De pe net, martie 2025

Istoria Teatrului National Cluj .

" Teatrul Național și premizele construirii acestuia.

,, ...Firma „Fellner & Helmer“ din Viena a construit 48 de teatre în întreaga Europă. Cel mai estic punct european atins de firmă a fost Odesa. Ferdinand Fellner (n. 1847, Viena - m. 1916, Viena) este un tipic arhitect al perioadei „Ringstrasse“. Tatăl său, tot arhitect specializat în edificarea de teatre, a construit Teatrul Thalia din Viena. A murit când fiul de-abia îşi începea cariera. În acest fel, Ferdinand-junior a trebuit să preia de foarte tânăr firma tatălui său. Hermann Helmer s-a născut la Hamburg în 1849, trăind, la Viena, până în 1919. A urmat şcoala de meserii ca pietrar, făcând şi studii de desen. În 1868 a intrat ca desenator în firma lui Fellner, iar în 1873 întemeiază firma „Fellner şi Helmer“, ce va fi numită de către Wolfgang Ludwig „Fabrica de teatre“. După moartea celor doi arhitecţi asociaţi, firma, deja cu renume mondial, a fost preluată de către fiul lui Helmer. Dar, la începutul anilor '20, epoca de aur a teatrelor deja trecuse. Firma a fost închisă în 1920.

Secretul succesului celor doi arhitecţi-vedete a constat în absolutul profesionalism şi în rapiditatea cu care au răspuns comenzilor. În timp ce lucrau la Teatrul din Cernăuţi, care avea termen 1904, au fost în stare să termine şi Teatrul din Fürth. În 1881 ar fi trebuit să înceapă construirea Teatrului de la Zagreb, dar, din cauza unor dificultăţi financiare, lucrările au început de-abia în 1894. Pentru că oraşul urma să fie vizitat de către Franz Josef, la 1 octombrie 1895 teatrul a putut fi inaugurat. Teatrul din Karlsbad (Karlovy Vary), decorat cu fresce de Gustav Klimt, a fost terminat într-un an. Construcţia Teatrului din Giessen a fost scurtată cu un an faţă de termenul contractat. Teatrul Popular (Népszínház) din Budapesta a fost ridicat în 18 luni. La Klagenfurt, în 1908, s-a hotărât construirea unui teatru cu ocazia jubileului de 60 de ani al lui Franz Josef. Pentru că timpul era scurt, conducerea oraşului a decis să nu mai organizeze un concurs, cum era regula, ci să încredinţeze direct lucrarea firmei vieneze. Cu siguranţă, rapiditatea era una din caracteristicile firmei. La această calitate se adaugă şi costul redus al lucrărilor eşalonat pe faze scurte, astfel încât să fie posibile economiile. Alois von Wurm-Arnkreuz crede că cele 48 de teatre construite de către „Fellner & Helmer“ au costat cât Opera lui Garnier.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, Clujul este şi el într-o mare refacere arhitecturală. Clujul va primi funcţiuni urbane noi, care vor fi utilate cu clădiri corespunzătoare: Universitatea, Clinicile universitare, şcoli, licee, muzee. Se vor face restructurări urbane, se vor demola fortificaţiile medievale căzute în desuetudine. Arhitectul Lajos Pákey se va alătura efortului de modernizare a oraşului. Stilul arhitectural predominant va fi cel al eclectismului clasicizant, acompaniat în mai mică măsură de diverse tendinţe istoricizante. La Cluj exista un prim teatru, construit la începutul secolului al XIX-lea, între 1804 şi 1821, pe amplasamentul în care se află astăzi Colegiul Academic. Fotografia lui Ferenc Veres din 1859 ni-l prezintă înaintea transformărilor efectuate de către Anton Kagerbauer în 1865. Această clădire e construită ca urmare a unei activităţi teatrale începute în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, ce s-a desfăşurat în casa Rhédey, din P-ţa Unirii nr. 9, colţ cu strada Napoca7. În anul 1874 se construieşte un Teatru de Vară, la intrarea în Parcul central al oraşului. Acesta e realizat din lemn şi va rezista doar până în 1910, fiind înlocuit de o nouă clădire în stil Secession, când funcţiona deja noul teatru, adică Teatrul Naţional (Teatrul Maghiar, înainte de adăugarea foaierului). Această clădire a fost transformată în 1959 şi 1960, când i s-a adăugat un foaier într-un stil clasicist post-stalinist.

Imediat, ziarul clujean Kolozsvári Hírlap îl acuză pe primul ministru că ar fi cel mai mare duşman al arhitecţilor maghiari, deoarece a acordat proiectul firmei austriece. Cu eficienţa deja menţionată, dar poate şi din cauza discuţiilor existente, Fellner şi Helmer prezintă, în data de 29 februarie 1904, în faţa Consiliului Primăriei clujene, prima schiţă de proiect. Prin intermediul Consiliului de control al lucrărilor în construcţii, guvernul solicită modificări în ce priveşte siguranţa la incendii. Din acest motiv, atelierele şi depozitul de decoruri vor fi mutate în strada Zrinyi, iar foaierul teatrului va fi prevăzut cu o intrare mai largă. Presa locală anunţă din nou în 3 martie 1904 că prim-ministrul István Tisza nu-şi schimbă părerea, iar lucrarea va fi încredinţată firmei „Fellner & Helmer“, fiindcă aceasta lucrează rapid şi economicos. Un grup de arhitecţi maghiari depune un protest la Consiliul local dar plângerea va fi respinsă. Refăcut, proiectul va fi prezentat din nou Consiliului local, care îl va aproba în 16 mai 1904. A doua zi, primarul clujean Géza Szvacsina, însoţit de notarul şef al oraşului, Eszterházy, are, la Budapesta, o întrevedere cu primul ministru15. Discuţia se referă la modul de funcţionare a teatrului, astfel încât, în 21 mai 1904, se anunţă că imobilul teatrului - a cărui construcţie nici nu începuse încă - va fi închiriat unui „arendar“, care-l va administra pe o perioadă de 3 până la 6 ani. Totuşi, în editorialul ziarului Kolozsvári Hírlap din 10 iunie 1904, proiectul este criticat iar ziaristul se arată sceptic în privinţa şanselor pe care firmele clujene le au la licitarea lucrărilor de subantrepriză. În 2 iulie se anunţă că proiectul se află la Budapesta, unde planşele sunt copiate, iar peste 8 zile se va desfăşura şi licitaţia pentru execuţie. În 16 iulie se anunţă licitaţia din 19 iulie pentru săpături, zidărie, lucrări dulghereşti, tinichigerie, structură metalică, alte lucrări metalice, lucrări de cofrare, lucrări de asfalt, încălzire, ventilaţie, conducte de apă şi canalizare. Proiectul poate fi văzut la Institutul regal pentru construcţii, filiala Cluj (Királyi Építôintézet), deşi era redactat doar în limba germană18, fapt ce înteţeşte iritarea clujenilor. În 28 iulie se semnează contractul între firma austriacă „Fellner & Helmer“ şi guvernul ungar. Se stipulează că începerea lucrărilor va avea loc în 12 septembrie 1904, iar inaugurarea, în 15 martie 1905; în decembrie 1904 se vor face probe în clădire, costul nu va depăşi 850 coroane, iar firmele de execuţie vor fi numai maghiare, în special clujene. Inflamate de prezenţa firmei austriece, ziarele clujene critică faţada în stil „renascentist“. Probabil că aceasta era una asemănătoare cu cea făcută de acelaşi cuplu de arhitecţi pentru Teatrul din Sofia. De aceea, faţada va fi schimbată cu una mai „modernă“.

Presa locală este convinsă că licitaţia se va desfăşura astfel încât să învingă nepotismul în dauna profesionalismului. În 20 august sunt anunţate firmele care au depus oferte pentru licitaţie, iar în 7 septembrie sunt anunţate rezultatele. Firmele clujene figurează în mică măsură. În 15 septembrie 1904 începe pregătirea sitului, iar presa critică deja tipul de cărămidă ales. În 23 septembrie, Consiliul local eliberează autorizaţia de construire. Se constituie, totodată, un consiliu de supraveghere a lucrărilor din punct de vedere al rezistenţei la foc şi al calităţii. În 28 octombrie are loc o şedinţă a consiliului de supraveghere a lucrărilor la care participă şi Ferdinand Fellner. Undeva trebuie să fi fost amplasată o placă de temelie din marmură roşie, ce are înscris pe ea anul 1904. Piatra a fost ulterior montată în pardoseala primului palier al scării de onoare. În ajunul Crăciunului din 1904 presa înştiinţează că lucrările de la fundaţii sunt terminate, precum şi zidăria subsolului. Pe şantier lucrează 160 de muncitori, dar e evident că lucrările nu se vor termina în 15 martie 1905. La 1 martie 1905 se apreciază că lucrările se vor încheia în 15 martie 1906. Faţada frontală renascentistă a fost înlocuită la iniţiativa arhitectului Fellner. Probabil că tot acum se va opta şi pentru faţada actuală, cu elemente de compoziţie specifice stilului Secession. Se vede clar influenţa Teatrelor din Cernăuţi şi Fürth. Firma lucra cu câteva variante de faţadă cu care făcea permutări: turnuri care flanchează faţada principală; rezalit central cu fronton triunghiular sau circular. Într-una din cele două nişe ale faţadei frontale va fi aşezată statuia baronului Miklós Wesselényi, dramaturg, protectorul primei trupe de teatru permanente maghiare. Or, aceasta s-a înfiinţat chiar în Cluj (1792). În cealaltă nişă se va afla statuia baronului Miklós Jósika, un Walter Scott maghiar. A existat, se pare, şi intenţia ca în cele două nişe să fie reprezentate muzele teatrului şi muzicii. Intenţia s-a materializat abia în anii '80 ai secolului XX. Lucrările interioare vor fi executate de firme din Budapesta, la fel ca şi lucrările de instalaţii. Ele nu vor putea fi încheiate nici la 15 martie 1906, noul termen fixat. Poate că disputele clujene privind licitarea lucrărilor şi veşnica suspiciune provincială contribuie la prelungirea etapelor de şantier, fapt de excepţie în activitatea firmei vieneze. Instalaţiile executate de firme din Budapesta vor încălzi sala cu aer cald, iar restul spaţiilor cu aburi, adică cu calorifere. Pentru ca aerul cald să circule în sală, s-a prevăzut o deschidere cu clapete metalice deasupra candelabrului central. Aerul cald este eliminat în podul cu structură metalică, prevăzut cu lucarne circulare, închise cu jaluzele de tablă. Grătarele metalice din partea superioară a sălii sunt decorate în manieră „neo-barocă", executate în alamă, astfel că sunt disimulate în stucatura aurită. Interioarele vor fi somptuos decorate într-un stil numit în epocă neo-baroc, dar care poartă, intens, amprenta Secession-ului, atunci la apogeul dezvoltării sale. Sala are trei ranguri. Interiorul e foarte asemănător cu cel de la Iaşi, deşi acesta din urmă are doar un singur rang de loji şi un stal. Sala este folosită la maximum, organizându-se şi locuri în picioare în cele mai dificile colţuri. Aceste locuri sunt separate de partea cu scaune prin balustrade metalice cu motive florale. Balconul are balustrade supraînălţate, de protecţie, în dreptul scărilor. Candelabrul central, executat de firma budapestană Ganz & Co are un sistem de coborâre cu roată dinţată cu cremalieră, aflat în podul cu structură metalică. În partea de anexe decoraţia lipseşte. Planşeele sunt uneori aşezate pe grinzi metalice cu secţiune I aparente. Încă din perioada interbelică zona anexelor este considerată insuficientă. Clădirea a fost inaugurată în 7-8 septembrie 1906, iar cu un an mai înainte fusese numit director regizorul şi actorul Jenô Janovics. La 14 mai 1919, la insistenţele lui Tiberiu Brediceanu, Teatrul Naţional va fi preluat de Consiliul Dirigent Român, reprezentat prin Onisifor Ghibu, secretar general pentru resortul Instrucţiunii şi Artelor. Director al Naţionalului e numit Zaharia Bârsan (18 septembrie 1919). După cel de-al Doilea Război Mondial teatrul va fi extins. Primele schiţe de extindere vor fi executate încă din 1949. Dar extinderea va fi realizată numai după 1958. Noile faţade vor prelua întocmai stilul clădirii originare. Diferenţa de calitate este totuşi vizibilă. Faţada corpului extins a fost, până la restaurarea din 2006, mai degradată decât corpul iniţial al teatrului. Biroul de proiectare al Primăriei clujene va executa planul de amenajare a parcului din jurul teatrului. În imaginile de epocă se remarcă faţadele şi perspectivele ample din care teatrul poate fi privit. Ca în multe alte cazuri, astăzi, clădirea, cu valoare arhitecturală, este ascunsă după o vegetaţie înaltă, care a scăpat de sub control. De asemenea, spaţiul din jurul teatrului a fost redus, pentru a putea mări traficul pe cele două laturi lungi ale pieţei. În anii '70 şi '80 s-au amplasat două statui monumentale în faţa teatrului: Eminescu şi Blaga. Cu această ocazie a fost alterată intrarea care se făcea pe un firesc peron cu copertină. Pardoseala carosabilă a fost înlocuită cu marmură şi supraînălţată, ajungând la cota şi aspectul celei interioare. De asemenea, scările de piatră au fost înlocuite cu unele de marmură ce au un pas mult mai dificil. Această modificare s-a făcut numai pentru a umple spaţiul dintre cele două alei orizontale aflate la cote diferite. Iniţial, lungimea scărilor se desfăşura doar pe jumătate din acest spaţiu. În anii '80 s-a intenţionat înlocuirea statuilor cu care alegorice trase de lei şi aflate pe cele două turnuri. În cadrul Institutului de proiectare judeţean s-a executat un proiect bizar, în care statuile urmau să fie înlocuite cu o colonadă (?!) circulară. Din fericire, în cele din urmă, s-a renunţat la această idee aberantă şi, după o minoră restaurare, grupurile statuare au fost reamplasate pe turnuri.

Teatrul Naţional se prezintă ca unul dintre cele mai valoroase monumente arhitecturale ale oraşului. În prima listă a monumentelor istorice, cea din 1955, clădirea nu a fost inclusă, fapt de înţeles pentru mentalitatea estetică a epocii. În plină perioadă de expansiune a modernismului în arhitectură, „stilul 1900" era încă prea recent şi, adesea, perceput drept Kitsch. Să nu uităm, de pildă, că la Bruxelles, La Maison du Peuple a lui Victor Horta - capodoperă a stilului Secession - a fost demolată în 1965! Astăzi, în întreaga Europă, clădirile executate de către firma „Fellner & Helmer“ sunt considerate un patrimoniu valoros şi sunt protejate."

Autor text @ Virgil Pop

Fotografie: Teatrul Național la 1905, un an înaintea inaugurării. Arhiva de fotografie: Clujul și clujenii Vezi mai puţin "

Forum Machete,Modelism,Hobby: De pe net, martie 2025 - Forum Machete,Modelism,Hobby