Anul 106. Sarmisegetuza a cazut. Regele Decebal se sinucide pentru a nu cadea in mana romanilor.
Una din capeteniile dace isi conduce oamenii pe cararile muntilor. Se opreste si le vorbeste luptatorilor sai.
- Dusmanul este prea aproape. Voi ramane sa-I tin in loc pana voi ve-ti trece valea. Acolo sa nu stati. Continuati lupta.
- Stapane, raman cu tine. Sunt prea multi, zise unul din aprigii razboinici a carui falx luceste naprasnic.
- Nu! Bratul tau trebuie sa fie viguros atunci cand va ve-ti intoarce.
Dusmanul se apropie. Gandurile se invalmasesc. Un nod in gat nu-l lasa sa respire. Trebuie sa-si invinga teama. Asa a fost si la Tapae,si la Sarmisegetuza, si in cate alte lupte! Este teama pe care o cunoaste si pe care a invins-o intotdeauna. Gandul I se indreapta din nou, catre Zamolxis.
- Marite Stapane, in maretia ta, arata-ti a tot puternicia si ajuta-ma sa-mi apar oamenii si pamantul stramosesc.
Nici nu-si termina bine gandul, ca un urlet rascoleste aerul. Din umbra codrului, cu pas masurat, un lup se apropie, privindu-l cu ochii lui patrunzatori de fiara.
Razboinic si lup, stand umar la umar, sunt gata sa-si apere pamantul.
Aceasta postare a fost editata de LAV-Z: 24 October 2013 - 12:08 AM