Forum Machete,Modelism,Hobby: Colţul cu Wurger-e - Forum Machete,Modelism,Hobby

Salt la continut

  • 2 Pagini +
  • 1
  • 2
  • Nu puteti crea un topic nou
  • Nu puteti replica pe acest topic

Colţul cu Wurger-e Dezvoltarea FW190 si rudele mai apropiate sau mai indepartate

#1 Useril este offline   wurger 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 4049
  • Inregistrat: 21-February 05
  • Location:Bucuresti

Postat 10 February 2014 - 04:36 PM

Sper sa nu considerati topicul asta o imitatie ci mai mult o inspiratie.
Asa cum a zis un prieten influent (asupra mintii mele) ar cam trebui sa fac si eu o legatura intre porecla aleasa si ce fac.
Asa ca intrand in perioada avioane, am facut tot posibilul sa ignor gramada de japoneze care asteapta si m-am apiucat sa completez o colectie inceputa demult.
Si cu ce puteam sa incep decat cu inceputul. Din pacate inceputul a coincis cu defectarea camerei (batrana deja).
Asa ca pentru FW 190 V1 nu am poze din timpul lucrului .... si nici de final deocamdata. Dar se rezolva.
Urmatorul pe lista era un A0.
Tot ce aveam insa era un A1 Sword primit de la Radub acum un secol.
E mult mai interesant un A0 dupa parerea mea pentru ca diferentele constructive sunt multe fata de seria A2-A3.
Nici la asta nu am avut camera la inceput dar o sa va povestesc cat mai exact ce am facut si veti putea vedea poze cu ultimii pasi ai constructiei.

Asa ca imagine generala - imaginea de mai jos
Imagine atasata: FW A0 and V1 009.jpg


#2 Useril este offline   anakinu 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 1077
  • Inregistrat: 14-March 08
  • Location:PITESTI
  • Interests:Rock ,modelism,bere

Postat 10 February 2014 - 04:53 PM

Cum spunea fiul meu când era mic : Este măi,măi...Imagine postata.
Poate mai învăţ şi eu câte ceva Imagine postata
Baftă ! Imagine postata

#3 Useril este offline   RocknRolla 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 1050
  • Inregistrat: 15-February 13
  • Location:Bucuresti

Postat 10 February 2014 - 06:14 PM

Salut.

Excelent subiect.
Fw190 este, alaturi de Bf109 (poate numai putiiiin in spatele lui 109) cel mai tare avion ever. Punct.
Pur si simplu nu exista un avion mai misto decat Fw190 (poate doar Bf109, da' la limita asa...).:wub:
Evident, exclus de la aceasta comparatie este IAR 80/81, din motive evidente (fiind al nostru e atat de misto incat nu-l pot compara cu nimic si nimeni - ar fi o grava blasfemie :crazy: ).

Lasand de-oparte subiectivismul masiv al aprecierilor mele (in care dealtfel cred neclintit - in aprecieri, that is...), abia astept sa vad reprezentarea acestei frumoase familii.
Imi doresc s-o fac si eu, intr-un viitor...eventual la o scara putin mai mare...
Pana atunci, ma voi delecta cu ce ne arati tu. Abia astept.

Spor la treaba!

PS: nu mai stiu exact daca m-am facut clar inteles...Fw 190 rulz forever :punk:
PS2: Faci tot, da? De la A0 la A9? Si G-uri si F-uri? Eventual si alea neajunse in productie...A10 si variantele torpiloare, etc?
Doar Antoane sau si Dore?
Ar fi tare dragut si D9/10/11/13...si Ta 152H/C...mmmm...:dribble:

#4 Useril este offline   AdiP 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 2390
  • Inregistrat: 29-February 08
  • Location:Turda
  • Interests:Anything that fly, crawl or float in WW 2

Postat 10 February 2014 - 09:16 PM

Cu scuze pentru intinarea topicului tocmai deschis, as sugera colegului BMF sa arunce un ochi prin topicul de mai jos.
Apar acolo "cativa" din macelarii ce dau titlul acestui topic si evident nickname-ul proprietarului topicului.

http://www.cartula.r...tia-lui-wurger/
As sugera o trecere rapida in revista a tuturor pasarilor orezar expuse in acel topic (:devil:) mergand rapid spre ultimele pagini. De ce spun asta ? Pentru ca ele reprezinta un alt subiect sensibil, ce-ar merita tratat separat.

Scuze inca odata pentru deviatia mea.

#5 Useril este offline   RocknRolla 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 1050
  • Inregistrat: 15-February 13
  • Location:Bucuresti

Postat 11 February 2014 - 09:21 AM

Vezi postareaAdiP, la 10 February 2014 - 09:16 PM, a spus:

Cu scuze pentru intinarea topicului tocmai deschis, as sugera colegului BMF sa arunce un ochi prin topicul de mai jos.
Apar acolo "cativa" din macelarii ce dau titlul acestui topic si evident nickname-ul proprietarului topicului.

http://www.cartula.r...tia-lui-wurger/



Eu sper ca n-am "intinat" nimic. Cel putin, nu asta a fost intentia mea. Imi cer scuze daca postarea mea mai entuziasta (chiar imi place subiectul) a deranjat pe cineva.


Fabulos, intr-adevar. Sunt mult mai multe decat indraznisem eu sa sper. Chiar si alea prototipuri...:clapping:
Culmea e ca de topicul cu colectia imi aduc aminte ca l-am mai vazut, dar cred ca n-am apucat sa ajung la 190-uri&family.
In afara de asta, din denumirea topicului (prezent) m-am gandit ca urmeaza toata famiglia :pardon:...ceea ce n-ar fi deloc rau, chiar daca unele au mai fost prezentate.

Toate cele bune,

#6 Useril este offline   Bill 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 1879
  • Inregistrat: 06-December 04

Postat 11 February 2014 - 09:43 AM

Sers Caline,
190-uri timpurii :dribble: un subiect rar pe care il astept cu nerabdare. Excelent ! multumim pentru ca impartasesti.
Toata seria va fi o delectare pentru mine,
Spor,
Bill :crazy:

#7 Useril este offline   wurger 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 4049
  • Inregistrat: 21-February 05
  • Location:Bucuresti

Postat 11 February 2014 - 09:49 AM

Pai de fapt asa ma cam gandeam si eu.
Arat la ce lucrez - practic alea care lipseau si pe masura ce umplu golurile in arborele genealogic, mai postez cate o poza sau doua cu ce am facut deja.
Am o carte in germana cu care ma tot chinui sa pricep ce zice si informatia de acolo voi incerca sa o trec sumar aici ca sa priceapa homo modelisticus care a fost traiectul sfrânciocului.

Corectura zoologică: Sfranciocul este numit si pasarea macelar deoarece isi face provizii de insecte si mici reptile infigandu-le in spinii unor plante din arealul sau de raspandire.

FW190 A1 de la Sword este scos acum cativa ani buni si metodele short run (serie scurta) isi spuneau mai mult cuvantul decat in zilele noastre.
Lasand la o parte inevitabilele bavuri, plasticul e de buna calitate, permitand gravaje si degrosari fara prea mare efort.
Pentru trecerea de la A1 la A0 a trebuit sa fac urmatoarele modificari.
- inelul care inglobeaza rezervorul de ulei nu era blindat. Spre deosebire de kiturile revell insa, foarte folosite in ultimii ani, acesta are circumferinta buna, depasind sensibil circumferinta botului. In fapt asta nu e bine, pentru ca inelul a devenit asa dupa ce a fost blindat. Peretele din spate a fost inlocuit cu unul de la Revell care avea gaura centrala si ceva detalii. Oricum nu se vor vedea dar ma folosesc de gaura pentru axul elicei ca sa o pot face mobila.
- Coafa elicei era mai scurta si mai conica. Am folosit una reprezentata gresit de la un kit de FW190 mai vechi.
- Turbina de racire din spatele elicei avea deja 12 pale. Turbina cu 12 pale a devenit standard la modelul A0 spre deosebire de prototipul motorizat cu BMW 39 si inmatriculat FO+LY si care avea turbina cu 10 pale. Turbina asta a fost adoptata in urma faptului ca dupa ce au renuntat la mega-coafa cu deschidere frontala de la V1 si V2, motorul tot nu era suficient racit.
- Inmbinarea tablelor de pe "power-egg" (unitatea motorului se putea desprinde pentru inlocuire sau service cu tot cu carcasa de pe avion) este diferita de seriile ulterioare prin faptul ca se prelungea pe partea din fata, lasand continuu capacul cu adanciturile mitralierelor de bot. Am regravat unirea panourilor in zona aia.
- Bosele de pe lateralele botului erau in forma de picatura cu laturile egale. Am slefuit pana am obtinut forma.
- Placa din spatele esapamentelor nu avea fante sau voleti de racire. Am acoperit cu chit detaliile.
- Capota mitralierelor nu are marginile rasfrante in sus (si asta se pastreaza pana la A4). Am slefuit rasfrangerea.
- Armele din aripi fiind tot MG17 nu existau carenaje suplimentare la radacina aripii (doar capace de vizitare lise) iar pe bordul de atac sunt doua gauri mari la care tevile nu ajungeau (nu iese nimic in afara).
- Blindajul dorsal nu era intarit cu bara din spate. Se va omite bara respectiva cand voi ajunge la ea.
- Usa de la compartimentul radio era mai mica, asezata mai jos si de o forma aproape patrata (aproape). Am regravat partea de jos care la kit era paralela cu gravajul de pe muchia de jos a fuselajului.
- Am inlocuit deriva care nu avea nici o urma care sa arate ca era din panza cu una Revell. Nu e foarte corect pentru ca pe original nu se vad adancituri ci doar elemente de intarire pe structura de rezistenta, foarte putin in relief. Face acum o firma, dar am observat prea tarziu.
- Fata de V1 profundoarele au fost marite si au devenit aproape dreptunghiulare din trapezoidale cum erau.
- Am refacut elementul din care iesea cablul antenei care pe kit era subdimensionat. Am incarcat cu superglue si am slefuit (inca nu stiam de Revell-ul ala alb pe care il foloseste Edi si oricum dupa aia nu am gasit).
- Jambele trenului de aterizare fusesera deja intarite fata de V1 si V2 si mecanismul era deja electric fata de cel hidraulic folosit la prototipuri.

Mai jos pun un desen cu diferentele dintre A0 si A1,A2. Desenul e luat de pe IPMS Stockholm.
Imagine atasata: fw190_variants_01.jpg


Kitul pune la dispozitie baia trenului din rasina - destul de groasa si cockpit din rasina corect detaliat.
Imagine atasata: FW A0 aripa inf-1200.jpg


Chestia e ca la nici un FW nu se vede mare branza din cockpit. Eu am adaugat un colimator (de fapt doar cutia lui cu tamponul din piele) sub streasina care umbrea panoul de bord, urmad ca deasupra sa pun doar sticlele.
Cockpitul de FW 190 este dupa parerea mea cel mai bun exemplu de gandire si design functional teuton.
Am ajuns cu el in faza asta, in care datorita baii trenului (scuze dar nu pot sa-i spun locas la ceva atat de complex) am observat ca nu o sa fiu capabil sa potrivesc extradosurile cu intradosul cu baia si cu fuselajul incarcat deja cu cockpitul.
Am hotarat sa lipesc intai extradosurile de fuselaj (mai putina chituiala ulterioara) si apoi sa fortez un pic intradosul.
Asta a dus la modificarea diedrului la extradosuri si la speranta mea ca intradosul odata lipit le va forta sa stea la un unghi mai relaxat.

Imagine atasata: FW A0 aliniere aripi-1200.jpg Imagine atasata: FW A0 corectare diedru-1200.jpg


Asa cum probabil ati observat, am pus balamale din fir tras la cald, acolo unde a fost nevoie.
Imagine atasata: FW A0 and V30 008-1200.jpg


#8 Useril este offline   Longinus 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 7548
  • Inregistrat: 06-March 08
  • Location:Mayotte, Guyana

Postat 11 February 2014 - 10:39 AM

Bravos, Calin.
Da-le, sa vina.Lasa-le sa curga.
Btw: intr-un clasament propriu,personal,si din cale-afara de subiectiv, consider ca FW-ul 190 (nu mai vorbesc de seria 152) a fost best classic fighter ever.

#9 Useril este offline   wurger 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 4049
  • Inregistrat: 21-February 05
  • Location:Bucuresti

Postat 11 February 2014 - 03:00 PM

Am uitat sa va mentionez ca la acest A0 am astupat gravura care figura trapa in care baga piciorul nenea ca sa se einsteigen in der fuhrersitz.
De asemenea, nu am modificat bosajele tunurilor MG FF de pe intradosul aripilor pentru ca asa cum zice Herr Peter Rodeicke in biblia Wurgerului (avem si noi religia noastra) - "Focke Wulf Jagdflugzeug Fw 190A zu Fw 190 'Dora' und Ta 152 H", exemplarul pe care il voi reprezenta KB+PU avea aceste tunuri montate.
Aripa mare similara prototipului V5G (grosse fluegel) de 18,3mp (anvergura 10,5m) a fost adoptata dupa ce primele 10 exemplare fusesera scoase cu aripa mica similara cu cea pe care o veti vedea la V1.


Dupa cateva teste de montaj fara kleber (lipici) si slefuiri si ciopliri pentru a potrivi cat mai bine imbucarea, am lipit partea centrala si am lasat-o sa se fixeze bine.
A urmat apoi continuarea lipirii pana spre varful aripilor si asigurarea cu kleme.


Imagine atasata: FW A0 inel turbina elice ax-1200.jpg



Am pregatit si radiatorul, turbina careia i-am pilit palele si axul eliciei facut dintr-un panzerblitz prost de la un Me 262 la 1/32.
In paralel am pregatit pentru vopsire flapsurile, capacele trenului si mecanismul de retragere a trenului.


Imagine atasata: FW A0 pregatire piese 02-1200.jpg



Toate au primit RLM02 Duco si mai apoi scame din belsug si wash. Chior fiind n-am vazut scamele inainte de wash. Voi cum faceti sa n-aveti scame. Mentionez ca baiatul meu se deplaseaza prin sarituri si alunecari pe parchet.


Imagine atasata: FW A0 praf -1200.jpg




#10 Useril este offline   Z-mare 

  • Membru senior
  • Grup: Moderator
  • Postari: 12661
  • Inregistrat: 07-December 04
  • Location:Sebes -Alba

Postat 12 February 2014 - 09:45 AM

Excelenta treaba, Wurger! :hi: :hi: Daca vei prezenta in continuare cu desene si explicit trecerea de la o varianta la alta, treaba devine deja biblie, asa ca o sa pun totul in pioneze, spre stiinta tuturor, de la homo modelisticus noviceus , la homo modelisticus maistorus.
Cit despre praf...poate o alta planeta! :whistle:

#11 Useril este offline   wurger 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 4049
  • Inregistrat: 21-February 05
  • Location:Bucuresti

Postat 12 February 2014 - 02:08 PM

Multumesc Z pentru ajutor si aprecieri.

Ma intorc putin la V1.
Cam toata lumea se opreste la vopsirea in RLM 70/71/65.
A fost corecta si folosita dar parca pentru un prototip nemtesc e mai bun 02.
Avionul a zburat mare parte din testele de inceput asa si exista poze care o dovedesc. Si in zbor si la sol. pozele sunt in cartea de care aminteam mai sus, a lui Peter Rodeicke. Am gasit doar una pe net si o voi posta mai jos. Este de pe pagina "Die Gesichte der FW190".
Imagine atasata: v1_4.jpg



Imagine postata
Imagine postata
Imagine postata

Pozele sunt facute tot cu camera veche. Nu e o scuza dar nu sunt cum mi-ar place.

Spre deosebire de modelele de serie, prototipul avea usa pt compartimentul radio pe partea dreapta a fuselajului.
Ce se vede sub cupola in spatele scaunului era busonul pentru carburant.
Palele elicei aveau la intrarea in mega-coafa o rozeta care permitea schimbarea pasului elicei.
Bechia era mult mai mica.
Undeva se scrie ca ansamblul deriva-directie s-a marit odata cu trecerea la avioanele de serie. Eu nu mi-am putut da seama unde si cum.
In unele poze profundoarele par mai trapezoidale. Totusi datorita unghiurilor de fotografiere e greu de spus cum aratau cu exactitate.
Prototipul V1 nu era inarmat deloc, insa V2 (FL+OZ) cu care nu prea exista poze (deocamdata) avea prevazute la radacina aripilor orificii de tragere pentru MG131.
Odata cu trecerea la capotajul conventional si la inmatricularea militara FO+LY tubul pitot care se gasea pe aripa stanga (la V1) a fost mutat pe dreapta (unde a si ramas) pentru ca pe aripa stanga sa fie montata o sonda putin mai lunga decat pitotul dar cu o terminatie cu 4 craci. Nu stiu la ce folosea. Daca stie cineva mai multe poate completa.

Imagine atasata: v1_5.jpg


Mai jos se pot vedea diferentele dintre prototip si serie.
Imagine atasata: fw190_ueber.gif


La 4 martie 1940, dupa ce prototipurile fusesera prezentate oficialitatilor, V2 acum inmatriculat RM+CB (V1 - RM+CA) a suferit un accident la sol prin care a fost grav avariat grav.

#12 Useril este offline   dany 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 4819
  • Inregistrat: 24-November 06

Postat 12 February 2014 - 07:11 PM

:wub: Excelent ! :dribble:

Citeaza

Voi cum faceti sa n-aveti scame.

Eu spal inainte de vopsire cu apa si sapun piesele , dupa care le asez la uscare intr-o cutie curata din care am suflat inainte cat mai bine praful ( care ar fi posibil sa se fi depus) . Piesele stau in cutie pe o hartie cerata ( luciaosa ) de pe care am suflat de asemenea praful , in cazul ca nu stau lipite pe betigase, adica fara sa se atinga de nimic . Inchid cutia , de multe ori lasand o crapatura ( un colt deschis) ca sa intre aerul si las la uscat vreo zi ; iarna , uneori pe calorifer ,punand inaite preventiv pe calorifer o bucata de ziar (un ziar impaturit) ca sa nu se intample ca piesele sa fie deteriorate sau afectate de caldura .
De obicei spal piesele seara ca sa se evapore apa pana a doua zi ( sau poate inca o zi) . Scot piesele din cutie suflu peste ele sa se duca eventualele scame , apoi daca doresc dau foarte fin peste ele cu o pensula moale cu foarte putin diluant de vopsele , care nu ataca plasticul si se evapora foarte repede . Asa imi pot da seama unde sint scame , si le inlatur tot cu pensula cu diluant , tragandule spre marginea piesei .Incerc sa nu repet operatiunea asta des , o trecere -doua . Las diluantul acela sa se evapore , si apoi vopsesc ,imediat .
Dupa asta asez piesele la loc in cutie cu vopseaua umeda/in curs de uscare pe ele si inchid cutia ( nu de tot , las acel colt deschis pt .aerisire) . Cercetez piesele dupa vreo jumate de ora/oora . Atunci , daca se depun scame le pot inlatura cu o pensula moale uscat , sau sufla , sau le pot sa le las acolo , vopseaua fiind indeajuns de uscata incat sa nu se mai prinda .
Daca au ramas totusi scame prinse in vosea ; si uneori raman in ciuda tuturor eforturilor , le inlatur mai tarziu , dupa vrao cateva zile , cu un smirghel fooarte fin , de regula dupa 1-2 treceri usoare peste scama .
... Sau ma multumesc cu ele ...(mmdea :diablo: )

#13 Useril este offline   busila 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 1935
  • Inregistrat: 20-August 08
  • Location:ALBA-IULIA
  • Interests:AVIATIE

Postat 12 February 2014 - 09:57 PM

V1 e kit-ul de la MPM ? Daca da, ce probleme au fost la montare ? L-am luat recent si ma cam bate gandul sa-l incep , asa ca mi-ar fi foarte utila experienta ta.
Multumiri pentru detalierea unui subiect indragit de multi pasionati...

#14 Useril este offline   wurger 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 4049
  • Inregistrat: 21-February 05
  • Location:Bucuresti

Postat 13 February 2014 - 09:22 AM

Laborios procedeu ai Dany. Adica fata de al meu.... Iau piesa cu ajutorul degetelor si apoi o vopsesc....
Trebuie sa mai lucrez si eu la partea - masuri de securitate impotriva prafului.

Frumoasa veste imi dai Busila. Unde ai mai gasit V1 ? Este reeditat sau ai gasit unul fara stapan ?
As vrea sa fac si V2 cu motorul normal - fara megacoafa.

Daca e kitul vechi neimbunatatit, problemele sunt cele obisnuite la kiturile de atunci ('95-98). Adica mare parte din piesele mici sunt copii slabe (groase si cu multe bavuri) dupa piese de Italeri ca asta era laudat atunci.
Cele mai nasoale sunt:
- Megacoafa - nu e detaliata si sistemul de prindere lasa mult de dorit. E greu s-o faci învârtibilă. Eu la a mea am lasat ştuţul ala mai gros si intra un pic fortat in gaura. Avantajul e ca pot sa o scot in drum spre Alba (sa zicem) si sa o pun in fata la masina Imagine postata.
- Jambele, rotile, cockpitul, mansa - sunt de inlocuit (Vezi revell)
- Capacele trenului trebuie subtiate mult si cu grija.
- Cupola vacuformata e subtire si destul de neclar unde trebuie taiata. Bagi in ea niste patafix, iti pui lupele la ochi si incerci sa marchezi cu un marker subtire pe unde o sa tai.
- Coada iese cam groasa.
- Profundoarele merg inlocuite dar trebuie oricum modificate ca forma. uite ca ziceam ca nu prea sunt poze cu ele de sus sau de jos din care sa-ti dai seama cum aratau. Am scotocit si am gasit una.
Imagine atasata: FW190-43f.jpg

- Aripile au gravajul incomplet ca pe vremea aia lumea se lua dupa Squadron care da putine informatii si din astea putine, multe sunt eronate. Iti trimit eu un plan vazut de sus.
Pozele in care s-ar putea vedea aceste linii sunt cele cand aparatul e in constructie si nu mi-e clar daca ala e mock-up sau avionul real. Oricum sunt asa de supraexpuse ca nu se vede mai nimic.
- Te poti folosi bine de PE care da bordul relativ corect. In stanga sus e un spatiu gol unde ar fi trebuit sa fie contoarele de munitie. Asta fiind neinarmat nu se justificau dar nu cred ca nemtii ar fi lasat un spatiu nefolosit si ar fi inghesuit ceasurile in dreapta.
- Gravura pe fuselaj din cate mi-adiuc aminte, are niste omisiuni. Usa radio ar trebui pusa pe dreapta; Sus pe bot deasupra motorului exista o balama in lung care era pusa offset spre dreapta; in fata parbrizului erau 4 fante (de aerisire a cockpitului cred).

Sper ca am acoperit tot. In fond, cand te apuci de el, blindat cu planuri si poze ajungi la niste concluzii....Si dup-aia strangi din sfincter si astepti sa-ti spuna cineva cat de tare te-ai inselat.

#15 Useril este offline   busila 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 1935
  • Inregistrat: 20-August 08
  • Location:ALBA-IULIA
  • Interests:AVIATIE

Postat 13 February 2014 - 02:43 PM

Multumiri pentru ajutor maestre ! Kit-ul , vechiul MPM , e de pe net (un ghinionist m-a facut norocos pe mine-ori o fi invers).
Cam astea ar fi planurile pe care le am
Imagine atasata: Fw-190V1 drawings.jpg Imagine atasata: Fw-190V1 drawings 2.jpg Imagine atasata: Fw-190V1 drawings 3.jpg Imagine atasata: Fw-190V1 photo.jpg
O sa incerc sa fac rost de jambe si roti de pe la colegi. Cupola n-ar merge oare inlocuita cu una injectata de la un altul ?

#16 Useril este offline   wurger 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 4049
  • Inregistrat: 21-February 05
  • Location:Bucuresti

Postat 14 February 2014 - 09:28 AM

Daca as fi avut eu planurile astea cand m-am apucat....
Invatatura de minte sa nu mai tac cand ma apuc de ceva.
multumesc pentru materiale, mai ales pentru V2.
Din ce carte sunt ?

#17 Useril este offline   busila 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 1935
  • Inregistrat: 20-August 08
  • Location:ALBA-IULIA
  • Interests:AVIATIE

Postat 14 February 2014 - 03:47 PM

O sa-ti trimit ce am eu....

#18 Useril este offline   wurger 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 4049
  • Inregistrat: 21-February 05
  • Location:Bucuresti

Postat 25 February 2014 - 12:09 PM

Si mi-a trimis..... Vreo 30 de fisiere. Multumesc Busila.

Ca sa nu va las cu ochii in soare pana mai apuc sa lucrez la A0, am dat drumul intre timp la un proiect caruia ii dadeam târcoale de mult.
FW 190 V32 cunoscut si sub numele de Ta153.
Proiectul Ta 153 a fost până la urmă abandonat, utilizându-se toate resursele pentru continuarea Ta 152, care a si ajuns până la urma (12 exemplare) la o unitate de luptă.
A facut parte din marele program Hohenjager, program foarte complex, despre care voi vorbi pe parcursul topicului, pe masura ce mai traduc ce scrie in nemteste domnul Dietmar Hermann in cartea "Vom ersten Hohenjager zum FW190H".

Au inceput si altii sa-l lucreze la diferite scari si au adoptat ceea ce li s-a parut lor mai usor.
La acest proiect era folosita o aripa marita, insa cu o anvergura inferioara celei de la Ta152.
O sa specific intr-o postare ulterioara care au fost raporturile de lungire a aripii de la un proiect la altul (acum nu am documentatia la indemana dar incluzand V1, au fost 4 anverguri)
Am mai facut odata o aripa din asta cand am facut mai demult prototipul FW190 B.
Atunci am inserat un segment de aripa pe fiecare parte intre flaps si eleron. Am facut-o mai mult intuitiv, nici pentru ala ne-avand planuri la data respectiva.
Ce a iesit este tarat de graba cu care am lucrat si de materialele de baza folosite (Italeri - heller - revell vechi).
Pun aici o poza numai ca sa fac o legatura.

Imagine atasata: FW 190 B3.jpg


LA V32, gasind pe net planurile de mai jos, am putut sa-mi fac o idee mai buna despre cum arata de fapt aripa (nu departe de ce facusem eu)

Imagine atasata: index-14.jpg


Tot frecând desenele astea, am ajus la concluzia ca ar fi mult mai usor sa obtin aripa si fuselajul (unde mai pui) dintr-un kit de Ta152.
Acu, sa stric un kit de Ta152 e cam impotriva naturii mele...Doar daca.... Si asa am ajuns sa-mi iau un kit reintrodus de Revell, al vechiului lor Ta152, despre care aveam o parere foarte proasta.
Pus pe planuri insa, nu mai e chiar asa de prost. In plus beneficiaza de o gravura in relief atat de putin reliefata incat in 3 minute cu un smirghel dispare de tot.
Singurul defect mai mare ar fi ca grosimea laterala a fuselajului nu e suficienta.
Am hotarat sa bag o foaie de plastic la mijloc, asta ajutandu-ma sa fac si ţepeluşul de la coada care difera de Ta152.
E un fel de gandire inversa pentru ca proiectul Ta153 a fost mai tarziu transformat in Ta152 cinstit si se pare ca a purtat numarul 1.

Imagine atasata: FW V32 clin median-1200.jpg

Imagine atasata: FW V32 adaugare clin-1200.jpg

Aceasta postare a fost editata de wurger: 25 February 2014 - 12:09 PM


#19 Useril este offline   busila 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 1935
  • Inregistrat: 20-August 08
  • Location:ALBA-IULIA
  • Interests:AVIATIE

Postat 26 February 2014 - 12:56 AM

Sa-ti fie cu folos mestere . Sunt numai ochi si urechi , sa vad ce minunatie scoti ...

#20 Useril este offline   busila 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 1935
  • Inregistrat: 20-August 08
  • Location:ALBA-IULIA
  • Interests:AVIATIE

Postat 26 February 2014 - 11:50 AM

Uitai sa zic ca pe langa V1 am luat si V18 . Tot de la MPM

Arata acest topic


  • 2 Pagini +
  • 1
  • 2
  • Nu puteti crea un topic nou
  • Nu puteti replica pe acest topic

3 useri citesc topicul
0 membri, 3 vizitatori, 0 utilizatori anonimi