Ajutor
Intrucat la Bf109A de la Academy am dat abort mission deocamdata (kitul ala e atat de naspa ca mi-a distrus toata karma), cat ma regrupez mi-am zis sa incep totusi altceva.
Timpul disponibil (de fapt lipsa lui) e insa o problema mare pentru mine, care s-a agravat in ultimul timp. Sper sa reusesc sa termin acest proiect intr-un timp rezonabil....cu toate ca nu promit nimic.
Asa deci...am ales T6G pentru ca imi place. Vroiam ceva colorat, dragut...si ar fi o completare naturala a colectiei mele de 4 modele finalizate, dintre care 3 americani si un bolsevic.
Asa ca un trainer american clasic mi s-a parut foarte ok langa Thunderboltul, Sabre-ul si Bearcat-ul meu.
Avionul, ce sa mai zic de el...american icon in adevaratul sens al cuvantului.
Avionul asta de antrenament avansat era cam pe masura avioanelor de vanatoare atunci in serviciu: adica mare cat casa.
Oamenii s-au gandit (foarte bine, cred) sa faca un trainer care sa respecte filozofia dupa care erau construite avioanele lor de lupta: mare, greu, puternic, robust.
Asa ca au luat un radial de 550-600 CP (la anii la care americanii faceau asta, unii puneau motoare doar cu putin mai puternice pe avioane de prima line, pe care isi construiau strategia de aparare nationala) si l-au invelit cu o celula zdravana, de tabla, cu un tren de aterizare capabil sa suporte cele mai nasoale aterizari.
Dotari de lux, desigur, pentru vremurile antebelice...flaps, tren excamotabil, cabina inchisa, intercom, radio, compensatoare pe toate comenzile, etc.
Avionul si-a facut traba in mod excelent pana bine in anii '60, cand a inceput sa fie inlocuit cu un fel de versiune mai moderna, numita T28 Trojan.
A scos generatii intregi de piloti, de la cei care un zburat pe P-uri 38/40/47/51 pana la cei care au zburat pe F4 Phantom. A fost folosit si in conflicte...Indochina, Algeria, Vietnam...Africa, etc...si intotdeauna s-a achitat cu succes chiar si de sarcini pentru care nu fusese proiectat.
Celula asta a rezistat cu succes pana azi. Sunt destul de multe de Texane, Harvard-uri si SNJ-uri din diverse variante/generatii care inca mai zboara...multre chiar full acrobatic.
E o treaba, dupa mai bine de 70 de ani.
Si acum sa vedem ce-avem noi aici (in cutie, adica):
Din cate mi-am dat seama, cei de la Italeri au preluat si reboxat o matrita mai veche a celor de la Occidental.
Plastic moale, gravat in negativ. Arata bine, cu toate ca parca nu e asa de crisp ca machetele de acum.
La detalii cam subtire...cockpit-ul, trrenul de aterizare (in special zona bailor trenului) sufera de prea multa simplitate.
Voi incerca sa mai adaug una-alta...dupa posibilitati. Voi folosi si un zoom etch de la Eduard, care mai rezolva putin cockpit-ul, insa nu cu mult.
Iaca si pozele obligatorii cu cutia si continutul.
Intentionez sa fac o inmatriculare americana (Guantanamo Bay) mai colorata, precum cea din poza atasata.
Toate cele bune,
Sus
