Aceasta traditionala manifestare a muzeului va avea drept tema: 130 de ani de la Razboiul de Independenta. La actiune vor participa si grupurile de reconstituire a regimentelor 6 dorobanti "Mihai Viteazul" si 4 artilerie "Regele Ferdinand", din Ploiesti, precum si voluntarii asociatiei istorice "Traditsia", din Bulgaria.
Deschiderea oficială va avea loc sâmbătă, 19 mai, ora 10.00, printr-o scurtă ceremonie militară de epocă, desfăşurată în faţa muzeului. Cu acest prilej va fi inaugurat, pe noul amplasament, monumentul dedicat generalului Ioan Emanoil Florescu de către ofiţerii armatei române, în anul 1895, restaurat recent de specialiştii muzeului. Publicul vizitator va putea participa la activităţile care vor avea loc în curtea interioară a Muzeului Militar Naţional. Vor putea fi vizitate standurile care prezintă armamentul şi echipamentul armatei române din vremea Războiului de Independenţă, va fi reconstituit un punct de prim-ajutor de pe frontul de la Plevna, iar pasionaţii de trenuri vechi vor putea fi, pentru câteva momente, mecanicii unei locomotive cu abur folosită pentru transporturi militare. Ca şi în alţi ani, cei interesaţi vor putea trage la ţintă cu arme cu aer comprimat şi vor putea gusta mâncarea tradiţională ostăşească, fasole cu cârnaţi, pregătită la bucătăria de campanie.
Grupurile de reconstituire din asociaţiile „6 Dorobanţi“ si „Tradiţia“ vor prezenta demonstraţii de instrucţie de front şi de tragere cu armament de epocă, conform vechilor regulamente militare. Şi în acest an organizatorii invită la o serie de acţiuni interesante pe „micii dorobanţi“ – copii de 6-12 ani –, îmbrăcaţi în uniforme dorobănţeşti: căciulă cu pană de curcan, bluză albă cu guler şi manşete albastru-deschis, pantaloni albi, brâu din pânză albastru-deschis, cizmuliţe sau opinci. Puşti de lemn vor putea fi achiziţionate de la muzeu. Pentru întregirea atmosferei de epocă, ostaşilor de la 1877 li se vor alătura doamne şi domnişoare, purtând costume populare şi civile „fin de sičcle“.
Pentru micuţii vizitatori ai muzeului va fi organizat un atelier în care vor învăţa „bunele maniere“ ale societăţii acelor vremuri, cum să danseze în paşi de vals sau cum să poarte jobenul sau evantaiul.
Un concert de muzică de promenadă, marşuri şi cântece ostăşeşti, dar şi valsuri şi polci, va putea fi audiat pe toată durata manifestării. Pentru amatorii de obiecte vechi va fi organizat un târg al colecţionarilor de „Militaria“.
![Imagine postata](http://www.cartula.ro/forum/uploads/remoteimages/38663-264.jpg)