Cum am pățit rușinea de-am fost nevoit să " conserv" proiectul perechii de 109E ( nu am cupolă de E3 , sau măcar decaluri de E4...) , mi-am zis să fac totuși ceva , să nu treacă timpul degeaba...Nu știu cum de-a picat chiar avionul ăsta sub ochii mei , dar recunosc o oarece slăbiciune pentru el.
LeO 451 B.4 este un bimotor elegant . În anii ăia , cred că el și Amiot 351 sînt campionii eleganței . Și considerat unul din cele mai grozave bombardiere medii ale epocii.
![Imagine atasata: leo_45_078lafillephph.jpg](http://www.cartula.ro/forum/uploads/monthly_01_2017/post-2161-0-84575600-1485263432_thumb.jpg)
Poate că dacă ar fi fost disponibil în număr semnificativ , și folosit în scopul în care a fost proiectat ( bombardier mediu de altitudine și viteză) , alta ar fi fost soarta lui , și poate și a dezastruoasei campanii din mai '40. În schimb , puținele aparate disponibile în primăvara lui 1940 ( în septembrie '39 erau doar 10 bucăți în serviciu , iar în campania mai-iunie 1940 au fost disponibile doar 183 de avioane în Franța și 135 în Africa de Nord) au fost masacrate de Flak și de vînătoarea germană în atacuri la sol , inutile și inefective.
A servit cu devotement în Armee de l'Air , Aeronavale , sub Guvernul de la Vichy precum și FAFL , ultimul avion fiind retras la sfîrșitul anului 1957 !!
Kitul Smer ( Heller ) vă este probabil bine cunoscut.
![Imagine atasata: DSCN0067.JPG](http://www.cartula.ro/forum/uploads/monthly_01_2017/post-2161-0-30899500-1485264532_thumb.jpg)
Bine turnat , bine detaliat pentru epoca lui , liniile de panou în pozitiv .
![Imagine atasata: DSCN0068.JPG](http://www.cartula.ro/forum/uploads/monthly_01_2017/post-2161-0-88765800-1485264849_thumb.jpg)
![Imagine atasata: DSCN0071.JPG](http://www.cartula.ro/forum/uploads/monthly_01_2017/post-2161-0-24940600-1485264860_thumb.jpg)
Transparențele puțin cam groase și cam "netransparente" , cu ramele bine desenate( se văd și niturile pe ele !! ) deși nu foarte bine definite.
![Imagine atasata: DSCN0079.JPG](http://www.cartula.ro/forum/uploads/monthly_01_2017/post-2161-0-62345200-1485265168_thumb.jpg)
În opinia mea , este un kit bun , din care , cu ceva muncă , se poate scoate o machetă decentă , potrivită oricum scopului meu.
Mi-am luat inima în dinți , și am hotărît ca acest kit să-l regravez și nituiesc în totalitate. Merită , avînd în vedere că este singurul kit existent ( la 1/72) al acestui frumos avion. Plus cîteva tone de scrach la interior , să-l umplu cu ceva decent , deși nu se va mai vedea mare lucru , odată închis.
Kitul oferă trei înmatriculări , despre care nu se spune practic nimic . După cercetările mele , numarul 11 alb este un avion al GB I/25 , escadrila 1 , aerodromul El Aouina , Tunis , începutul lui '42. 5 negru este un avion al Aeronavale , escadrila 613, sfîrșitul lui 1942. Despre 23 alb nu știu înca nimic. M-ar tenta să-l fac pe 5 negru , e mai exotic nițel. Mai este însă mult pînă departe...
Va urma.
Salutări !