[ionut]

Cadillac Aero Coupe este o machetă spectaculoasă, fiind cea mai mare din colecţie – măsoară 34 cm în lungime şi cântăreşte cam 2 kg. Din păcate producatorul nu a excelat în realizare, decoraţiunile caroseriei şi anumite detalii exterioare fiind executate modest. Totuşi, aspectul ei impozant o face să arate bine, mai ales lângă alte modele americane în stil Art Deco – Chrysler Airflow, Pierce/Silver Arrow sau Lincoln Zephyr.

Thumbnail atasat

• 

[Suburban]

E splendid Cadillac-ul! Dar parca e cam scumpel, asa ca voi ramane la 1:25.

[ionut]

Lincoln K 1/18

Compania Lincoln a fost fondată în 1921 iar în 1922 a fost preluată de concernul Ford. În perioada interbelică s-a ocupat de producţia de automobile de lux în serie mică, cu o activitate relativ independentă faţă de Ford până la apariţia modelului Zephyr. În 1931 Lincoln a lansat modelul K, cu motoare V8 si V12. Era o maşină exclusivistă ce costa aproape 3000 de dolari şi pe care foarte puţini şi-o puteau permite în timpul marii crize economice. În mai multe variante de caroserie şi trecând prin mai multe modificări stilistice, modelul a rezistat până în 1939, fiind înlocuit ulterior cu Lincoln Continental.

Thumbnail atasat

• 

[ionut]

Macheta Ricko este foarte bine realizată, în varianta de caroserie Touring (un fel de limuzină decapotabilă) fiind un excelent exemplu de maşină clasică americană a sfârşitului anilor ’20 - începutul anilor ’30 ai secolului trecut. Este de fapt vorba de primul model K, apărut în 1931. Linia generală a caroseriei este bine redată iar elementele cromate au un aspect realist. Caroseria este în două culori, corpul central fiind vopsit într-un albastru foarte închis iar aripile în negru. Uşile sunt fixate pe balamale exterioare functionale şi farurile nu au element central de prindere a geamului. Jantele sunt la randul lor bine executate şi deşi spiţele sunt un pic prea groase, culoarea neagră atenuează acest incovenient. Lămpile stopurilor sunt făcute din plastic transparent în 2 culori – roşu şi portocaliu. Pragurile sunt încadrate de profile din plastic cromat. Grătarul din spate destinat fixării unui portbagaj nu este însă mobil.

Thumbnail atasat

• 

[ionut]

Maşina poate fi expusă cu acoperişul pliat sau depliat – plierea nu funcţionează dar există 2 piese detaşabile distincte, ambele cu multiple detalii (cute, cusături, schelet de fixare etc). Statueta de pe masca radiatorului este facută dintr-un plastic foarte moale şi flexibil, pentru a preveni o eventuală rupere. Rama parbrizului este poate mai puţin detaliată, ştergatoarele facând corp comun cu aceasta (o singura piesa turnată). Numarul de înmatriculare conţine o greseală – modelul este datat 1934. Pe roţile de rezervă există oglinzi retrovizoare, însă curelele de prindere pe roţi nu sunt piese separate ci sunt figurate în relief pe corpul cauciucului.

Thumbnail atasat

• 

[ionut]

Interiorul este destul de detaliat, cu pâslă (“mocheta”) pe podea şi banchete din plastic moale. Caroseria tip touring-limousine permitea un spaţiu foarte mare între cele 2 banchete, însă automobilul putea lua la nevoie încă 2 persoane la bord, pe cele două strapontine dintre banchete. Acestea sunt mobile şi se pot plia sau deplia complet. Bordul este la rându-i detaliat, cu ceasuri cu cifre vizibile. Totuşi, piesele cromate dau un pic pera mult impresia de plastic. Geamurile faţă, deşi neretractabile au ramele vopsite în argintiu.

Thumbnail atasat

• 

[ionut]

Un gif animat cu strapontinele:

Imagini atasate

• 

[ionut]

Construcţia respectă alcătuirea maşinii, existând un şasiu cu lonjeroane pe care este fixat motorul. Compartimentul motor nu este executat în detaliu, exceptând capacele chiulaselor, vopsite în negru lucios si avand suruburi argintii. Un există cablaje şi pare că motorul este alcătuit din 10 cilindri, câte 5 pe fiecare parte. Nu am găsit nici un fel de referinţă cum că această maşină ar fi fost dotată şi cu alte motoare în afară de cele cu 8 şi 12 cilindri în V.

Thumbnail atasat

• 

[ionut]

A fost acordată atenţie deosebită şi părţii de dedesubt a maşinii, şasiul şi elementele de transmisie fiind vizibile în detaliu, iar ţeava finală a tobei de eşapament este găurită. Modelului îi lipsesc totuşi suspensiile funcţionale.

Thumbnail atasat

• 

[ionut]

Pe ansamblu, Lincoln K Touring de la Ricko arată bine atât privit de la distanţă cât şi de foarte aproape. Se observă grija pentru detalii în modul în care a fost proiectat, astfel încât aproape totul să dea impresia de realism. Linia şi proporţiile sunt respectate în amănunt, atât cât mi-am putut da seama din pozele cu maşina adevarată pe care le-am văzut. Macheta este cam la acelaşi preţ cu celelalte modele Ricko, eu am achiziţionat-o cu aproximativ 60 de euro.

Thumbnail atasat

• 

[ionut]

...

Thumbnail atasat

• 

[ionut]

...

Thumbnail atasat

• 

[Vali]

Superb!

Ionut ,sunt gata sa-mi dau banii pe un Duesenberg 1934, dar inca astept review-ul tau...
Si, fiindca ai experienta cu mai multe firme, poate ne spui si noua ,daca Signature Models e mai buna ca Ricko ,de exemplu...

Vali.

[ionut]

Vali, daca iti place asa mult masina, de ce nu... . Cumpar anumite modele pentru calitatea lor, pe altele le iau doar pentru ca imi e draga masina, chiar daca realizarea machetei lasa pe alocuri de dorit. Am luat Duesenbergul in special pentru ca l-am gasit sub forma de kit, vandut sub marca Testors.

Dupa parerea mea Ricko sunt mai buni decat Signature. Modelele mai noi in special (de la Ricko) sunt facute cu grija pentru detalii (vezi Lincoln K sau BMW Dixi de mai sus). Si Signature se straduieste, dar anumite aspecte lasa de dorit. Duesenbergul e o macheta faina dar... jantele de exemplu arata destul de prost (plastic cromat strident, spitele turnate intr-un singur plan). Pe de alta parte, machetele facute de Ricko si Signature par mai mult niste jucarii pe langa cele Auto Art.

Daca am timp o sa postez un scurt review despre Duesenberg si cateva poze in weekend, sper sa te lamuresti mai bine.

[ionut]

DUESENBERG J LA GRANDE PHAETON 1/18, Signature Models

Multe maşini pot fi considerate importante pentru istoria vehiculelor pe 4 roţi, însă Duesenberg J este poate unul dintre cele mai celebre automobile de serie produse vreodată. Compania fraţilor Fred şi August Duesenberg producea autoturisme încă din 1913, dar spre sfârşitul anilor ‘20 scopul lor a fost acela de a produce cea mai bună şi mai luxoasă maşină din lume. Proiectul a fost unul reuşit, având în vedere apariţia în 1928 la New York Motor Show a modelului J, nu doar un simplu competitor pentru alte maşini considerate de lux (Cadillac, Packard sau Lincoln în Statele Unite, Bugatti sau Rolls Royce în Europa) ci pur şi simplu o maşină care era cu mult înaintea vremii sale.

Firma Duesenberg livra doar o maşină “brută”: şasiul împreună cu motorul şi cu toate componentele mecanice (inclusiv tren de rulare şi calandru), carosarea fiind executată de alte companii renumite în domeniu. Deşi producţia şasiului separat de cea a caroseriei era o practică relativ curentă în epocă, aceasta a făcut ca aproape fiecare exemplar J să devină un model unic. Numai preţul şasiului era unul uriaş – 8500$, însă în funcţie de echipare şi carosare anumite variante ajungeau până la fabuloasa sumă de 25000$.

Thumbnail atasat

• 

[ionut]

Motorul, piesa de bază a lui Duesenberg J era o bijuterie a tehnicii: 8 cilindri în linie şi 32 de valve (4 supape pe cilindru), cu o capacitate totală de 6900 cmc, capabil să dezvolte 265 CP la 4200 rotaţii pe minut. Transmisia era asigurată de o cutie de viteze manuală cu doar 3 trepte. Cu o masă medie de circa 2,5 tone frânele deveneau un capitol extrem de important, astfel încât maşina a fost dotată cu un sistem de frânare supradimensionat şi servoasistat. Asistenţa la frânare putea fi reglată de la bord (existând trepte pentru teren uscat, ud, cu zăpadă sau cu gheaţă). Şoferul mai beneficia şi de alte facilităţi, cum ar fi indicatori pentru anunţarea momentului de schimb al uleiului sau al bateriei. Autoturismul era de asemenea echipat cu un sistem automat de gresare a anumitor componente ale şasiului.

Adresat în exclusivitate unei clientele foarte bogate, modelul J nu a fost de ajuns, aşa că a apărut şi o versiune supraalimentată (SJ), capabilă de 320 CP şi individualizată prin ţevile de evacuare cromate ce ieşeau direct prin capota laterală a motorului. Pentru anumiţi clienţi au existat modele cu totul speciale – Clark Gable şi Gary Cooper au fost posesorii unor modele de 2 locuri cu şasiu scurt şi motor supraalimentat (SSJ).

Duesenberg era în epocă sinonim cu luxul, opulenţa, standardul cel mai ridicat de viaţă şi stil. “A conduce un Duesenberg” era o remarcă ce putea spune totul despre statutul social al unei persoane. Însă supermaşina Duesenberg J nu a fost de bun augur pentru viitorul companiei producătoare: primul exemplar a fost livrat cu exact 5 luni înainte de “joia neagră” ce a declanşat marea criză economică. În 1937 Duesenberg a închis porţile definitiv, după 481 de modele J şi SJ produse. Astăzi modelele Duesenberg se tranzacţionează foarte rar şi cu sume ce depăşesc 1 milion de dolari. Celebrul om de televiziune american Jay Leno deţine în faimoasa sa colecţie de maşini de epocă 3 automobile Duesenberg.

Ca o paranteză: în paralel cu producţia de maşini de serie, Duesenberg a fabricat şi automobile de curse. Un astfel de exemplar (Duesenberg Straight Eight), construit special pentru cursa de la Indianapolis, se află la Muzeul Tehnic din Bucureşti. Cu această maşină s-a concurat – conform site-ului muzeului – în România între anii 1940-1950.

Thumbnail atasat

• 

[ionut]

Macheta reproduce un model construit în 1934 pe un şasiu J, în varianta de caroserie “La Grande Phaeton”. Producătorul machetei este firma Signature Models, însă eu am achiziţionat-o sub formă de kit marca Testors. Kitul este compus din aproximativ 100 de piese şi necesită doar lipire, piesele fiind vopsite în prealabil. Montarea este relativ usoară, cu toate că necesită ceva pregătiri, întrucât prospectul indică doar poziţionarea pieselor, nu şi etapele ce trebuie urmate. Practic, deşi caroseria vine în cutie parţial asamblată, trebuie demontată în mare parte pentru ataşarea celorlalte piese. Sub marca Signature modelul este gata asamblat.

Thumbnail atasat

• 

[ionut]

Maşina arată la exterior relativ bine şi este corect proporţionată – comparabilă cu alte machete de limuzine ale perioadei. Spre deosebire de Lincoln K este puţin mai scurtă, de înălţime mai mică (cu tot cu acoperiş textil) dar cu roţi de diametru mai mare. Jantele cu spiţe afectează puţin aspectul general, fiind turnate în plastic strident cromat. Butucul spiţelor ar fi trebuit să fie poate un pic mai lat iar unghiul dintre spiţe şi rama jantei ar fi putut fi un pic mai pronunţat. Farurile uriaşe au element de prindere a geamului în mijloc (“bulleye”), destul de discret totuşi. Vopseaua aplicată caroseriei este în 2 nuanţe (verde – negru), fără probleme vizibile. Claxoanele exterioare şi rama parbrizului nu excelează în detalii, având un aspect puţin cam rudimentar. În schimb, masca radiatorului este reprodusă fidel ca proporţii şi nu ar fi necesitat vospiri suplimentare pentru a simula perforarea – spre norocul celor de la Signature. M-am convins de acest lucru studiind mai multe poze detaliate ale modelului original. Statueta de pe calandru este confecţionată din plastic dur şi intră în contact cu capota motorului la deschiderea acesteia, un mic amănunt care poate duce la ruperea ei şi cere atenţie la manipulare. Uşile se închid corect, fără spaţii între ele şi caroserie şi sunt prevăzute cu balamale exterioare. Cufărul din spate nu poate fi deschis, fiind alcătuit din piese lipite. Lămpile de stop au geamuri albe, la fel ca şi farurile, iar nitul de prindere al geamului este destul de vizibil. Există 2 piese alternative pentru acoperişul textil – în variantele de caroserie deschisă sau închisă, ambele vopsite cu o nuanţă de alb foarte poros (pare un fel de grund). Varianta de acoperiş retras este foarte puţin detaliată, dar linia generală a caroseriei este mai bine pusă în valoare de coviltirul depliat. Nici aceasta nu are multe detalii, barele de susţinere sunt vopsite doar la exterior şi ar merita uşor retuşate. Există o problemă la îmbinarea coviltirului cu rama parbrizului, imperfecţiune sesizabilă şi în poze.

Thumbnail atasat

• 

[ionut]

Interiorul este tipic pentru un Phaeton: locurile din spate beneficiază de o placă pe care este fixat un al doilea parbriz, înclinat sub acelaşi unghi ca şi cel din faţă. Placa este rabatabilă pentru a facilita accesul . Aproape tot interiorul este negru. Banchetele şi feţele interioare ale uşilor sunt realizate din plastic moale iar podeaua acoperită cu pâslă. Planşa de bord din plastic cromat imită prin turnare reflexiile metalice obţinute în urma şlefuirii. Volanul este doar într-o singură culoare (tot crom), la fel pedalele. Singura “pată de culoare” este mânerul schimbătorului de viteze, vopsit în roşu. Mai există totuşi 4 martori luminoşi (roşii şi verzi) plasaţi la extremităţile planşei.

Thumbnail atasat

• 

[ionut]

Motorul nu este fixat pe lonjeroane, întreg şasiul fiind doar o placă de plastic negru. Baia de ulei, cutia de viteze şi ambreiajul sunt reliefate şi vopsite în argintiu. Partea inferioară este de altfel destul de săracă în detalii, însă puntea spate are suspensii funcţionale.Ţeava finală a eşapamentului nu este prevazută cu găuri.

Thumbnail atasat

•