Forum Machete,Modelism,Hobby: Autonebuniile mele - Forum Machete,Modelism,Hobby

Salt la continut

  • 32 Pagini +
  • 1
  • 2
  • 3
  • Ultima »
  • Nu puteti crea un topic nou
  • Nu puteti replica pe acest topic

Autonebuniile mele Lucrarri de tunare machete auto, colectia mea 1/43

#1 Useril este offline   Prognosis 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 680
  • Inregistrat: 09-May 10
  • Location:Slobozia
  • Interests:Trenulitul

Postat 19 September 2012 - 07:30 AM

Pentru ca starea de sanatate nu mi-a mai permis sa lucrez la diorama, in utimul an de zile am activat in domeniul machetelor auto, stimulat de revista DeAgostini, unde am gasit masa bruta necesara pentru prelucrarile mele. Voi incerca sa postez si aici cate ceva din ce am facut in acest an de modelism auto la scara 1/43!

Renault 8 – asistenţă rutieră

Model de gratie al anilor 70, micul Renault 8 se asează frumos langa fratii sai intru creativitate. Automobil foarte bine cotat la vremea sa, masinuta galbena reprezinta un dram amintire a anilor copilariei mele.

Imagine postata
Imagine postata
Imagine postata

Mai multe imagini >>> http://arin.panait.n...stenta-rutiera/
Lucrarile mele acum pe facebook >>> http://www.facebook....74925042517564/
Grupul Colectionari de machete pe facebook >>> http://www.facebook....21384951213197/

#2 Useril este offline   Prognosis 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 680
  • Inregistrat: 09-May 10
  • Location:Slobozia
  • Interests:Trenulitul

Postat 19 September 2012 - 08:50 AM

Drezina Home made

Jucarie realizata (motorizata plus iluminare) home made in atelierele PanArin.

http://i282.photobuc.../Renault-20.jpg

Si un filmulet:

Aceasta postare a fost editata de Prognosis: 19 September 2012 - 08:51 AM


#3 Useril este offline   Prognosis 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 680
  • Inregistrat: 09-May 10
  • Location:Slobozia
  • Interests:Trenulitul

Postat 19 September 2012 - 09:00 AM

Wartburg 312 – corecturi

Frumoasa macheta reprezentand Wartburg 312 in varianta grena/crem a trecut si ea prin mainile restauratorilor de la Atelierele PanArin. Cu putina vopsea acrilica, migala multa (desi nu am pensule prea fine – mi-ar trebui unele cu care chinezii picteaza pe boabele de orez  am reusit sa inlatur efectul negativ produs de culoarea negru-morbid de la interior. Nu am avut chiar nuantele necesare, dar cred ca in buna parte am reusit sa restaurez bordul, volanul (care nu este corect reprodus) si portierele. Pentru canalepele, nuanta necesara era un ocru pal dar am recurs la o culoare mai spre lila a tapiteriei. Oricum masinuta arata mai bine asa decat in varianta de doliu. http://trenulete.inf...-312-corecturi/

Imagine postata

Ford coupe 32 scara 1/43 – reconditionare

Aceasta masinuta de epoca mi-a fost daruita de un amic. O tinea dezmembrata intr-o cutie undeva intr-un sifonier. Destul de ruginita prin partile feroase, scorojita mai peste tot, cu piese lipsa, masinuata m-a incantat la prima vedere. In prima faza am trecut la curatenia totala. Am sters cu alcool intreaga structura. Am eliminat arcul rupt de la motorasul din spate si am eliberat rotile pentru rulare libera. Apoi am curatat si indreptat axele ruginite ale rotilor. Am curatat la peria de pasla geamurile si le-am redat stralucirea. Operatiune migaloasa pentru ca daca se da turatie prea mare si timp lung la periaj geamurile se topesc si se matuiesc si adio transparenta.
http://trenulete.inf...reconditionare/
Apoi am trecut la reconditionarea propriuzisa. Folosind spray auto acrilic de culorea crem am revopsit in doua maini caroseria. Pentru sasiu am folosit maro acrilic doar pentru a corecta juliturile. Pentru argintaraie am folosit cu succes markerul permanent. La fel si la jentile rotilor. Pentru cauciucuri se reda culoarea mata de negru folosind un amestec de alcool si zeama de marker negru. Adica intr-un marker uzat se pune cu pipeta nitel alcool izopropilic si sa sterg cu el cauciucurile. Nu trebuie abundent ci mai degraba in doua etape, altminteri se moaie cauciucul.

Interiorul l-am vopsit dupa ce am cautat niscaiva poze pe internet si sunt slava Domnului destule. In final, am recuperat macheta si acum staluceste in vitrina mea!

Imagine postata

Dacia 1304 pick-up – îmbunătăţiri

http://trenulete.inf...p-imbunatatiri/

După cum am menţionat în Prezentarea Machetei, reproducerea trebuie supusă unor mici retuşuri pentru a arăta ceva mai realist. Pentru început am demontat interiorul cabinei şi am tapitat scaunele în o nuanţă de gri, foarte folosită la tapiţarea scaunelor la acest model. Barele de protecţie din benă au fost vopsite cu negru mat. Lămpile de semnalizare spate au primit geam alb la mers înapoi şi respectiv galben la semnalizare direcţie. Am retuşat carcasele lămpilor de număr cu negru peste tot iar geamul becului l-am făcut cu alb. Ornamentele geamurilor de portiere au fost făcute cu markerul argintiu. La fel şi diuzele difuzoarelor de apă pentru parbriz. Cu puţină atenţie macheta arată chiar foarte bine. Mi-aş fi dorit şi o piesă care să aibă bena carenată. Poate o să apară!

Imagine postata

Trabant 650 – corecturi

Piesa din colectia DeAgostini cumparata ceva timp in urma, Trabant 650, a ajuns azi pe mainile meseriasilor din Atelierele PanArin, care s-au incumetat in sfarsit sa deschida masina pentru interventii. Si bine au facut, pentru ca ceea ce nu se vedea prin geamuri, au descoperit dumnealor uimiti. In primul rand meseriasii au fost contrariati de pozitia nefireasca a volanului, care venea peste scaunul soferului, mult la interior si foarte stramb pozitionat, fapt care permitea intrarea cu chinuri a soferului, numai daca era o uscatura slabanoaga si nitel ciumpalac stramb ca sa vina la fix cu rolul de conducator auto de Trabant. Socul urmator l-a constituit descoperirea unui al doilea schimbator de viteze, pozitionat in podea, fata de cel cunoscut, pozitionat si el langa volan. Inginerii au dispus demontarea mecanismului volanului si reabilitarea lui, apoi pozitionarea corecta fata de scaunul soferului. S-a inlaturat o seama de material aflat in exces pe sub bordul masinii apoi s-au vopsit manetele la schimbatorul de la volan si la semnalizare. Totodata a fost inlaturat schimbatorul urias de tractor  montat abuziv in podeaua trabantului. Scaunele au fost si ele piturate in altceva decat negrul morbid…. S-au mai argintat manerele de usi si suprafata oglinzii! Dupa revizie Trabantelul a fost inmanat propietarului de drept care a fost foarte incantat de reusita meseriasilor si a plecat cu el in plimbare … la vitrina!

http://trenulete.inf...-650-corecturi/

Imagine postata

ARO 240 – corecturi

Indragita masina romaneasca ARO 240 de la DeAgostini a trecut si ea astazi pe la meseriasii de la Atelierele PanArin pentru cateva interventii minore. In primul rand era suparator spatiul gol lasat de parbriz intre el si rama lui superioara. Pentru remediere s-a slefuit cu o pila fina partea de fixare pe caroserie pana la subtierea suficienta pentru a se reduce jumatate de milimetru, exact cat trebuia pentru acoperirea acelui spatiu. Totodata, cu markerul argintiu s-au subliniat stergatoarele de parbriz pentru evidentierea lor fata de gemul din care fac parte prin turnare. Lampile din fata au fost vosite cu galbenul corect pentru semnalizatoare, iar cele din spate au primit cate un bumb galben in mijloc, culoarea potrivita pentru semnalizatoarele clasice de Buceag cu care au fost dotate primele modele. S-au mai avidentiat si manerele la usi cu argintiu, precum si oglinda laterala, lipita urat dar refacuta de specialisti. Modificarile au fost primite cu bucurie si recunostinta de catre propietari, Armata de Eliberare si Restaurare a Democratiei din vitrina prognosista!

http://trenulete.inf...-240-corecturi/

Imagine postata

Volga versus Volga http://trenulete.inf...a-versus-volga/

Sunt un pasionat al masinilor clasice. Poate si pentru ca intreaga mea copilarie si adolescenta s-au petrecut sub auspiciul anilor 60-70, cand frumosul era frumos in dauna aerodinamicului si a compactului. Vremurile cand alamurile straluceau, cand ornamentele chiar impodobeau si infrumusetau o masina, vremea cand o masina trebuia sa fie mai intai frumoasa, atragatoare, inainte de a fi aerodinamica si fada. Volga a fost o masina care in perioada comunista te facea sa intorci capul dupa ea si sa o privesti indelung, pana disparea de-a lungul strazii sau dupa un colt si sa  mustacesti cu invidie la adresa soferului fericit de la volanul minunatiei. Masina a fost marca nomenclaturii si a securistilor, dar asta nu o facea mai putin atragatoare, ba chiar dimpotriva. Frumusetea ei a dainuit peste decenii si iata ca acum, gratie lui DeAgostini, am in colectie o astfel de minunatie. Chiar daca in tara noastra nu au circulat prea multe la aceasta culoare, masinuta este una din cele mai bine realizate de DeAgostini si sunt foarte fericit ca am nimerit una fara defecte. In curand voi primi inca una din Bulgaria, editia DeAgostini de proba, dar una neagra, asa cum sta bine unei Volga ce se respecta.

Iata aici minunatia, alaturi de o miniatura scara 1/87, machete de care sunt tare mandru.
Imagine postata

#4 Useril este offline   Prognosis 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 680
  • Inregistrat: 09-May 10
  • Location:Slobozia
  • Interests:Trenulitul

Postat 19 September 2012 - 09:08 AM

Transformarea unui ARO 240 in 243 – 2

http://trenulete.inf...o-240-in-243-2/

Operatiunea inceputa sambata si descrisa in materialul ACESTA, a continuat duminica spre implinirea mea sufleteasca. Tramsformarea trainicului 240 al lui Alexs88 in o masina ARO 243 din prima serie, ce va deservi fortele militienesti din colectia colegului de suferinta.

Pentru inceput am incercat decaparea cu decanol, dar dupa 4 ore masina era intacta. Asa ca am revenit la vechiul neu Nitrodiluant de la Fabryo, care a decapat vopseaua in 30 minute. Am continuat cu indepartarea resturilor de vopsea folosind o periuta de dinti ceva mai dura si apoi o perie de sarma fina si deasa (peria catelusei mele, madam Cookye), cu care am frecat finut partile reliefate spre a elimina toate resturile de vopsea kaki.

Materialul folosit pentru decuparea partii carosate a fost forexul de 3 mm, (comatex) pentru ca nu am avut de 2 mm, care era mai indicat la aceasta scara. Am decupat cu traforajul piesele si le-am imbinat cu picatura. Fiind o masina de politie, nu am practicat geamuri laterale. Am montat insa perete despartitor intre cabina soferului si bena arestatilor.

Dupa ce am inchegat si intarit caroseria cea noua, am slefuit spre rotunjire si adaptare la desen toate cotele. La probe bena se potriveste perfect pe ambele caroserii. Unele imbinari vor fi chituite ulterior. Pentru geamul din spate am folosit cu succes un rest de geam de la casutele Kibri facute pentru diorama. Si pentru ca orice masina de Militie care se respecta, are gratii la geamul usii, am confectionat si eu unele din plasa de tantari, lipita pe interior, asa cum am vazut in poexele de pe net.

A umat vopsirea cu spary auto alb acrlic in doua trei etape, pentru astuparea completa. Initial am curatat bine caroseria cu acetona neavand primer. Pana la urma a iesit o vosea lucioasa uscata corect pe caloriferul electric vreo 4 ore. Jentile s-au vopsit cu bronz aluminiu. Chederele la geamuri cu marker permanent negru si prin colturi am captusit cu scobitorul inmuiat in negru lucios acrilic. Grilajul aerisirii frontale s-a evidentiat cu un creion chimic negru bine ascutit ca sa intre in fantele subtiri. Fixarea s-a facut cu spray fixativ.

S-au colorat specific stopurile si semnalizarile, lampa spate precum si cu argintiu spatele farurilor. Oglinda si teava de esapament au fost si ele date cu bronz-aluminiu. Masina aprimit numere noi, de Ialomita, in ton cu data nasterii propietarului (aproximativ)… Mai sunt de facut manerele la usi precum si inscriptia cu militia. Inca nu stiu cum o sa fac, poate folosesc autocolant dar e destul de gros si se va vedea.

Cel mai probabil ca saptamana aceasta voi mai face un exemplar pentru colectia mea. Pacat ca nu se afce si concursul ARO-ul fermecat… Oricum, am in plan si o Dacia papuc ce va deveni masina de Posta Romana.

Imagine postata
Imagine postata
Imagine postata
Imagine postata

Grupul de ARO din colectia mea http://trenulete.inf...n-colectia-mea/

Fara prea multe cuvinte, colectia mea de ARO personalizate, de la DeAgostini. Masina cu numar de Ialomita este a lui Alexs88, amicul meu de suferinta auto din Slobozia. Pentru decorarea masinilor de politie, initial fusesem contactat de cineva care pretindea ca are coli A4 de abtibild… A ramas in aer! Voi gasi eu o solutie pana la urma urmei!

Imagine postata

#5 Useril este offline   Prognosis 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 680
  • Inregistrat: 09-May 10
  • Location:Slobozia
  • Interests:Trenulitul

Postat 19 September 2012 - 09:15 AM

ZIS 110 – corecturi

Dupa cum spuneam in prezentarea masinii, producatorii au omis cateva detalii care dau farmec acestei frumoase limuzine postbelice. Asa cum imi sta bine, nu m-am putut abtine sa nu intrevin cu cateva imbunatatiri, dupa cum am avut posibilitatea. Am inceput cu demontarea jucariei si studierea componentelor care trebuiau corectate.

http://trenulete.inf...-110-corecturi/

Imagine postata
Imagine postata
Sper ca aceasta prezentare a interventiei mele sa fie de folos celor ce se incumeta sa faca ceva imbunatatiri acestei machete formidabile.

#6 Useril este offline   Prognosis 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 680
  • Inregistrat: 09-May 10
  • Location:Slobozia
  • Interests:Trenulitul

Postat 19 September 2012 - 09:36 AM

AroSlot DeAgostini in varianta Prognosis -continuare http://trenulete.info/aroslot-deagostini-i...ta-prognosis-2/

Dupa cum relatam in primul episod, pasiunea mea pentru mesterit m-a impins catre realizarea primului model DeAgostini functional in sistem SlotCar. Fireste ca am modificat sistemul de tractiune astfel incat jucaria mea sa dea satisfactie prin rulaj, la o viteza mai apropiata de real decat cele originale SlotCar. Azi am reusit sa fac mai mult decat mi-am propus. Am reusit cu brio sa montez tractiunea, asigurata de un motor de 5 volti de usa de CD-rom. Transmisia este prin ax melcat pe roata dintata. Motorul si-a gasit un locas bun in spatele scaunelor. Tot azi am instalat si luminile de pozitie, facute din led-uri punctiforme de 1,8 mm diametru, carora le-am polizat lentila. Farurile sunt tot din leduri punctiforme alb/cald, cu lentila polizata. Maine sper sa fac aripile din fata pentru a ascunde mataraia de sub capota unde am pozat rezistenta de inseriere a farurilor si condensatorul de filtraj al motorului. Pentru primele teste eu sunt foarte multumit. De abia astept sa apara si IMS-ul pentru a face si al doilea vehicul. Imi surade idea unei diorame AroSlot, cu toate acareturile si probabil, dupa o documentare, cred ca ma voi reprofila pe digital in cazul acestei diorame. Vom mai vedea.

Va las sa va desfatati cu un filmulet de proba si cu pozele

Imagine postata

Aceasta postare a fost editata de Prognosis: 19 September 2012 - 09:54 AM


#7 Useril este offline   Prognosis 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 680
  • Inregistrat: 09-May 10
  • Location:Slobozia
  • Interests:Trenulitul

Postat 19 September 2012 - 09:57 AM

AroSlot DeAgostini in varianta Prognosis - continuare si final
http://trenulete.info/aroslot-deagostini-i...ta-prognosis-3/ apreciez foarte mult like-uri pt. facebook

Dupa cum relatam in primul episod, in Atelierele PanArin a inceput constructia unui ARO DeAgostini in varianta SlotCar.

Folosind bucati din sasiul unei alte masini SlotCar distrusa si primita acum doi ani de la un alt amic, am astupat cablurile si rezistentele de sub masina. Am construit contra-aripile din carton de jumate de milimetru, pentru a nu se vedea lumina de la faruri pe sub masina. Am facut tot din forex si barile din spate. La final am vopsit sasiul cu negru acrilic. Portierele la interior au fost si ele vopsite cu negru acrilic, iar scaunele si volanul cu gri pentru a capata un contrast si pentru a fi evidentiate prin geamuri. Motorul a fost vopsit cu negru pentru a se pierde in intunericul din masina. Prelata a capatat o nuanta gri, tot cu pensula si cu acrilic. Din materiale si repere ramase de la constructiile de casute, am realizat teava si toba de esapament. Am decis montarea unui girofar rosu. Am folosit led intermitent, inseriat cu un rezistor de 1,6 k si probabil ca o sa pun un condensator de stabilizare in viitor. LED-ul girofar pulseaza de la sine fiind facut cu bimetal si cumparat din comertul socialist. Pentru autenticitate am facut cu bronz-aluminiu cutia girofarului si l-am pozitionat pe prelata, desi nu prea e corect, dar la noi, la tara, merge. Al doilea vehicul va fi probabil un ARO de tip IMS! Cel mai probabil saptamana viitoare voi face un nou site pentru a separa lucrarile de modelism auto fata de cele de trenulete.

Imagine postata
Imagine postata
Imagine postata
Imagine postata
Imagine postata

Aceasta postare a fost editata de Prognosis: 19 September 2012 - 09:57 AM


#8 Useril este offline   Prognosis 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 680
  • Inregistrat: 09-May 10
  • Location:Slobozia
  • Interests:Trenulitul

Postat 19 September 2012 - 10:14 AM

Oltcit CLUB DeAgostini – modificari

Dupa cum am descris in prezentare, masinuta este mult mai bine realizata si mai atent lucrata decat predecesoarele sale de la DeAgostini. Eu unul am avut un asemenea exemplar si l-am condus ceva vreme, si tocmai de aceea am tinut mortis sa il reproduc in vitrina mea. Ca atare am trecut la treaba, desi o raceala cumplita m-a tinut mult in frau.

Mai intai am demontat jucaria, dupa indelungi investigatii am descoperit ca numarul din spate tinea loc de piedica pentru demontare, asa ca am reusit cu multa atentie sa-l dizloc, desi era chiar lipit.

Interiorul l-am configurat cu mult gri, nuante diferite pentru bord+portiere si scaune…

Dupa ce am scos tot ce era pe masina, am trecut la vopsirea in doua straturi cu spray auto acrilic, exact vopseaua pe care a avuto raposatul meu. Voseua acrilica, chiar si iarna, pusa pe calorifer se usuca in 10 minute. Asa ca nu am avut mult de asteptat. Mai greu a fost sa fac cu markerul negru toate chederele si ornamentele masinii. Mai apoi am montat geamurile si restul de piese, iar la final am dat o nota de culoare cu galben pe stopuri si lampile de semnalizare.

http://trenulete.inf...ini-modificari/

Jucaria va sta la loc de cinste in vitrina mea, dupa stagiul de doua saptamani pe birou in fata calculatorului, asa cum am obiceiul cu fiecare masinuta…

Imagine postata

#9 Useril este offline   niki 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 1169
  • Inregistrat: 23-January 05

Postat 19 September 2012 - 10:15 AM

Si eu am de gand sa "upgradez" un Logan 1/43 odata si odata, asa ca imi plac lucrarile tale! Spor in continuare :good:

#10 Useril este offline   Prognosis 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 680
  • Inregistrat: 09-May 10
  • Location:Slobozia
  • Interests:Trenulitul

Postat 19 September 2012 - 11:37 AM

Dacia 1100 vanilie – la final

O comanda speciala pentru amicul Cristian Butnariu din Bucuresti, a ajuns in sfarsit la final. Macheta reproduce vehicului din copilaria prietenului meu, inclusiv la culoare. Pentru aceasta nuanta, prietenul meu a facut spray-ul amestec la comanda. Dupa demontarea jucariei, am decapat la nitrodiluant 24 de ore. Vopseaua vanilie am aplicat-o in trei straturi, dupa o aplicare cu primer grund. La final, pentru ca vopseaua s-a dovedit a fi mata, am aplicat un strat de lac transparent lucios, tot la spray. Capacele rotilor au fost confectionate din folie de aluminiu, chiar de catre propietar! Jucaria asteapta cuminte in vitrina revendicarea ei!

Imagine postata
Imagine postata
Imagine postata


Mai multe poze >>> http://arin.panait.n...nilie-la-final/
Lucrarile mele acum pe facebook >>> http://www.facebook....74925042517564/
Grupul Colectionari de machete pe facebook >>> http://www.facebook....21384951213197/

#11 Useril este offline   Prognosis 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 680
  • Inregistrat: 09-May 10
  • Location:Slobozia
  • Interests:Trenulitul

Postat 19 September 2012 - 12:13 PM

Reconditionarea unui Chevrolet

Dupa ce am postat Reconditionarea unui Wartburg in paginile sitului, un domn din Sibiu mi-a trimis spre evaluare si reconditionare o frumoasa si veche masinuta produsa de aceeasi firma din Germania. Un Chevrolet rosu de toata frumusetea. Din pacate, masinuta s-a prezintat la prima verificare, foarte afectata. Roti blocate, motor blocat, claxon descompletat si blocat, rezistenta rupta, cabluri rupte sau topite prin interior, caseta de comanda afectata prin distrugere piese volan si prin ruperea lamelelor la semnul plus de alimentare, butoane blocate… Lipsa capacului de separare dintre cablarie si baterii in cutia de comanda. O alta urma a proastei intretineri si a vremii care a trecut peste jucarie era oxidarea excesiva a contactelor de iluminare atat in fasungurile becurilor, cat si pe suprafata lamelelor de contact dintre caroserie si sasiu. Cablul de comanda ruginit si blocat aproape pe interiorul sufei. Sistemul de directie cu nituri rupte si topite deasupra pentru refixare, fuzete dezaxate, roti strambe… ce sa mai zic, un mic dezastru. Drept pentru care am trecut etapizat la remedieri.

Mai intai am bagat cu seringa lichid de frana pe cablul de comanda al directiei si dupa doua zile am miscat puternic si indelungat de firul tractor pana cand acesta a capatat o miscale lina, uniforma si usoara.

Apoi am demontat motorul si l-am curatat. Port-periile infundate se curata cu alcool etilic. Carbunii la fel si interiorul lor cu un betigas de urechi imbibat in alcool izopropilic. Rotorul era belea. Abia am reusit sa-l scot din bucsele sale din cauza ruginii de pe ax. Am curatat axul cu smirghel extra fin si apoi l-am dat cu ulei siliconat. Dupa asta am prins rotorul in bormasina si cu smirghel fin am rectificat cu mare atentie colectorul, dupa care l-am curatat cu alcool izopropilic. Este indicat acest alcool deoarece el nu face sa oxideze metalul ulterior si nu afecteaza izolatia de email a cablurilor bobinajului. Am pus alt furtunas de silicon pe ax pentru aderenta acestuia pe cauciucul rotilor si am repozitionat corect motorul in locasul sau original.

Desi rotile sunt total nepotrivite cu jucaria, pentru ca am studiat poze pe internet si acestea erau mult mai late, din dorinta expresa a posesorului am cautat sa reconditionez rotile originale. In fapt le-as fi putut inlocui cu unele mai apropiate de realitate. Sistemul de directie a fost reconditionat complet. Barele scoase din nituri, practicate gauri filetate si fixate cu surubele. Fuzetele rectificate ca sa alunece usor in locasurile lor. La final directia merge … ca unsa!

Am demontat si curatat claxonul original si l-am facut sa fuctioneze chiar si fara capacul de rezonanta care lipseste cu desavarsire. Am demontat si curatat fasungurile oxidate ale becurilor si am curatat lamelele de cupru cu alcool si smirghel fin. Am inlocuit becurile arse si am refacut toata instalatia electrica interioara.

Masinuta era dotata cu un sistem simpatic de semnalizarea a directiei de mers, comandat prin lamele lipite pe bara de directie, sistem care era distrus si oxidat. Am refacut integral circuitele si acum semnalizarea fata/spate stanga-dreapta functioneaza perfect.

Pe tot parcursul acestei etape am cautat sa folosesc numai componentele originale ale jucariei, care acum este in stare perfecta de functionalitate. Dupa prezentarea ei posesorului, acesta a formulat o noua comanda, si anume aceea de a reface sistemul de iluminat pe baza de led-uri, mai putin consumatoare, de a inlocui pulsatorul de directie mecanic, care functiona in mers prin rotirea unui excentric de pe o roata spate, care la randul sau intrerupea un contact mobil, facand ca senalizarea sa pulseze, cu un dispozitiv electronic, un circuit basculant astabil. De asemeni propietarul a solicitat introducerea de lampi de pozitie rosii pe spate, fapt care presupune o noua interventie destul de complexa in jucarie, interventie pe care la prima analiza am subevaluat-o. Montarea de led-uri noi pe spate presupune modificari substantiale, fapt care va constiutuii un alt proiect si o alta rubrica la care voi posta continuarea.

Imagine postata


Mai multe poze detaliate >>> http://arin.panait.n...unui-chevrolet/

Aceasta postare a fost editata de Prognosis: 19 September 2012 - 12:14 PM


#12 Useril este offline   Prognosis 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 680
  • Inregistrat: 09-May 10
  • Location:Slobozia
  • Interests:Trenulitul

Postat 20 September 2012 - 07:18 AM

O mica prezentare a Daciilor DeAgostini, atat cele originale dar cu imbunatatiri, cat si cele tunate de mine!

Imagine postata

Imagine postata

Imagine postata

Mai multe poze >>> http://arin.panait.net/daciile-mele/
Lucrarile mele acum pe facebook >>> http://www.facebook....74925042517564/
Grupul Colectionari de machete pe facebook >>> http://www.facebook....21384951213197/

#13 Useril este offline   Prognosis 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 680
  • Inregistrat: 09-May 10
  • Location:Slobozia
  • Interests:Trenulitul

Postat 20 September 2012 - 07:29 AM

Dacia 1410 Sport – DeAgostini

Numarul 26 al deja bine-cunoscutei reviste, a aparut in sfarsit cu marea asteptare – Dacia Sport. Dezamagirea nu este mare. In afara de cateva bavuri pe la geamurile farurilor, chestii usor de rectificat cu un ac ascutit, macheta se prezinta bine ca si manufactura. Defectele cu care DeAgostini ne obisnuise par sa fi disparut. O usoara dislexie a parbrizului vine doar asa, ca sa nu dezamageasca cititorii, iarasi o chestie usor de rectificat prin presarea corespunzatoare pe tavanul masinii in zona niturilor, (care, fie vorba intre noi, numai nituire nu se numeste – si de aceea stau geamurile haite la unele machete). Din 10 reviste la o toneta, numai una avea bara din spate usor stramba, in rest toate erau bune, ceea ce inseamna ca procentul de rebuturi au scazut simtitor, chiar si la Slobozia, unde am avut parte de prea multe rebuturi la inceputul colectiei. Se pare ca ale noastre critici chiar fac bine producatorului.

Acuma, despre modelul reprodus, sunt diverse curente, diverse opinii. Eu fata de aceasta masina ma abtin. Tin doar sa reamintesc ca ea a suferit numeroase modificari din faza de prototip si pana la inchiderea ciclului de productie. Ea a avut diverse faruri, spoilere si manere la usi, E greu sa sustii cu convingere ca macheta nu reprezinta un model real. singura mea obiectie este culoarea. Nici portocaliu dar nici cacaniu. Sincer, i-ar fi stat mult mai bine verde sau in alta culoare decat cea aleasa de producator. Dar nici nu ma voi preta la aschimba culoarea. Doar voi modifica pentru un prieten un model cu faruri de Oltcit.

Apreciez modul ingrijit in care este lucrata, fara adeziv scurs, fara strambaturi. Apreciez chederele la geamurile posterioare si la cele doua parbrize. O nota buna si pentru oglinzile laterale, care au geamul argintat. Imi place si ornamentul capotei frumos tampografiat. Lampile de pe aripi dau si ele o nota buna masinii, desi stopurilor le lipseste partea alba specifica mersului inapoi. Dezavantajul niturilor vizibile prin transparenta poate fi eliminat fie prin revopsirea semnalizatoarelor, fie aplicand o masca cu un punct rosu sau cu supergule pe interiorul masini, in capul nitului. Siglele sunt clare si evidentiate corect. La fel si semnalizarile din bara frontala. Ca bricolaj ar ramane mobilierul din habitaclu, interiorul portierelor, etc. Scaunele din fata, desi au tetiere, au pastrat forma simpla a tapiteriei intinse de la prima Dacia 1300, ceea ce nu e tocmai corect.

In general mie imi place, si ar trebui sa ma simt mandru ca inca o masina, care chiar a facut furori pe soselele patriei, este de azi in vitrina mea cu machete. Nu ma apuc fanatic sa multumesc lui DeAgostini, pentru ca practic ei nu gandesc in spiritul colectiei si al colectionarului roman, ci pur si simplu comercial. Ca sa capete multumiri de la mine, DeAgostini are multe pacate de spalat!!! Pentru a evidentia diferenta dintre piesele altor colectii, tot DeAgostini dar pentru alte tari, unde cumparatorii nu sunt atat de usor de prostit, voi posta mai jos noua mea achizitie, un minunat Renault 16 trimis dn Franta, de la mama lui – China cea frumos lucratoare (pentru altii), in dorinta de a stimula producatorul sa ia in consideratie si doleantele cumparatorului din Romania! In rest numai de bine si astept cu nerabdare alte modele romanesti, caci au fost destule slava Domnului! Rugamintea mea publica spre DeAgostini este sa ne mai slabeasca cu rusestile, polonezele sau mai stiu eu care. Pot fi si ele, nu zic nu, dar mai rarut ca-i mai dragut. Traiasca Romania si modele romanest! Asta-i pohta ce-am pohtit!

Imagine postata
Imagine postata
Imagine postata


Mai multe poze >>> http://arin.panait.n...ort-deagostini/
Lucrarile mele acum pe facebook >>> http://www.facebook....74925042517564/
Grupul Colectionari de machete pe facebook >>> http://www.facebook....21384951213197/
Grupul automobilistilor >>> http://www.facebook....06628536134289/

#14 Useril este offline   Prognosis 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 680
  • Inregistrat: 09-May 10
  • Location:Slobozia
  • Interests:Trenulitul

Postat 20 September 2012 - 07:34 AM

Dacia 1410 Sport – imbunatatiri

In primul rand am decis sa o las in culoarea originala, cu toate ca nu e cea mai reprezentativa pentru acest automobil. Interiorul insa a fost serios modificat. Adica am facuta tapiteria scaunelor in gri, am aranjat cu portocaliu portierele si am adaugat argintiu la manere, schimbator si pe ici pe colo in bord. Pe afara am umblat numai la esapament si am facut cu alb lampile de mers inapoi. Probabil ca voi face si restul lampii cu galben si rosu ca sa nu se mai vada gaura nitului… dar asta maine. Azi ma pregatesc de sarbatoare. Voi schimba prefixul, totusi m-am hotarat. Raman copil in sufletul meu! Iubesc jucariile, chiar daca la varsta mea ele costa mult mai mult decat in copilarie!

Imagine postata
Imagine postata
Imagine postata


Mai multe poze >>> http://arin.panait.n...t-imbunatatiri/
Lucrarile mele acum pe facebook >>> http://www.facebook....74925042517564/
Grupul Colectionari de machete pe facebook >>> http://www.facebook....21384951213197/
Grupul automobilistilor >>> http://www.facebook....06628536134289/

#15 Useril este offline   Prognosis 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 680
  • Inregistrat: 09-May 10
  • Location:Slobozia
  • Interests:Trenulitul

Postat 20 September 2012 - 07:38 AM

Citroén Traction – colectia Atlas

Se apropie ziua mea si ca de obicei, un bun prieten din Franta, cunoscand pasiunea mea pentru masinile clasice si pentru cele frantuzesti in special, s-a grabit sa fie primul care imi trimite un cadou adorabil. Astfel a poposit de ieri in colectia mea un magnific Citroén Traction 11 BL din 1951 produs de Atlas. Macheta este superba si lucrata cu mult bun simt si atentie, amabalata in blister dublu si bine sigilata. Interiorul este in mai multe culori, are chiar si cromaje pe levierele de viteza si frana de mana. Jucaria este magnifica pur si simplu iar celelalte cuvinte sunt de prisos! Cum deja se preconizeaza conturarea unei sectiuni de masini clasice, cel mai probabil ca acestea vor primi o polita dedicata in vitrina mea!

Va las sa va desfatati cu pozele. Sunt la fel de fericit ca un copil care a primit jucaria mult dorita.

Imagine postata
Imagine postata
Imagine postata
Imagine postata


Mai multe poze >>> http://arin.panait.net/
Lucrarile mele acum pe facebook >>> http://www.facebook....74925042517564/
Grupul Colectionari de machete pe facebook >>> http://www.facebook....21384951213197/
Grupul automobilistilor >>> http://www.facebook....06628536134289/

#16 Useril este offline   Prognosis 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 680
  • Inregistrat: 09-May 10
  • Location:Slobozia
  • Interests:Trenulitul

Postat 20 September 2012 - 07:50 AM

Salvarea lui Cristi

Lucrata ca ca si prima salvare si ca Salvarea lui Alex, dubita se incadreaza in sirul de lucrari ce au fost realizate in Atelierele PanArin la comanda, pentru prieteni! Doua elemente o diferentiaza de anterioarele. In primul rand, de data aceasta am utilizat in procesul de vopsire, ca prima acoperire, aplicarea unui strat de grund Dupli-Color primer. Apoi, la acest vehicul am montat rotile mai mari, cu capace rotunjite proeminente, de la Aro 240, fireste, dupa ce am inaltat masina cu 1,5 mm. Pot sa spun ca asa arata mult mai bine decat modelele anterioare.

Imagine postata
Imagine postata

Mai multe poze >>> http://arin.panait.n...rea-lui-cristi/

Aceasta postare a fost editata de Prognosis: 20 September 2012 - 07:51 AM


#17 Useril este offline   Prognosis 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 680
  • Inregistrat: 09-May 10
  • Location:Slobozia
  • Interests:Trenulitul

Postat 20 September 2012 - 07:55 AM

Warshava GAZ M20 Pobeda feroviară

In aceasta lucrare am ingemanat pasiunea mea pentru automobile clasice, cu cea pentru caile ferate. Am primit de curand o mostra de ecartament la 1/43 si ca un preambul la microdiorama pe care vreau sa o fac pe tema aceasta, ca pasionat al masinii Skoda apartinand Annei Pauker, am urcat pe sine dublura la Warshava GAZ M20 Pobeda innobilata cu negru acum ceva vreme.

Sper sa va placa mica mea inovatie fero-auto-mobilistica!

Imagine postata
Imagine postata

http://arin.panait.n...beda-feroviara/

#18 Useril este offline   Prognosis 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 680
  • Inregistrat: 09-May 10
  • Location:Slobozia
  • Interests:Trenulitul

Postat 20 September 2012 - 08:10 AM

Warszawa 223 – îmbunătăţiri

A treia muratura din colectia DeAgostini a fost supusa azi unui tratament de infrumusetare. Dupa demontarea completa a geamurilor si a mobilierului, am procedat la vopsirea cu markerul argintiu a chederelor geamurilor triunghiulare. Tot cu markerul argintiu am facut chederul parbrizului, ornamentul lunetei, capacul rezervorului si esapamentul. La interior am imitat tesatura tapiteriei cu ajutorul unui spray de chit care arunca granulatie, peste care am aplicat vopsea acrilica la spray de culoare vermilon (ou de rata), in ton cu verdele caroseriei. Panourile laterale au fost vopsite cu verde si maro, manerele fiind evidentiate cu argintiu si cotierele cu negru. Bordul a fost si el vopsit la inspiratie dupa imaginile din revista dar adaptand tonul masinii. Au fost evidentiate butoanele si accesoriile din bord. Cu infrumusetarile gata, frumoasa poloneza a pozat pentru admiratori si apoi a poposit in vitrina Prognosis alaturi de suratele sale!

Imagine postata
Imagine postata
Imagine postata


Mai multe poze >>> http://arin.panait.n...3-imbunatatiri/
Lucrarile mele acum pe facebook >>> http://www.facebook....74925042517564/
Grupul Colectionari de machete pe facebook >>> http://www.facebook....21384951213197/
Grupul automobilistilor >>> http://www.facebook....06628536134289/

#19 Useril este offline   Prognosis 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 680
  • Inregistrat: 09-May 10
  • Location:Slobozia
  • Interests:Trenulitul

Postat 20 September 2012 - 08:17 AM

Aro 10 DeAgostini – modificari

Vara a trecut, canicula in sfarsit m-a lasat sa lucrez. Starea de sanatate, desi nu e stralucita, mi-a permis sa reiau lucrarile. A sosit si banda Tamya si drept urmare am reluat un proiect lasat in magazie o vara intreaga. Aro 10, destinat vopsirii in doua culori. Pe la inceputul verii, masina a fost supusa decolorarii si apoi a fost vopsita cu alb lucios la doua maini cu spray acrilic. Acum, am acoperit cu banda cerata partea care trebuia sa ramana alba, am astupat locasurile geamurilor si golul aripilor, ca sa nu intre vopsea rosie in interior, si am dat doua maini de rosu acrilic. Dupa aproximativ jumatate de ora de la a doua aplicare, am indepartat banda. Foarte buna comparativ cu ce foloseam eu inainte, dungile au iesit mult mai bine. Dupa uscarea completa am refacut stalpii parbrizului cu rosu pe interior.

Cat masina a stat la uscat, am aplicat chit de modelism Revell in spatiile ramase pe bara din fata in urma indepartarii suportului de protectie original. Dupa cateva ore am slefuit chitul intarit si am vopsit barile cu alb acrilic lucios, tot la spray auto.

La geamurile portierelor am refacut chederele cu negru la triunghiulare. Mobilierul interior l-am vopsit cu gri si rosu. Am facut cu negru chederul parbrizului si aerisirile de pe capota. Manerele usilor si de haion le-am facut cu argintiu iar husa rotii de rezerva am vopsit-o maron. Pe bara din spate am facut cu rosu ochiurile reflectorizante si apoi am montat sorturi personalizate cu sigla ARO la rotile din spate.

Imagine postata
Imagine postata
Imagine postata
Imagine postata
Imagine postata

Mult mai multe poze din procesul de productie >>> http://arin.panait.n...ini-modificari/

Lucrarile mele acum si pe facebook >>>> http://www.facebook....74925042517564/
Romanii au talent >>> http://www.facebook....51068498262967/
Colectionari de machete pe facebook >>> http://www.facebook....21384951213197/

#20 Useril este offline   Prognosis 

  • Membru senior
  • Grup: Members
  • Postari: 680
  • Inregistrat: 09-May 10
  • Location:Slobozia
  • Interests:Trenulitul

Postat 20 September 2012 - 08:22 AM

E in lucru Warsha....

ARO 320 – camioneta lui Alex

Inca un ARO 320 camioneta, vine sa completeze gama de machte DeAgostini preparate in Atelierele PanArin. Macheta a fost realizata dupa aceleasi metode descriese la prima realizare. La aceasta insa am procedat la confectionarea inchiderii cabinei folosind numai forex, spre deosebire de prima unde m-am folosit de copertina originala. Trebuie mentionat ca aceasta macheta a venit prin comanda, prin posata, facuta varza. Defectele au fost atat de multe ca nu mai merita mentionate decat cele reparate. Alex personal s-a ocupat de reclamatie si el va poate spune cate au fost. Unul evident, pe care a t6rebuit sa-l remediez, a fost suportul de osie din fata, rupt, si pe care l-am reconditionat din forex conforme primei poze. Lucrarea este destul de complexa si laborioasa si cuprinde trei etape principale.

1. Confectionarea cabinei

2. Confectionarea sasiului

3. Realizarea benei

Sasiul l-am realizat din comatex de 2,6 mm grosime. Cabina din forex de 1 mm grosime. Bena are platforma mai solida, din ABS de 1,2 mm grosime si obloanele din forex de 1 mm grosime. Suportii pentru extensia de oblon sunt din capse de capsator de hartie. Plasa de protectie este din plasa de tantari.

Imagine postata
Imagine postata
Imagine postata


Mai multe poze din procesul de productie >>> http://arin.panait.n...oneta-lui-alex/

Lucrarile mele acum pe facebook >>> http://www.facebook....74925042517564/
Grupul Colectionari de machete pe facebook >>> http://www.facebook....21384951213197/
Grupul automobilistilor >>> http://www.facebook....06628536134289/

Arata acest topic


  • 32 Pagini +
  • 1
  • 2
  • 3
  • Ultima »
  • Nu puteti crea un topic nou
  • Nu puteti replica pe acest topic

8 useri citesc topicul
0 membri, 8 vizitatori, 0 utilizatori anonimi