Forum Machete,Modelism,Hobby: Black Widow - Forum Machete,Modelism,Hobby

Salt la continut

Pagina 1 din 1
  • Nu puteti crea un topic nou
  • Nu puteti replica pe acest topic

Black Widow Dragon 1/72 P-61B Black Widow

#1 Useril este offline   dakian67 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 1777
  • Inregistrat: 10-June 09
  • Location:Braila
  • Interests:Modelism aero WW II,numai 1/72

Postat 05 October 2024 - 08:17 PM

Sal'tare !!
Nu trebuie să stea producția , așa c-am demarat fuguța lucrările la urlătorul kit ( :ph34r: !!), un american mai deosebit...
Northrop P-61 Black Widow este primul avion american construit special ca vīnător de noapte echipat cu radar. Bimotor masiv , bifuselat , dar foarte rapid și manevrabil . Puternic īnarmat ( 4 tunuri Hispano M2 de 20mm + 4 mitraliere Browning cal.50 īn turelă telecomandată), a participat cu succes īn campaniile ultimilor ani de război, pe teatrul Vest European , īn Mediterana, China-India-Burma și Pacific. Īn noaptea de 14 august 1945 , P-61B-2 "Lady in the Dark"din esc.548 NF este creditat cu ultima victorie aeriană a războiului...
Imagine atasata: FRE_008659mic.jpg
Nu-i așa că-i frumos, ciudățenia zburătoare ? :blush:
Au fost mai multe variante.
Doar primele P-61A , varianta inițială, au fost vopsit clasic , Olive Drab/Neutral Grey , restul au fost vopsite negru ( gloss night jet no.62) .Dotat cu turela superioară, care s-a dovedit īnsă greu de operat, și mai mult, atunci cīnd era rotită rapid īn lateral, afecta puternic stabilitatea avionului. Doar primele 37 A-uri au avut turela montată, restul au renunțat la ea, fiind reintrodusă la B-uri, după remedierea efectelor secundare nedorite.
Bun. Avīnd īn vedere că va fi doar unul ( știți asta deja cu totii...) , am să fac un B-15-NO ( cea mai numeroasă versiune fabricată, 153 buc.) , echipat cu turela superioară și 4 puncte de acroșaj sub aripi.
Kitul are și bune , și rele. Ca orice kit.
Pro :
- Fuselajul , aripile , roțile , elicile, gondolele, par OK, le-am curățat și le-am potrivit la rece , par să se "pupe" chiar bine.
- Exteriorul este frumușel , nituit plăcut , panouri ok , mai văd dacă mai adaug ceva ori ba...
- Interiorul este OOB destul de bine reprezentat , bine detaliat pentru această scară. Dar am un interior AIRES, care este totuși mai bine făcut. Cu bubele lui ( OOB imposibil de vopsit , l-am tăiat/separat cu maaare atenție !!) , dar mai OK.
Contra :
- Motoarele substandard, le-am īnlocuit cu unele QuickBoost.
- Tunurile jalnice , trebuie să le modific măcar țevile, ies īn afară cam 5mm, se văd !
- Idem mitralierele turelei , trebuie să găsesc īnlocuitoare. Browningurile turelei erau non-standard , foloseau niște țevi lungi de 36in, cu manșoane perforate. OOB , niște bucăți de plastic...bucăți de plastic. Nu seamănă a...nimic.
- Eșapamentele sunt OK , păcat că lipsesc cu desăvīrșire !! Iar un Pratt & Whitney R-2800 Double Wasp avea 18 bucăți per motor. Mă gīndesc la o modalitate de-a le reproduce cīt mai simplu și mai eficient...
Or mai fi și altele , pe care o sa le descopăr pe parcurs...
Am demarat construcția :
Imagine atasata: IMG_20241004_200425.jpgImagine atasata: IMG_20241004_200442.jpg
Așa , am făcut deja o primă modificare, i-am decupat locașul pentru trapa de acces a operatorului radar ( nereprezentată deloc de kit) și i-am scrăciuit trapa propriu-zisă , ajutat și de ceva PE-uri Airwawes .
Īntrebare mare la voi : ce culoare sa folosesc pentru interior ? Cockpitul și compartimentul operatorului radar ?
Imagine atasata: IMG_20241005_184909.jpg
Unii spun ceva , altii altceva. Poze color , nu prea. Doar avioane de prin muzee. Restaurate. Mai mult sau mai putin cercetat.
Īn unele poze ,am văzut o culoare relativ deschisă . Adică acel Northrop Interior Green ( Model Master e foarte OK). Care a fost culoarea "oficială" pentru interior.
Īn alte poze , am văzut o culoare īnchisă , asemănătoare cu primul Vallejo.
Al doilea Vallejo și Gunze mi se par cele mai aiurea , aduc prea mult a...Olive Drab !!
Nu știu ce să fac.Mai ales că īncă nu m-am decis CARE va fi alegerea finală...Trebuie să fie īnsă un B-15 sau un B-20...Asta ma limitează la escadrilele din Pacific. Se pare că P-61 cu turelă nu a operat īn Europa....
Va urma !

#2 Useril este offline   dany 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 4829
  • Inregistrat: 24-November 06

Postat 05 October 2024 - 08:43 PM

Citeaza

Nu-i așa că-i frumos, ciudățenia zburătoare ?


:-D Daa ... e ca si cum ai pune pe cineva sa deseneze un P38 dupa o noapte de Jazz in Harlem .( "Harlem Air Shaft" (1940) -live- Duke Ellington ) https://www.youtube....h?v=-j7SD9juw14
Acum serios ,nu mi se pare foarte frumos dar este tare interesant ! ... Si e un subiect rar abordat de modelisti .

Mult succes si sporuri ! Te urmaresc cu drag si interes ! :friends:

#3 Useril este offline   dany 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 4829
  • Inregistrat: 24-November 06

Postat 06 October 2024 - 12:28 PM

Citeaza

Īntrebare mare la voi : ce culoare sa folosesc pentru interior ? Cockpitul și compartimentul operatorului radar ?

Nu am cercetat subiectul Dakian , dar eu as folosi culori cat mai deschise care sa iasa in evidenta si sa varieze cu negrul avionului , atragand atentia asupra cockpitului . Altfel s-ar putea sa fie usor anost avand in vedere ca e maricel .

#4 Useril este offline   Z-mare 

  • Membru senior
  • Grup: Moderator
  • Postari: 12667
  • Inregistrat: 07-December 04
  • Location:Sebes -Alba

Postat 07 October 2024 - 11:38 AM

Am mai fost pe aici o discutie in privinta interiorului avioanelor americane, cu ceva link-uri de pe la IPMS (hai ca le-am gasit, vad ca si-au facut o fata noua!!): https://www.ipmsstoc...1941-45-part-i/ https://www.ipmsstoc...41-45-part-iii/
Eu a folosit fie MM1734, fie vopseaua galbena am amestecat-o cu putin negru, pana la obtinerea nunatei dorite. Varianta asta e mai aproape de adevar fiindca asa o obtineau si americanii. Cred ca e specificat asat in unul din link-uri.
Am avut si eu modelul acesta, l-am considerat foarte interesant, dar kit-ul, nu era pra grozav, nu mai stiu firma. Am tot amanat sa-l fac pana l-am dat.
Succesuri, cum zicea un clasic(a) in viata!

#5 Useril este offline   dakian67 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 1777
  • Inregistrat: 10-June 09
  • Location:Braila
  • Interests:Modelism aero WW II,numai 1/72

Postat 07 October 2024 - 04:22 PM

Z-ule, sīnt la curent cu analiza culorilor americane de pe IPMS. Am citit-o cu atenție și mi-am salvat-o.
Atīt doar că autorii au tras o concluzie cit se poate de adevărată : cu americanii nu se știe nimic precis. Totul este relativ. Toate regulațiile americane , că ANA, că alta , erau ORIENTATIVE.
Fiecare producător făcea cum putea și cum īl tăia capul. Iar comisiile de recepție ale Armatei , Marinei sau Aviației nu dădeau doi bani pe culorile folosite. Dacă era cīt de cīt pe acolo , era perfect.
Totul era ca "utilajul" să funcționeze bine !!
Așa că P-61 , deși un avion de pe la sfīrșitul războiului , NU era vopsit pe interior cu ANA 611...ci cu Northrop interior green , acel "apple candy green" replicat așa cum bine spuneai de MM 1734.
Daaar, au existat numeroase variații de culoare , după cīt negru scăpau muncitorii īn arhifolositul "yellow chromate primer" ( yellow chromate este dealtfel și P-61 pe interior, peste tot mai puțin compartimentul echipajului).
Așa că unele erau mai apple green , altele mai bronze green, etc.
O să-l fac MM1734 , am așa ceva, tu ai folosit așa ceva și cum Dany a fost de aceiași părere ( el este specialistul nostru īn culori !!), mi-ați īntărit convingerea că fac bine.
Eu am kitul Dragon din ediția a doua , adăugată și revizuită :rofl:
Potrivirea făcută la rece indică deocamdată o potrivire a subansamblelor foarte bună. Voi vedea pe parcurs..
Numai bine prieteni !

#6 Useril este offline   Z-mare 

  • Membru senior
  • Grup: Moderator
  • Postari: 12667
  • Inregistrat: 07-December 04
  • Location:Sebes -Alba

Postat 07 October 2024 - 07:34 PM

Da, cam astea au fost discutiile- si concluziile- si atunci! :-D

#7 Useril este offline   dakian67 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 1777
  • Inregistrat: 10-June 09
  • Location:Braila
  • Interests:Modelism aero WW II,numai 1/72

Postat 15 October 2024 - 04:52 PM

Am avansat...īnainte !!
Interiorul este aproape gata. Am scrăciuit și niște panouri să īnchid golul dintre cele două nivele din partea din față ( puntea echipajului și plafonul puțului aterizorului frontal sīnt separate īn acest kit !). M-am inspirat din foaia PE Eduard, destinată kiturilor la 1/48.
Imagine atasata: IMG_20241014_191029.jpg
Mai am să-i fac tunurile ( trebuiesc puse la locul lor īnainte de lipirea semifuselajelor) precum și locașurile de evacuare a tuburilor trase. Aici m-am īnțepenit...Locașurile pentru tunuri sīnt clare, știu unde și cīt de mari , etc.
Dar cel de evacuare al tuburilor trase ale celor 4 Browning-uri din turelă ?? Am un cutaway bun , unde se vede că este un singur locaș, central , ce adună tuburile de la toate 4 mitralierele. Dar nu reușesc să găsesc nici o poză īn care să se vadă clar burta, să-mi dau seama UNDE vine , și cīt este de mare !!

#8 Useril este offline   dakian67 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 1777
  • Inregistrat: 10-June 09
  • Location:Braila
  • Interests:Modelism aero WW II,numai 1/72

Postat 10 November 2024 - 03:34 PM

Daa, īntre timp am mai lucrat cīte ceva. E drept , nu prea am mai avut spor. S-a răcit tare afară, īn atelier este ...ca afară. Așa că mai răruț cu lucratul.
Am cam definitivat interiorul :
Imagine atasata: IMG_20241022_132240.jpg
Lateralele.
Imagine atasata: IMG_20241025_190428.jpg
Panoul de instrumente cu palonierul atașat.
Imagine atasata: IMG_20241015_202422.jpg
Scaunele ecipajului.
Imagine atasata: IMG_20241015_195637.jpg
Tunurile. Țeavă de alamă de 0,7mm , grefată pe suportul original de plastic, cu gurile din țeavă de alamă de 0,4mm
Am dat peste un alt minus , anume că locașele aterizoarelor principale sīnt deschise , chinezii nu s-au ostenit să dea și panourile de īnchidere. Le-am scrăciuit din foaie de stiren de 0.3mm, urmīnd să le "populez" cu ceva detalii , să nu arate goale.
Imagine atasata: IMG_20241026_170245.jpg
Cel mai greu a fost să le determin formele. Am avut secțiuni din avion ( niște planuri rusești ??), dar NU din locurile care mă interesau...Există o unealtă specială pentru așa ceva , știți , ca un pieptene cu dinții mobili, dar eu nu am așa ceva.
Numai bine !!

#9 Useril este offline   Z-mare 

  • Membru senior
  • Grup: Moderator
  • Postari: 12667
  • Inregistrat: 07-December 04
  • Location:Sebes -Alba

Postat 22 November 2024 - 10:24 AM

Citeaza

Dar cel de evacuare al tuburilor trase ale celor 4 Browning-uri din turelă ??

Incearca aici: http://zenoswarbirdv...reP61Stuff.html
Daca ce vrei sa copiezi e in plan, pune o coala de hartie peste si hasureaza cu creionul. Zona de interes va parea mai neagra si decupezi pe contur.

#10 Useril este offline   dakian67 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 1777
  • Inregistrat: 10-June 09
  • Location:Braila
  • Interests:Modelism aero WW II,numai 1/72

Postat 26 November 2024 - 11:25 AM

Mulțam pentru link Zetule !
Nu mai știu , dar cred că-l găsisem și eu...Intern , se cam īnțelege cum veneau evacuările la mitralierele superioare. La tunuri , pas.
Am găsit o poză cu un grup de armurieri ce lucrau īn burta bestiei. Se văd clar acolo și evacuările tunurilor. 4 locașuri, ce par īnsă acoperite cu capace !
Oare acele capace se deschideau doar cīnd trăgea ? Nu știu. Le pot figura gravīndu-le, dar nu le fac deschideri ( ca la Bf-109 , de ex.) . Nu par să se vadă īn nici o vedere de dedesubt a avionului...
Nici gaura centrală a evacuării mitralierelor nu se vede , aproape sigur și aia avea un capac ...
Am să le gravez doar, să pot dormi liniștit...

#11 Useril este offline   Z-mare 

  • Membru senior
  • Grup: Moderator
  • Postari: 12667
  • Inregistrat: 07-December 04
  • Location:Sebes -Alba

Postat 29 November 2024 - 10:22 AM

Ca sa dormi linistit, vezi ca unele suruburi aveau filet pe stanga! :-P :-D

#12 Useril este offline   dakian67 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 1777
  • Inregistrat: 10-June 09
  • Location:Braila
  • Interests:Modelism aero WW II,numai 1/72

Postat 29 November 2024 - 05:16 PM

:rofl: :rofl:

#13 Useril este offline   dakian67 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 1777
  • Inregistrat: 10-June 09
  • Location:Braila
  • Interests:Modelism aero WW II,numai 1/72

Postat 09 December 2024 - 01:35 PM

Cīt de cīt am mai făcut cīte ceva...
Mărunțișuri. Vopsit , wash , potrivit, aranjat..
Imagine atasata: IMG_20241208_124031.jpgImagine atasata: IMG_20241208_124049.jpg
Am lipit aripile la fuselajul central.
Imagine atasata: IMG_20241130_101513.jpg
Potrivirea...bunicică. Nu grozavă, nițel descentrată , dar asta este. Am īntīlnit potrivire și mai proastă.
Deja gondolele motoarelor le pot asambla.
Imagine atasata: IMG_20241208_123947.jpg
Pentru asta a trebuit īnsă ca să pregătesc jambele trenurilor principale, se montează īnainte de-a lipi gondolele....Nu-mi place asta, va fi mai greu la mascat, dar nu am ce face , așa este arhitectura kitului.
Va urma , sper !
Numai bine prieteni !

#14 Useril este offline   Z-mare 

  • Membru senior
  • Grup: Moderator
  • Postari: 12667
  • Inregistrat: 07-December 04
  • Location:Sebes -Alba

Postat 10 December 2024 - 10:05 AM

Da, cam incurca jambele alea, risti sa le rupi la manevre. De mascat se face usor, invelite in putina hirtie de ziar (mai exista asa ceva?), fixata cu banda adeziva.
Spor!

#15 Useril este offline   dakian67 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 1777
  • Inregistrat: 10-June 09
  • Location:Braila
  • Interests:Modelism aero WW II,numai 1/72

Postat 10 December 2024 - 10:08 AM

Eh, Z-ule, am fost nițel blond...Am descoperit că se pot lipi gondolele fără să montezi jambele...Le-am lipit deja.
Ziare...nu știu dacă mai sīnt. Dar există șervețele !

#16 Useril este offline   Z-mare 

  • Membru senior
  • Grup: Moderator
  • Postari: 12667
  • Inregistrat: 07-December 04
  • Location:Sebes -Alba

Postat 10 December 2024 - 05:36 PM

Servetele, da! Eu, invatat cu ziare....

Arata acest topic


Pagina 1 din 1
  • Nu puteti crea un topic nou
  • Nu puteti replica pe acest topic

3 useri citesc topicul
0 membri, 3 vizitatori, 0 utilizatori anonimi