Ajutor
Din pacate, obtuzitatea demnitarilor din minister si din comandamentul Luftwaffe, in special a Generalfeldmarschall-ului Erhard Milch , inspector general al Luftwaffe, acest avion a fost dat la o parte, in favoarea aparatelor Junkers Ju 388 și Focke-Wulf Ta 154.
In 1940, biroul de proiectare Heinkel, propune citeva variante de bombardire rapide, bimotor, proiect P 1056, si avioane de recunoastrere, proiect P 1055. La cererea RLM, acest proiect se axeaza pe un tip de avion multirol si recunoastere la mare altitudine. Conform caietului de sarcini, avionul trebuia sa aiba o viteza de 750 km/h, la 9800 m altitudine. In noiembrie 1940 apare necesitatea unei variante de vinator greu. Asa ca, in vara anului 1941, se pun bazele vinatorului de noapte, He 219, iar la 9 noiembrie 1942, dupa testele la sol, aparatul He-219 V1, inmatriculat VG+LW, este ridicat in aer.
Scepticismul Generalfeldmarschall-ului Erhard Milch, face ca aparatul sa intre la un test alaturi de Ju 188 si Me 410. Testele arata ca viteza orizontala este, totusi, mai mica cu 15 km/h decit cea din caietul de sarcini. S-a mai constatat o mica instabilitate in jurul axei, vibratii ale fuzelajului si ale profundorului, precum si schimbari majore ale pozitiei trimerului in timpul activarii flapsurilor. Aceste lucruri a fost remediate in 1943, prin lungirea fuselajului si marirea suprafetelor ampenajelor verticale, ca atare, la noile teste, din martie 1943, aparatul este net superior opozantului Ju 188, depasind viteza acestuia cu 25 si respectiv 40 km/h.
Totusi, desi Generalfeldmarschall-ului Erhard Milch, pina la urma, pare a fi in favoarea lui He 219, Göring isi surprinde subordonatii ordonind, in 25 mai 1944, stoparea productiei de He 219, in favoarea lui Ju 388.
Au existat 34 de prototipuri, pe prototipurile A0/V16 si A0/V23 ( incepind cu prototipul V 13, aparatele devin varianta A0), instalindu-se motoare Jumo 222A/B.
Desi Heinkel a proiectat o serie de variante ce ar fi trebuit sa succeada varianta A0, acestea nu au trecut mai departe de stadiul de mock-up sau prototip. Varianta He-219 B1, a avut tot doua locuri, dar era echipata cu motoare Jumo 222 A/B, cupola aplatizata, rezervoare incorporate in aripi, pentru marirea razei de actiune, fuselajul a fost consolidat iar la aripi anvergura a devenit 22 m. Armamentul consta din doua tunuri MG 151 in fuselaj, doua la radacina aripii si doua tunuri Mk 108, montate in sistem "Schrage Musik".
Varianta He-219 B2, a fost un avion dezvoltat din He 219 B1, fiind motorizata cu Jumo 222E/F. A fost dotata cu un rezervor auxiliar de conbustibil, cu o roata de bot mai mare iar armamentul a fost schimbat cu tunurile MK 108. Varianta B2 nu a avut armament ventral. Un prototip, a avut primul zbor in iunie 1944, viteza nedepasind 700 km/h, avind si o usoara instabilitate in zbor.
Interesant este ca, desi pe multe variante, A0/R6, A2/R1, A2/R2, A5/R4, de exemplu, conform notelor de productie, a fost instalata asa numita "Schrage Musik", orga lui Hitler, nu sunt marturii fotografice cu acest sistem de armament. In "Der Nachtjäger Heinkel He 219", Ronald Remp afirma ca, din fabrica, aparatele au fost dotate cu "Schrage Musik", dar acestea a fost demontate de catre mecanicii de pe aeroporturile de campanie deoarece, din cazua vibratiilor datorate reculului puternic, au aparut probleme structurale în fuselajul din spate, anume fisuri în coastele fuselajului. Pe de alta parte, nu sunt evidente fotografice cu existenta unui colimator „vertical”, adica un colimator montat in asa fel incit sa poata tinti pe pozitie verticala. La NASM e afla singura aeronava ce a supravietuit vremii, aceasta avind, pe partea superioara a fuselajului, doua deschideri pentru "SchrageMusik".
In total, au fost construite 274 de aeronave, incluzind si prototipurile.
Bibliografie
- www.google.ro
- www.hyperscale.com
- Luftwaffe Profie series No.3 ,Heinkel He219 "Uhu" de Joachim Dressel si Manfred Griehl
Kiturile
Ambele sunt kit-uri Dragon, aparute cu ceva timp in urma, sa tot fie prin anii 1995 - 1998. Am decis sa fac ambele avioane, deoarece diferenta intre ele este minora si consta in forma cupolei si a aripilor.
Kitul de He-219 A0, are patru rame din plastic gri, He-219 B1, are cinci rame, plastic gri. Sunt in total, 104 piese, respectiv, 108 piese, din care 5, respectiv, 9, nu se folosesc. Injectia este buna, centrata, cu putine bavuri, detaliile fine, bine evidentiate. Din pacate, plasticul are o consistenta putin ceroasa, fiind un pic mai dificil de dat cu hirtie abraziva sau gravat.
O problema e cu pinii de evacuare (asa am inteles ca se numesc), ce apar pe unde te gindesti cel mai putin!
Partile transparente, 8, respectiv 9, din care trei nu sunt folosite la B-1, sunt clare, destul de subtiri. Cupolele sunt date pentru varianta "inchis", pentru varianta "deschis", trebuie sa tai cupolele.
Cum spuneam, diferenta intre A-0 si B-1 consta in principal in forma aripilor.
Aripa pentru A-0
Aripa pentru B-1
Cutia mai contine cite un set de PE,bord, dar fara film si antene. Decalurile sunt pentru cite doua inmatriculari, He 219 A-0, W.Nr. 190070 Stab.I./HJG1 Hauptman Mamfred , 1944, Venlo, Belgia si Kommandeur I./NJG1, Majer Werner Streib 11/12, iunie 1943, Venlo, Belgia, respectiv, He-219 B-1, I.NJG3, Germania, 1945 si III./NJG3, Germania, 1945.
Instructiunile de montaj si vopsire sunt intuitive, clare.
Codurile vopselelor sunt date pentru culori Model Master si in denumirea in clar. Nu se face nici o referire la culori RLM.
Suplimentar, am doua seturi de PE, de la Eduard, cod 72054, tot niste antichitati, de prin anii '90!
Aceasta postare a fost editata de Z-mare: 18 September 2018 - 03:06 PM
Sus
