Pornim la drum si pana la urma eu si Zmare ne dam seama si cum sa fixam GPS-ul pe parbriz. Atat de bine incat probabil ca s-au apasat niste butoane si mi-a aparut o imagine cu Pamantul si cu un stegulet undeva unde trebuia sa fie Romania. Neavand visuri de navigare atat de sus il las pe Zmare sa apese pe ce nimereste si pana la urma reusim sa avem din nou harta cu drumul.

Ajungem la restaurant (da, bre, ala cu cabanosii aia buni). Imediat dupa noi apar si ponticii. Cer eu carnatii, nu prea ma inteleg cu fatuca dar pana la urma imi aduce ce vreau. Se pare ca de fapt cabanosii aia buni sunt oltenesti. Care oltenesti sunt atat de buni incat nu poti pleca fara a doua portie. Stinsa cu bere evident.

Dar calatorului ii sade bine cu pedala de acceleratie la podea asa ca dupa o scurta pauza la o toaleta de 4 muste, ne luam zborul. Pe drum Zmare imi marturiseste ca are si el o placere nevinovata sa intre pe un forum unde discuta unii de OZN-uri. Asa aflu ca exista nu stiu cate specii de extraterestrii, aflu ca intr-o poza de Junkers nu stiu cat e de fapt un OZN care isi schimba directia la 90 de grade (ca alcoolul) si alte nazbatii.

Din vorba in vorba ajungem la Sebes, evident tot la banca Transilvania. Il debarc pe Zmare, ma ajunge si alexie din urma si ajungem fara alte incidente la Alba unde deja Ovidiu ne asteapta. La telefon imi spusese ca nici macar parcarea nu mai e moca la strangerea expozitiei si ca daca nu e acolo ala care taie bilete sa ma duc la un chiosc de ziare. Nu prea am inteles de ce sa ma duc eu dupa unu sa platesc pacarea daca el nu vine la mine. Ovidiu crede ca nu am marunt asa ca nu mai insista. Virusul isi ia o pauza de la serviciu si se alatura si el grupului, astfel ca ne retragem la o cafea. Adica ei la o chestie complicata cu cafea, frisca si alte componente iar eu la o bere. Dupa ce discutam noi cate in luna si stele, ca toti modelistii cand se vad (ati observat ca modelistii vor sa vorbeasca mereu?) platim si iesim. Pe drum Ovidiu isi exprima speranta ca nu am roata blocata astfel ca inteleg de ce trebuia sa caut chioscul de ziare cu bilete de parcare.

Roata e libera asa ca pornim spre pensiune. Adica Ovidiu si alexie pornesc ca eu raman mult in urma deoarece nu reusesc sa ies imediat dupa ei si acord prioritate si la caini. Dar dupa cum se stie, sau mai exact nu se stie in Alba, banda unu e banda de viteza asa ca recuperez din scurt. Pe drum alexie trebuie sa se tina dupa Ovidiu asa ca intra oarecum in fata unuia care e foarte justitiar, il claxoneaza si pe urma tine mortis sa-i taie si calea. Parca il si vezi cu imbecilii de prieteni cum povesteste ca l-a aranjat pe unu de Prahova. Ca acum imi dau eu seama de ce constantenii sunt obraznici in Bucuresti: sigur sunt din alt judet si sunt deghizati.

Ajungem la pensiune si intram prin restaurant care e frumusel asa ca incep sa imi fac vise si planuri pentru seara. Completam hartoagele in care spunem ca scopul vizitei (care nu scuza mijloacele, in treacat fie spus) e machetismul si propasirea sa peste granitele incomprehensibile ale absolutului cotidian postmodernist. Primim cheile si doamna tine sa ne arate cum functioneaza la intrarea in hotel asa ca o ia inainte si ne arata pantalonii mulati prilej pentru Hartman sa aiba o fantezie hoteliera. Iesim in curte si aflam ca brelocul de la cheie e magnetic si stie sa deschida usa. Eu si Hartmann ne luam bagajele iar alexie pleaca cu Ovidiu sa-si rezolve problema cu irigarea geamului fara dispozitivul manual de 2 l scos pe geam.

Ati observat ca pensiunea de 3 margarete sau stele are camerele ca un hotel de 4? E, asta asa arata.





In afara de teava din baie care nu e ingropata in zid, diferente mari nu prea sunt. E adevarat ca nu am fotoliu in care sa citesc reclama la viagra din revista Modelism, cabina de dus nu culiseaza la fel de frumos, spatiul pentru scris in jurnalul personal nu are prevazut si un sertar, caloriferul nu se opreste din robinet si e mereu cald dar in rest e identic.



Singurul meu comentariu este legat de diferenta mica dintre single si dubla. 140 fata de 160. Dar am avut grija sa compensez, ca si cand am fi doi (eu fac cat zece dar vreau totusi sa platesc cat unul singur). Televizorul era chiar mai mare decat la 4 stele. Dar schimba programele mai incet astfel ca am avut ceva de lucru pana sa le modific. Totdeauna ma simt obligat la hotel sa fac educatie cu urmatorii ocupanti ai camerei asa ca le pun programele interesante primele. Cum nu folosesc de regula minibarul, spunand un "NU" hotarat adaosurilor comerciale nesimtite, nu sunt afectat deloc de faptul ca al nostru e cam saracacios. Cred ca Bill ar fi fosr dezamagit, daca va mai amintiti: "Si de la minibar?", "Nimic.", "Nu ati consumat nimic?", "Nu, nu a mai ramas nimic, in ambele camere."

[OlafTheViking]

Dupa instalare cobor cu Hartman in restaurant sa fim serviti cu prinzul (nu mai spuneti "sa servim pranzul" ca nu serviti pe nimeni, voi sunteti serviti). Si descopar cu placere un pranz imbelsugat si pe alese: Tohani, Dealu Mare, Recas. Imi este chiar foarte greu sa aleg. Pana la urma merg pe Tohani. De care nu mai are. Si nici Dealu Mare. Si nici Recas. Si nimic din meniu. Dar imi zice ca are ceva de la fratii de peste Podu de margarete. Evident luat pe nimica toata si vandut la pret de restaurant de 4 stele. Il accept in lipsa de altceva in speranta ca prima gura nu spune totul. Din pacate spunea si vinul era o posirca imputita. De multa vreme nu mi s-a mai intamplat sa las vinul in sticla. Nu a intrat nici macar dupa ce am mancat, dar sa nu anticipam.

Deja viselele mele de petrecut in rastaurant si urcat pe urma in camera se indepartau cu viteza cu care se indeparteaza Luminita dupa ce l-a rezolvat pe neamtul care duce tirul cu blugi in Europa si i-a rezolvat si portofelul. Unde mai pui ca in week end restaurantul se inchide. Evident, ar fi fost aglomerat si nu faceau fata. Dupa ceva timp apare si alexie fericit cu o instalatie noua de irigat. Apare si Ovidiu insotit de arhi si de un domn de la radio. Care amandoi tin sa se inghesuie pe partea mea astfel ca ajung sa mananc pe un colt. De multa vreme nu am mai mancat gyro asa ca sunt incantat sa gasesc in meniu. Evident ca nu era ce stiam eu dar a mers. Arhi tine neaparat sa porneasca o conversatie despre mancat sanatos si regimul disociat dielectric difazat dibemol distins distonocalm dar e ignorat de ceilalti asa ca tace. Nu pentru multa vreme. Tot vrea sa zica ceva despre niste gyro dar eu sunt razboinic de felul meu si imi pastrez calmul ecuatorial temperat. Nu pot sa manuiesc si toporul si furculita cu aceeasi mana si e evident care din ele are prioritate. Statul nostru (de drept) in restaurant se termina repede deoarece cica avem inregistrare la radio. Asa ca ne imbarcam spre nu stiu ce club sportiv de unde trebuia sa emitem in eter prin telefon. Evident ca gresim drumul si e prima data cand GPS-ul ne arata bine si isi face datoria. Din nefericire nu il ia nimeni in seama. Pana la urma ajungem si suntem intampinati de director care e vesel, nevoie mare ca i-au venit oaspeti. Si care de emotie probabil ca nu a mai asteptat sa se veseleasca cu noi si s-a veselit singur cat a asteptat. Atat de vesel este incat ma intreaba daca stiu cum zice unguru'. Cum "o fekete cuchio" din "Un pedagog de scoala noua" a lui Caragiale nu imi spune nimic apelez la celelalte cuvinte din ungara pe care le stiu (Coca Cola, Whisky, Ford) dar cum nici unu nu pare sa fie pe placul gazdei trag un "nem to dom" neaos cu accent de Braila, seara, pe inserat, cand e racoare si vin gastele acasa de pe camp, daca nu cumva s-or fi facut si pe acolo vile. Directorul sau presedintele, ca nu mi-e clar ce era, se veseleste nevoie mare asa ca ne pofteste sa vedem clubul. Domnul de la radio chiar e priceput, intinde fire si aparatura si ignora berea cu care gazda vrea sa il trateze. Cum eu nu sunt ignorant de felul meu si sunt politicos nu pot refuza. Bere dupa vin merge in plin. Directorul se intereseaza cat dureaza si spera la un raspuns cat mai monstruos. Vrea sa-si trimita consoarta acasa ca sa poata veni cu noi dupa aia. Dar saraca ea stie ce stie si sta intr-un colt retrasa dar nu se da dusa nici cu politia de proximitate.
Se cere un machetist vorbitor, altul in afara de Ovidiu asa ca se ofera voluntar la cererea noastra Hartman, Paul Necula pe numele lui principal. Primim si un radio mic ca sa ascultam emisiunea unde urma sa intram si noi in direct. Observati "noi" plasat strategic. Se vorbea despre cultura si alte asemenea chestii asa ca hartman cand debuteaza la microfon vrea sa o lege cumva si insira niste chestii de unde reiesea ca machetele noastre sunt un act de cultura desi daca te uiti la "Geologii" lui alexie par sa fie altceva. Toate bune si frumoase, Ovidiu vorbeste, moderatorul si el pana cand i se adreseaza lui Hartman: "Dar am inteles ca voi la malul marii aveti si alte preocupari?" Hartman ramane blocat ca nu intelege la ce se refera. Ovidiu il ajuta si face semn de tras la rame. Din pacate cu pumnii orientati in sus, asa ca Hartman intelege ca are preocupari de tras la altceva si nu vede legatura intre malul mari, emisiune, machete si fanteziile lui cu cameriste. Pana la urma se intervine si i se sopteste de navomodelism asa ca iese din soc si recupereaza rapid povestind cu lux de amanunte si inchegand idei cu o usurinta care l-ar face invidios si pe un crainic de fotbal. Din pacate microfonul lui era taiat de mult si nu s-a auzit nimic. Acum sincer vorbind aveam eu emotii care stateam pe hol si nu se punea problema sa vorbesc. Judecand prin prisma asta s-a descurcat foarte bine. Ceea ce nu l-a ferit de ironii pe teme culturale.

Dupa ce rezolvam cu emisiunea, ne luam ramas bun de la director si sotia lui si o pornim vitejeste spre pizzerie. Aici imi fac un scurt calcul ca daca mai iau un vin sparg bugetul asa ca trec pe bere. Conversatia se anima. Mai exact arhi incearca sa ne arate cat e el de destept si ce mult a citit niste carti pe care tatal meu le are in biblioteca de pe vremea raposatului. Io ca fraierul pic in plasa si incerc sa vorbesc cu el ca si cum ar fi inteligent. Mai exact il intreb de unde este atat de sigur pe ce afirma, mai ales ca sunt si carti care se contrazic. Mai fratilor si unde nu imi da in plina fata o antagonica (o "antagonica" e un fel de "aroganta", adica un fel de fosta "rusine" din vremea noastra) din aia puturoasa cu iz acru de itari spalati doar la mansetele pantalonilor de apa rece de parau si roua diminetii:" Nu stiu ce carti citesti tu, dar eu citesc carti serioase nu povestiri eroice si legende". Trosc! Raman ca pestele la dentist: mut. Si imi zic "Etete, te credeai destept nevoie mare. Na, ca te-a facut unu cu mintea odihnita de nu ai avut aer. Si ai lasat si ca fraierul toporul acasa."

Noroc ca soseste pizza. De fapt nu e nici un noroc deoarece e proasta rau. Se vede clar ca a pus ceva umplutura pe un blat congelat si la bagat la cuptor unde l-a tinut mai putin decat trebuia astfel incat blatul se separa de rest cand incerci sa tai. Dar un e nimic ce unketchup nu poate rezolva. Astfel ca o chem pe tanti si cer ketchup. Imi zice ca nu are. Jenat ca am ofensat, era doar pizzerie italiana nu?, cer sos de rosii sperand ca mi-am corectat eroarea. Mi se spune c anu are. Ca nu mai servesc asa ceva ca are pizza destul. Cand ma vede perplex imi face un favor sa imi ia pizza sa o duca in spate si sa puna pe sestache niste sos pe ea, "ca nu ne da voie sefii". "Pai nu se plateste?" "Pai nu, ca era gratis si toata lumea vroia." "Pai si in loc sa-l vindeti l-ati scos de tot, fara sos de rosii intr-o pizzerie?".

Una peste alta, ambele trecute de 18 ani, platim, ies cu o bere in minus, si mergem la Hotel. Dar parca prea se termina brusc seara. Asa ca purcedem sa cautam un magazinas pentru ceva de rontait, baut, iar rontait, iar baut. Si gasim o benzinarie unde o tanti sta zavorata si deschide un gemulet. Asa ca incep sa-i spun ca vrem vreo 3-4 ape minerale, alune, biscuiti, bere, vin la care ea este destul de inteleapta sa ne deschida usa sa ne luam singuri. Ajung la hotel, deschid o punga cu alune (evident trase dar nu mucegaite) deschid o bere si dau pe Discovery dupa care cad cu patul. Sau cu o parte din scanduri ca fugisera. Le pun la loc, verific si in partea cealalta, ma culc, cad din nou, dracui copios si ma intind in partea cealalta, unde scandurile nu erau cazute. Ca dimineata am prins io spilul cand m-am trezit: cand verificasem partea cealalta a patului erau de fapt alte scanduri, trebuia sa verific celalalt capat al scandurilor cazute care capat era de fapt la mijlocul patului. Acum sincer sa fiu astea nu erau scanduri. Pai eu am rupt scanduri serioase la viata mea. Astea erau asa un fel de grisine mai lungi si mai late, subtiri si flexibile ca dansatoarele exotice la bara (dansatoarele romance, bre, nu nemtoaicele sau englezoaicele).



Micul dejun este bogat si cand scapata vine o tanti si il imbogateste la loc. Lapte este putin, o mica canita, pentru pus in cafea probabil. Asa ca tanti care nu stie ca mi s-a pus pata de cereale (fulgi de porumb cum se numesc pe plaiurile lui Decebal, care era mare amator de mamaliga desi America si porumbul urmau sa se descopere mai tarziu) cu lapte si sare nu isi explica de ce se termina asa repede. Iar eu imi explic de ce sunt cerealele asa de tari. Pai cu cat lapte se ofera e clara cererea de cereale, ca sa folosesc un procedeu literar numit aliteratie.

In schimb sucul chiar e bun, nebotezat cu apa, ca la alte case cu atatea stele cat aveau capitanii. Dupa micul dejun ma retrag pentru vicisitudinii deoarece (va mai amintiti nu?) closetul de la Muzeu nu este deloc user friendly, asa ca musai sa fac cum faceam in tinerete, termin problemele inauntru, (adica in camera, ma, obsedatilor, inauntru in closetul din camera).

Ca de obicei vine si Ovidiu, sta dupa noi si eu ma tin dupa el deoarece nu am invatat nici acum drumurile prin Alba Iulia. Ajungem la muzeu si sunt lovit psihic de afisul de la intrare. Pai voi stiati ca expozitia noastra a concurat expozitia bratarilor dacice?



Ovidiu ne roaga sa mai intarziem putin cu strangerea pantru ca mai voia sa o vada cineva. Astfel ca pana sa ne apucam de strans incepe hartuirea sexuala a manechinelor, cu Bill si Hartman in roluri de agresori principali.
S-ar putea sa va frapeze dar stransul merge mai usor decat aranjarea mai ales daca folosesti metoda Hartman.



Stransul fiind rapid mai ramane timp si de un pranz frugal in, celebra de acum, pulberarie.





Iau un pranz copios (doua halbe) si sunt alt om. Ma intretin cot la cot cu Bill si regret ca trebuie sa plecam pana la urma, fiecare in treaba lui, vorba lui Crios.

Dupa ce terminam la muzeu decidem ca suntem obositi si trebuie sa ne odihnim. Odihna activa. Adica leguma la televizor. Alexie nu suporta si pleaca la plimbare de unul singur. Noi ne promitem ca il urmam in 10 minute si ne ia somnul. Dar nu ne duce prea departe ca vine Ovidiu sa ne scoata in oras. De data aceasta mergem pe jos astfel ca incep sa invat si eu cum vin strazile.
Cum pizzeria la care fusesem cu o seara inainte isi dovedise limitele mergem la alta. Cealalta. In partea opusa, vis-a-vis, cum scria pe afisele lu' Nea Nicu. De data aceasta stam la masa cu alti oameni, care nu au batul infipt in partea dorsala. Adica cu Alex Pl si fratele si cumnatul lui daca am retinut bine. Oameni sanatosi, de calibrul meu. Ca uitai sa va spui: mi-a recomandat chelnerul un vin de la macaronari. Primul impuls a fost sa il refuz dar atat mi-a zis ca o sa-mi placa ca l-am crezut. Si chiar asa a fost. Am baut singur vreo trei sticle. Fara urmari grave. Nici macar financiare, ca era mult mai ieftin decat vinul neaos dacic.

Pe scurt petrecem o seara foarte agreabila, mancarea chiar era buna, vinul la fel si comesenii asisderea. ZMare iar nu stie ce a pierdut cand s-a retras la Sebes odata cu porumbeii.

Dar credeati ca petrecerea s-a incheiat? Nici vorba. Cand ajungem la hotel/motel/pensiune/caravanserai, ce o fi fost, peste cine credeti ca dam pe hol? Peste ganditorul de la Albagia, cum a fost denumit de alexie. Care ganditor era asa de absorbit incat mi-am permis sa-i fac poza si cu blitul.





A doua zi la micul dejun l-am vazut si avea cam 2m inaltime si nu era deloc slab. Dar il las pe alexie sa va spuna ce a simtit cand l-a vazut venind direct spre el. Credea ca o sa-l intrebe ce era cu glumele de noaptea trecuta. Dar din fericire era tipul de urias pasnic care vroia doar niste sunca din spatele lui alexie care statea pironit si fascinat cu spatele la bufet.

Drumul de intoarcere l-am facut cu ZMare fara incidente majore in afara de coada din benzinarie de la barbati. Lucru de obicei rar intalnit. Desi daca stau sa-mi aduc bine aminte era doar o toaleta, parca unisex, la fel ca si chilotii cu acelasi nume.

Aceasta postare a fost editata de OlafTheViking: 14 April 2008 - 03:01 PM

[alexie]

Te-am avertizat ca neuronii mor zilnic si avari fiind, ei neuronii, moare si informatia odata cu ei.
Asa se face ca n-ai amintit nimic de reactia lui Ovidiu cand a constatat ca din mormanul de cutii lipseste tocmai cutia lui, reciclata de un greenpeace-dist.
Nimic despre cum priveai cutiutele mici in care trebuiau sa incapa lucarile lui Crios
Nimic despe Gigigiigiiggiigigii si epistaxisul meteoric
Nimic despre cum am gresit depoul si era sa parchez la Tatra
Nimic despre cum facusi pe cupidon in biroul directorului
.....nici ai mei nu-s nemuritori

[OlafTheViking]

Bre, tre sa vorbim, se pare ca am fost la strangeri diferite de expozitii . In afara de cutiutele lui Crios nu imi e nimic familiar.