aici este vorba despre un kit mai vechi (cumparat cu ceva timp in urma, la un loc cu un F22).
Daca in ceea ce priveste kitul de F22, acesta s-a asamblat ok, cu cel de mai jos eu am avut probleme, fiind necesare cantitati de chit de umplere destul de importante, unele piese parand ca nu sunt cele care ar trebui sa fie.
Momentan macheta este in stadiul in care a fost vopsita, lacuita, cu decalurile aplicate si asteapta washul si sigilarea.
In imaginile de mai jos sunt surprinse doar momentele asamblarii.
Din categoria fenomenelor SF specifice activitatii mele de modelist, am constatat ca s-a pierdut cupola mica a avionului (pe cea mare am gasit-o). Adica desi am folosit o forma de reflexiv, de fapt eu sunt cel care nu stie ce s-a intamplat cu ea. Daca la piesele mici mai apare fenomenul in care sunt imprastiate de aerul din compresor cand testez aerograful si aceste piese se gasesc din eroare pe masa de lucru, aici, desi se mai intampla sa pun piese in alte cutii din motive de organizare, cupola se pare ca s-a teleportat.
Oricum macheta este destinata unui doritor care mi-a spus ca face rost de cupola, deci problema este remediabila.
Voi reveni bineinteles si cu imagini cu macheta in stadiul final.











