Radu-Dan, la 28 March 2014 - 07:59 AM, a spus:
Aeroclubul Frantei a admis ca reale argimentele aduse de Danielopol si i-a recunoscut prioritatea. Cosiliul istoric al Aeroclubului Frantei nu poate fi banuit de a fi format din oameni politici, ca la noi, sau de incopmetenta.
Trebuie mers la surse primare, documente ale vremii, ca ele sunt singurele de valoare.
Oamenii sunt aceiasi peste tot. Argumentele cum ca francezii ar fi altfel decit romanii nu tin. Procentul de incompetenti sau competenti este acelasi intr-un esantion oarecare de 1000 persoane din orice tara.
Ce zice
Alexandru Danielopol trebui privit cu oarecare rezerva, pe de-o parte pentru ca amesteca opinii politice cu tehnica, pe de alta deoarece spune niste lucruri ce nu se verifica.
Dau niste
citate exemplu din Alexandru Danielopol:
1) "la 10 august 1906, la Issy les Moulineax de data aceasta, Vuia a zburat pe o distanţã de 80 de metri şi la o înãlţime de 2,5 metri."
2)
"Ajuns la Paris Vuia a avut o primã idee, chiar fixã, în cap, sã-l vadã pe legendarul Clément Ader. Acesta nu a vrut însã sã-l primeascã, pur şi simplu nu l-a considerat de valoarea lui pe Vuia. Cine era Vuia ? Un necunoscut venit din Austro-Ungaria... Vuia însã nu a dezarmat, s-a urcat în tren şi a descins, neinvitat, la Ader acasã (acesta nu locuia în Paris) şi a cerut sã-i vadã avionul. Precizez, cã descurajat cã nu a putut niciodatã decola, într-un moment de nebunie Ader şi-a distrus toate avioanele, în afarã de unul singur, care este expus în prezent la Muzeul Artelor şi Meseriilor din Paris. Un exponat de valoare. Vuia dupã ce a examinat singurul avion pe care-l mai avea Clément Ader, a dat un verdict necruţãtor: "Domnule Ader, avionul Dvs. nu va zbura niciodatã!" "De ce?", a întrebat îngrijorat cel care în Franţa este considerat şi acum pãrintele aviaţiei. "Pentru cã are roţi de lemn, care pe lângã cã sunt grele, se înfundã în teren şi frâneazã avionul", a explicat Vuia. "Şi ce sã fac?", a întrebat Ader, care nu era deloc prost. "Puneţi-i cauciucuri de biclete, pentru cã pe pietriş sau pe un teren cu mici denivelãri ele saltã şi mai ajutã la decolare", a explicat Vuia. Ader a fost se pare încântat de Vuia şi i-a propus sã lucreze împreunã, însã proiectul a cãzut pentru cã între timp Ader a murit, era mai în vârstã, bolnav şi dezamãgit de atâtea eşecuri."
Comentarii:
1) Nu exista consemnat nicaieri un zbor de 80 m pe 10 August 1906 efectuat de Vuia ci doar 24 m pe 19 august 1906 si acela terminat cu prabusirea aparatului dupa ce s-a oprit in aer.
2) Clement Ader a murit in 1925 deci asa zisa colaborare propusa de acesta lui Vuia imediat dupa sosirea romanului in Franta se putea desfasura mult si bine neavind cum sa fie intrerupta de moartea lui Ader. Pe de alta parte, acel avion original facut de Ader si care s-ar afla la muzeu, dupa Danielopol, nu exista de fapt. Se pastreaza doar o copie tirzie.
Aceasta postare a fost editata de simplex: 29 March 2014 - 08:18 AM