Pentru o incadrare in timp, ar trebui sa specific perioada la care ma refer, cu precadere: cea mai puternica pozitie a statului dac a fost fara indoiala sub Burebista, in timp ce, hai sa spunem, cea mai mediatizata (cu ghilimelele de rigoare) a fost domnia lui Decebal.
Cat despre izvoarele mai la indemana, altele decat cele scrise, ar fi descrierile in imagini de pe Columna lui Traian. Totusi ar trebui sa aplicam in rationamentul nostru, un adevar consacrat : istoria o scriu (intotdeauna) invingatorii.Prin prisma naratiei in piatra columnei, la un moment dat vedem dacii infranti, luptatori cazuti in nefiinta sau robie, ce par lipsiti de cine stie ce posibilitati militare. Cu toate acestea, columna ne releva o contradictie, atunci cand privim la capturile romanilor: arme, sulite,arcuri,coifuri,armuri si cai. Intr-un rationament logic, ar trebui sa ne intrebam de unde au aparut totusi acele prazi de razboi, daca dacii erau doar niste amarati de barbari ?
Desigur, artistul care a conceput si apoi a executat lucrarea, a dorit sa glorifice faptele cezarului si legiunilor sale, fara sa conteze prea mult celelalte aspecte. Astazi noi le privim ca pe o legatura cu trecutul si incercam sa le "traducem". Cred ca uzul logicii este o buna unealta in aceasta lucrare.
Exista unele lucruri daltuite in marmura columnei, care ne releva multe indicii interesante asupra finalului povestii; aflam de pilda,care a fost sfarsitul regelui (asta este deja o banalitate - scuzata sa-mi fie parerea) dar putem vedea un pesonaj feminin invitat de insusi imparatul roman,sa urce la bordul unei galere(si desigur, sa ia drumul Romei). Acel personaj se pare a fi sora infrantului Decebal, sora careia imparatul ii arata un respect cuvenit (totusi) unei persoane de rang nobil.De unde ar proveni acest respect ? O Simpla curtoazie ?
Sa nu uitam ca pentru Roma, cucerirea Daciei a fost doar un simplu episod din multele episoade ale celui mai maret imperiu care a existat vreodata.
Cand spun maret,nu ma refer neaparat la intinderea sau numarul locuitorilor, nu ma refer nici macar(!) la secolele cat a durat imperiul, ci ma refer la ceea ce Roma a lasat in urma ei in istoria lumii si in cea a Europei, in mod anume. Atunci cand Roma s-a prabusit, in Europa au urmat secole de intuneric.
Cei mai buni tovarasi de lupta ai dacilor(vecini dar si dusmani,uneori) in lupta impotriva romanilor, au fost sarmatii.
O buna descriere a celor doua neamuri, o avem mostenire de la istoricul roman Tacit.
Cat despre daci, chiar daca in lucrarea sa
Historiae stralucitul scriitor nu face vorbire in nici un fel despre calitatile razboinice ale acestora, indefinitiv el le recunoaste atunci cand ii descrie ca pe un dusman redutabil al Imperiului, tocmai pentru ca erau perfizi; Tacit ii caracterizeaza pe daci drept o populaţie
numquam fida- niciodata fidela- afirmand ca trebuie ,,ţinuţi în frâu” şi ca teritoriul lor ar trebui intens colonizat, deoarece nu se poate pune preţ pe loalitatea lor.
In 87 d. C., in fruntea unor puternice forţe militare, formate(se pare ca) din cinci sau sase legiuni, Domiţian a trimis în Dacia pe insusi prefectul pretorienilor, generalul Cornelius Fuscus. Acesta a inaintat efectiv în Dacia, dar a fost invins şi ucis intr-o batalie, care se pare ca s-a desfaurat in pasul Turnu Roşu. Tacit, în partea pierduta a operei sale, Historiae, notase ca nici nu s-au putut înregistra destul de clar pierderile suferite de soldatii lui Cornelius Fuscus. Se pare că a fost distrus aproape întreg efectivul legiunii a cincea Alaudae, astfel incat opinia publica romana asemuia acest dezastru cu cel încercat de Varus în Germania, sub domnia lui Augustus( Padurea Teutemburg).
Pana la urma romanii s-au retras din Dacia si au incheiat un tratat de pace ( 89 sau 90 d.C.) prin care se instituia suzeranitatea romana asupra regiunii, in schimbul unor stipendii. Practica acordarii acestor ajutoare banesti catre vasali, era intalnita si in alte cazuri, nu doar in cel al dacilor.In fond, tratatul nu era deloc rusinos pentru Roma, numai ca Decebal a utilizat stipendiile nu pentru a apara Imperiul, ci pentru a -si intari pozitia, impotriva lui.
Ca obicei,sarmaţii duceau un mod de viaţa nomad, legat de utilizarea cailor. In aceasi opera
Historiae, Tacit se refera la alte deprinderi ale sarmaţilor roxolani ca: incapacitatea lor de a purta lupte de infanterie, compensata însa de o cavalerie foarte performanta, înarmata cu nişte conti, (ţepuşe lungi) si cu sabii foarte grele şi de mari dimensuni – el le numeste gladii –, manuite cu ambele braţe. Sarmaţii nu purtau scuturi, dar capeteniile lor erau ocrotite de catafracte, armuri grele ţesute din piele foarte dura, peste care erau cusute ,,lame” de fier, dispuse în forma de solzi . Aceasta armura proteja atat calul cat şi calaretul, dar era atat de grea, încat împiedica pe cel cazut de pe cal, sa se mai ridice in picioare. Tacit ofera informaţii despre felul de viaţa, mai ales cu privire la armamentul şi tactica militara a sarmatilor. Le recunoaşte calitaţile de razboinici, mai ales in ce priveşte cavaleria, dar îi consideră nestatornici, neloiali faţa de angajamentele luate, preocupati de pradă si incapabili de o organizare politica şi militara eficienta.
Incercari de reconstituire (luptatori sarmati).
apararea romana
Aceasta postare a fost editata de Longinus: 06 October 2013 - 11:28 PM